Hai la targ!

Iesim la vanzare! Cu toate produsele noastre, si chiar cu unele din vecini ;) (si ma refer la L'Elefanti cand spun asta).
Hai sa ne vedeti!

Va asteptam!

Uimitor...

The Aurora from TSO Photography on Vimeo.

Jurnal de emigrant

"Povestea mea este cea a unui proaspat emigrant. Pentru ca in ultima perioada din ce in ce mai multa lume imi cere informatii despre ce-a insemnat la noi procesul de emigrare, m-am gandit sa share-uiesc informatiile cu toti cei care au in vis sau in plan mutarea in alta tara. De asemenea, incerc sa raspund si celor care ne-au intrebat de prea multe ori "De ce vreti sa plecati, ce va lipseste voua?".

Cel mai greu a fost sa ne gasim timp sa ne asezam o ora la o masa, cu un pix si o foaie in mana, sa punem la un loc avantajele si dezavantajele si sa luam in sfarsit o decizie, pe care o amanam de prea multa vreme. Din momentul in care am fost hotarati 100% ca vrem sa plecam, a durat cam o saptamana pana am depus toate actele si documentele pentru obtinerea dreptului de munca in UK. Criteriile sunt foarte permisive pentru cineva care a lucrat in ultimii ani intr-o companie mare. Noi ne-am fi calificat fiecare in parte, dar daca obtine unul dintre soti permisul si celalalt primeste automat drept de munca pe viata. Apoi am anuntat in firmele noastre ca suntem interesati de posturile care apar prin Europa. Facuseram astfel primul pas important si care a depins exclusiv de noi. Pentru ca perioada in care se proceseaza actele variaza intre 3 si 6 luni, ne-am gandit sa ne apucam sa depunem CV-uri. Asa ca am inceput sa depunem CV-uri in UK, iar mai apoi si in alte tari, oricum nu aveam nimic de pierdut si nu eram setati neaparat pe mutat in Anglia. Astfel ca am luat harta, ca sa nu omitem nici o tara, si in fiecare tara am cautat site-urile de job-uri, mai mari sau mai mici, asa cum ni s-au aratat ele pe internet. Recunosc ca eu mi-am luat 3 zile libere de la munca pe care mi le-am dedicat exclusiv acestui proiect.

Dupa vreo 2 luni, in care am primit diverse raspunsuri, din toata Europa, majoritatea intrebandu-ne daca avem drept de munca sau daca stim si limba tarii respective in afara de engleza, sotul meu a inceput interviurile cu o firma din Germania. Dupa inca o luna a semnat contractul. Toata logistica aferenta mutarii noastre definitive din tara s-a procesat in vreo 6 saptamani, timpul estimat pentru obtinerea permisului de munca in Germania. Ne-am dat seama cat de bine am fost organizati numai dupa ce ne-am dezmeticit in noua casa, pentru ca ne-am mutat cu 2 copii dintr-o casa plina intr-o casa goala goluta, intr-o tara in care nu intelegeam decat cum se spune la "buna ziua" si la "la revedere".

Am ales sa locuim undeva la tara, cu casele asezate sub padure. Este mai liniste si mai ieftin decat in oras. Aici, in orice adunare de case gasesti locuri de joaca, baze sportive, cinematografe sau gradinite si scoli. Pana la serviciu, sotul meu are 15 km, face vreo 10-15 minute. Eu am vreo 40, pentru ca eu am gasit job dupa ce aveam deja casa. Totusi, nu fac atat de mult cat faceam in Bucuresti.

Suntem de-un pic mai mult de-un an in Germania, deci nu am avut timp sa vad ce nu merge. Am hotarat sa plecam definitiv din Romania cand ne-am dat seama ca ea nu se va schimba niciodata. Romanii care vor sa fie nemti se duc in Germania, cei care vor sa fie italieni se duc in Italia si asa mai departe. Romania nu poate fi decat a romanilor. Romania este fermecatoare, insa cand deficientele de sistem sau de educatie ajung sa-ti afecteze viata ta sau pe a copiilor tai incerci sa vezi ce poti schimba.

Noi am plecat din Romania cand ne-am dat seama ca nu mai avem optiuni. Amandoi lucram in corporatii, munca era pe locurile 1,2,3,4 si 5. La inceput a fost frumos, a fost palpitant, insa cu timpul asta a inceput sa ne afecteze viata personala. Adica s-o anihileze. Nu mai ajungeam acasa decat pentru a dormi. In perioada de boom economic am incercat de mai multe ori sa-mi schimb job-ul. Principala virtute a celor care se prezentau era munca. Ce veseli erau cand imi povesteau cum stau ei noaptea la birouri si fac proiecte. Ce mult se munceste la ei si ce fericiti sunt oamenii, ca au cariere de succes. Oriunde as fi intors capul nu dadeam decat peste aceeasi reteta. Nu puteam decat sa traiesc cu asta, ca trebuie sa aleg intre mine si companie, iar job-ul imi ajunsese ca un drog, de care eram constienta dar pe care nu-l puteam opri.

Printre motive se gaseste si timpul pierdut pe drumuriile patriei. Traficul din Bucuresti inca ma mai bantuie. Inca nu pot uita orele intregi petrecute in trafic cand 2 stropi de ploaie udau pamantul. Nu mai zic, Doamne fereste, de vreo ninsoare venita in drum spre casa sau spre serviciu. Nu m-am putut obisnui nici cu nametii innegriti sau cu cainii tragand gunoaiele din tomberoane, nici cu manelele de la bloc, pana ne-am facut casa, sau cu noroiul pana la genunchi de pe strada, dupa ce ne-am mutat din oras.

Si nu-mi plac nici vecinii mereu tristi, mohorati, carora le moare in fiecare zi capra. Imi doresc vecini cu capre infloritoare, care sa fie veseli si sa-mi faca zilele luminoase.

Si-am mai plecat din cauza sistemului de invatamant si a celui sanitar. Ca trebuie sa-ti iei aspirina si paracetamol cand mergi in spital e ok, pentru ca o poti face. Este o problema insa cand esti prost tratat, cand spitalele de provincie nu au minimum de dotari, cand medicii sunt aroganti si nepregatiti, cand mor oameni si copii cu zile. Doctorii cei mai priceputi sunt Dumnezei, este o normalitate sa stai cu zilele pe la usile lor ca sa-ti acorde si tie 5 min.

Si am dat piept si cu sistemul juridic, desi n-as fi vrut sa aflu ca in Romania legile ii protejeaza mai mult pe cei care fura si mai putin pe pagubiti. Plus ca pana se termina procesul, cel cu care te judeci ori da faliment, ori moare.

Romania isi are punctele ei tari, care pe noi insa nu ne-au facut s-o mai alegem. In primul rand libertatea, pe care este adevarat ca n-o mai gasesti in multe tari civilizate. Ai libertatea de a injura frenetic pe oricine si oriunde, de la presedintele tarii pana la vecinul de la parter. Ai libertatea sa te targuiesti cu politistul, ba chiar sa te mai iei si la harta cu el sau sa-i arzi si una. Ai libertatea sa asculti muzica la maxim in masina sau acasa si sa-ti arunci resturile pe fereastra. Ai libertatea sa bei si sa fumezi aproape oriunde. Sau ai libertatea sa iei la bataie pe oricine ti se pare ca te incomodeaza.

Si daca ma intrebam daca aici o sa gasesc caini cu covrigi in coada? Da, ma intrebam. Si da, pentru mine aici umbla cainii cu covrigi in coada. Umbla la serviciu, unde seful nostru nu este stapanul nostru, iar daca ma gaseste peste program la birou ma evalueaza clar ca ineficienta. Umbla cainii cu covrigi in coada in gradinitele publice, unde sunt 2 educatoare la 12-15 copii, iar la crese cate 3 educatoare la 10 copii. Si mai umbla cainii cu covrigi in coada in spitale, unde te gasesti ca la pensiune, unde curtile sunt parcuri imense cu fantani arteziene, flori si veverite, unde nu trebuie sa spui "Saru'mana" doctorului, iar dotarile si calitatea actului medical sunt la maximul standardelor existente. Si mai umbla si pe strada mea unde nu este nici un fir de iarba crescut printre pietrele de pe trotuar sau unde nu prind o balta dupa ploaie in care sa se topaie copiii.

Eu nu fac nici mai mult nici mai putin pentru statul german decat faceam la mine acasa. Ma duc la serviciu, imi platesc taxele si impozitele, imi fac curat in fata casei, imi educ copiii. Doar ca aici, nu-mi explic de ce, mi se intoarce cu totul altceva."