A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 2 februarie 2010

Despre tango... consideratii vizuale

Citeam azi un blog de “scandal si voie buna”, nu-i dau numele ca se bucura prea mult. Nu comentez ce povesteste autorul acolo, insa am descoperit ceva datorita adunaturii de informatie pe care a realizat-o.

Mai exact, privind la diversele comparatii, la multele clipuri cu exemple de “asa da, asa nu”, citind nesfarsitele comentarii, m-a izbit revelator raspunsul la intrebarea de ce ai nostri nu-s ca ai lor (critica de altfel adresata de un anonim, pe pomenitul blog, ca profesorii/instructorii/dascalii nostri de tango nu-s ca ai lor).

Ah, da. Catalizatorul acestei reactii, informatia care a determinat scanteia, a fost un alt video clip. Acesta.




Am remarcat un lucru: el o asteapta pe ea, in timp ce asculta muzica. El asculta muzica. Dupa ce asculta muzica, o interpreteaza. Cand o interpreteaza, se gandeste si ce face ea, pe unde este, si cum s-o puna mai bine in valoare fara s-o dezechilibreze sau incomodeze, in timp ce asculta si interpreteaza muzica. Cam asta am vazut. Si in timp ce incercam sa pun intr-o forma comestibila aceste concepte ce se involburau prin fata ochilor mei, am realizat brusc de ce “ai nostri nu sunt ca ai lor”.

E simplu. Ai lor au foarte multi ani de experienta. Ai lor, aia admiratii si super profesionistii, aia mai putin cunoscutii, dar tot admiratii, pana si aia de care n-am auzit in viata mea, dar cine sunt eu sa stiu tot?, toti, absolut toti, traiesc tango, respira tango, mananca tango. Si in restul de timp mai fac cate ceva care sa le dea un plus in tango. Ca se numeste body awareness, yoga, balet, n-are nici o importanta. Se cauta doar ceva care sa dea un plus de valoare.

Si mai e ceva. Fiecare super “O, tu zeu!” danseaza cu cineva necunoscut la fel de bine ca mine sau ca tine. Cineva necunoscut care poate sa fie la aceeasi cota de piata de super prof, sau doar un incepator oarecare. Ei danseaza super-tare-super-bine-wow-ce-misto DOAR cu partenerul lor de dans. Cand se schimba partenerul, o jumatate de an nu-i vezi pe piata. De ce? Jelesc schimbarea? Neah. Exerseaza. Lucreaza. Danseaza. Aceste experiente traite si insusite pana la nivel corporal le faciliteaza adaptarea. Ei sunt obisnuiti sa se adapteze mult mai repede. De aceea, un super maestru va dansa mai bine cu o necunoscuta la o milonga decat un obisnuit al locului, desi poate ca obisnuitul locului va dansa mai spectaculos decat “maestrul” cu fetele pe care le cunoaste...

Pentru fete e mai usor, in sensul ca fiecare are particularitatile ei si trebuie doar sa fie foarte, foarte ascultatoare. Nu cu urechile de auzit, ci cu urechile de tango ;).

Ce nu au ai nostri? Pai, am zis, experienta. Experienta de a se adapta usor, si, mai important decat tot, experienta de a sti ca FIECARE PARTENERA ARE STILUL EI. Pasul ei. Rasucirea ei. Dansul ei. Si de aceea, nu e important sa crosetezi artistic, demonstrand stiinta de figuri (din cap), ci este esential sa determini, ca leader, ce poti face cu partenera din dansul respectiv, pe melodia respectiva.

Concluzionand: Baieti, invatati sa dansati cu fiecare fata individual, si nu cu “fetele” in general. Fetelor, aveti individualitate, nu trebuie sa va fie rusine de asta, si nu mai incercati sa fiti uniforme, conform cu cerintele diversilor (ce dau sfaturi in timpul dansului, al milongii, al practicii si pe oriunde se mai intampla sa fie), care cerinte, fie vorba intre noi, sunt la fel de individuale ca si capetele sfatuitorilor....

luni, 1 februarie 2010

Long way up - ziua 8

Povestea merge mai departe. Am parasit Mo i Rana pe la orele pranzului, dar asta in nord nu mai conteaza atat timp cat la miezul noptii vara poti conduce la lumina soarelui. Primul popas a fost la trecerea Cercului Polar de Nord, unde am marcat locul cu steagul Romaniei. Tot acolo ne-am primit si diplomele ce atesta ca am trecut linia imaginara ce delimiteaza zona Pamantului unde, in jurul solstitiului de vara, soarele nu apune niciodata pentru cateva zile, fenomen cunoscut ca "ziua polara". Locul nu este deosebit prin peisaj, fiind un platou inalt inzapezit mai tot timpul anului, ci datorita semnificatiei geografice. Exista chiar si o gara in care trenul opreste pentru ca pasagerii sa poata cobora pentru poze, suveniruri sau diploma.
Mai departe drumul spre Bodo, pe care l-am parcurs voiniceste intrucat trebuia sa prindem ultimul feribot spre Moskenes, a fost mirific. Vai de rauri, coasta de fiorduri, poduri suspendate si tuneluri, toate presarate cu viraje ce innebunesc orice impatimit al motorului. Acelasi drum l-am parcurs si in 1996 in sens invers, dar pot spune ca din saua motocicletei este incomparabil mai frumos, "prietenii stiu de ce". Am reusit sa ajungem la timp sa ne imbarcam pentru traversarea catre Arhipelagul Lofoten. Consider, si aici puteti sa ma contraziceti, ca Lofoten-ul este cea mai frumoasa parte a Norvegiei chiar daca Nordkapp-ul, cu exclusivismul lui, atrage mai multi turisti. Sper ca si pozele sa vina in sprijinul celor afirmate mai sus.