.....Despre Biciclete, Cubana si alte fantezii

Migdalul

2011-10-26T11:21:00.002+03:00

de Omar Khayyam

Vincent van Gogh, Almond blossom, Saint Remy 1890

Migdal frumos, ce iute-ai înflorit,
Și florile în fructe se schimbară…
Amar și dulce-i zâmbetul ivit
Pe gura ta, cînd dulce, cînd amară

Din mâna ta eu iau pocalul plin,
Și închinându-l fericirii tale,
Sărut pe-argintul parfumat de vin
Amara-dulce urm-a buzei tale…

Hai la targ!

2011-09-29T14:03:00.001+03:00

Iesim la vanzare! Cu toate produsele noastre, si chiar cu unele din vecini ;) (si ma refer la L'Elefanti cand spun asta).
Hai sa ne vedeti!

Va asteptam!

Uimitor...

2011-09-16T13:40:00.000+03:00

The Aurora from TSO Photography on Vimeo.

Jurnal de emigrant

2011-09-14T10:09:00.000+03:00

"Povestea mea este cea a unui proaspat emigrant. Pentru ca in ultima perioada din ce in ce mai multa lume imi cere informatii despre ce-a insemnat la noi procesul de emigrare, m-am gandit sa share-uiesc informatiile cu toti cei care au in vis sau in plan mutarea in alta tara. De asemenea, incerc sa raspund si celor care ne-au intrebat de prea multe ori "De ce vreti sa plecati, ce va lipseste voua?".

Cel mai greu a fost sa ne gasim timp sa ne asezam o ora la o masa, cu un pix si o foaie in mana, sa punem la un loc avantajele si dezavantajele si sa luam in sfarsit o decizie, pe care o amanam de prea multa vreme. Din momentul in care am fost hotarati 100% ca vrem sa plecam, a durat cam o saptamana pana am depus toate actele si documentele pentru obtinerea dreptului de munca in UK. Criteriile sunt foarte permisive pentru cineva care a lucrat in ultimii ani intr-o companie mare. Noi ne-am fi calificat fiecare in parte, dar daca obtine unul dintre soti permisul si celalalt primeste automat drept de munca pe viata. Apoi am anuntat in firmele noastre ca suntem interesati de posturile care apar prin Europa. Facuseram astfel primul pas important si care a depins exclusiv de noi. Pentru ca perioada in care se proceseaza actele variaza intre 3 si 6 luni, ne-am gandit sa ne apucam sa depunem CV-uri. Asa ca am inceput sa depunem CV-uri in UK, iar mai apoi si in alte tari, oricum nu aveam nimic de pierdut si nu eram setati neaparat pe mutat in Anglia. Astfel ca am luat harta, ca sa nu omitem nici o tara, si in fiecare tara am cautat site-urile de job-uri, mai mari sau mai mici, asa cum ni s-au aratat ele pe internet. Recunosc ca eu mi-am luat 3 zile libere de la munca pe care mi le-am dedicat exclusiv acestui proiect.

Dupa vreo 2 luni, in care am primit diverse raspunsuri, din toata Europa, majoritatea intrebandu-ne daca avem drept de munca sau daca stim si limba tarii respective in afara de engleza, sotul meu a inceput interviurile cu o firma din Germania. Dupa inca o luna a semnat contractul. Toata logistica aferenta mutarii noastre definitive din tara s-a procesat in vreo 6 saptamani, timpul estimat pentru obtinerea permisului de munca in Germania. Ne-am dat seama cat de bine am fost organizati numai dupa ce ne-am dezmeticit in noua casa, pentru ca ne-am mutat cu 2 copii dintr-o casa plina intr-o casa goala goluta, intr-o tara in care nu intelegeam decat cum se spune la "buna ziua" si la "la revedere".

Am ales sa locuim undeva la tara, cu casele asezate sub padure. Este mai liniste si mai ieftin decat in oras. Aici, in orice adunare de case gasesti locuri de joaca, baze sportive, cinematografe sau gradinite si scoli. Pana la serviciu, sotul meu are 15 km, face vreo 10-15 minute. Eu am vreo 40, pentru ca eu am gasit job dupa ce aveam deja casa. Totusi, nu fac atat de mult cat faceam in Bucuresti.

Suntem de-un pic mai mult de-un an in Germania, deci nu am avut timp sa vad ce nu merge. Am hotarat sa plecam definitiv din Romania cand ne-am dat seama ca ea nu se va schimba niciodata. Romanii care vor sa fie nemti se duc in Germania, cei care vor sa fie italieni se duc in Italia si asa mai departe. Romania nu poate fi decat a romanilor. Romania este fermecatoare, insa cand deficientele de sistem sau de educatie ajung sa-ti afecteze viata ta sau pe a copiilor tai incerci sa vezi ce poti schimba.

Noi am plecat din Romania cand ne-am dat seama ca nu mai avem optiuni. Amandoi lucram in corporatii, munca era pe locurile 1,2,3,4 si 5. La inceput a fost frumos, a fost palpitant, insa cu timpul asta a inceput sa ne afecteze viata personala. Adica s-o anihileze. Nu mai ajungeam acasa decat pentru a dormi. In perioada de boom economic am incercat de mai multe ori sa-mi schimb job-ul. Principala virtute a celor care se prezentau era munca. Ce veseli erau cand imi povesteau cum stau ei noaptea la birouri si fac proiecte. Ce mult se munceste la ei si ce fericiti sunt oamenii, ca au cariere de succes. Oriunde as fi intors capul nu dadeam decat peste aceeasi reteta. Nu puteam decat sa traiesc cu asta, ca trebuie sa aleg intre mine si companie, iar job-ul imi ajunsese ca un drog, de care eram constienta dar pe care nu-l puteam opri.

Printre motive se gaseste si timpul pierdut pe drumuriile patriei. Traficul din Bucuresti inca ma mai bantuie. Inca nu pot uita orele intregi petrecute in trafic cand 2 stropi de ploaie udau pamantul. Nu mai zic, Doamne fereste, de vreo ninsoare venita in drum spre casa sau spre serviciu. Nu m-am putut obisnui nici cu nametii innegriti sau cu cainii tragand gunoaiele din tomberoane, nici cu manelele de la bloc, pana ne-am facut casa, sau cu noroiul pana la genunchi de pe strada, dupa ce ne-am mutat din oras.

Si nu-mi plac nici vecinii mereu tristi, mohorati, carora le moare in fiecare zi capra. Imi doresc vecini cu capre infloritoare, care sa fie veseli si sa-mi faca zilele luminoase.

Si-am mai plecat din cauza sistemului de invatamant si a celui sanitar. Ca trebuie sa-ti iei aspirina si paracetamol cand mergi in spital e ok, pentru ca o poti face. Este o problema insa cand esti prost tratat, cand spitalele de provincie nu au minimum de dotari, cand medicii sunt aroganti si nepregatiti, cand mor oameni si copii cu zile. Doctorii cei mai priceputi sunt Dumnezei, este o normalitate sa stai cu zilele pe la usile lor ca sa-ti acorde si tie 5 min.

Si am dat piept si cu sistemul juridic, desi n-as fi vrut sa aflu ca in Romania legile ii protejeaza mai mult pe cei care fura si mai putin pe pagubiti. Plus ca pana se termina procesul, cel cu care te judeci ori da faliment, ori moare.

Romania isi are punctele ei tari, care pe noi insa nu ne-au facut s-o mai alegem. In primul rand libertatea, pe care este adevarat ca n-o mai gasesti in multe tari civilizate. Ai libertatea de a injura frenetic pe oricine si oriunde, de la presedintele tarii pana la vecinul de la parter. Ai libertatea sa te targuiesti cu politistul, ba chiar sa te mai iei si la harta cu el sau sa-i arzi si una. Ai libertatea sa asculti muzica la maxim in masina sau acasa si sa-ti arunci resturile pe fereastra. Ai libertatea sa bei si sa fumezi aproape oriunde. Sau ai libertatea sa iei la bataie pe oricine ti se pare ca te incomodeaza.

Si daca ma intrebam daca aici o sa gasesc caini cu covrigi in coada? Da, ma intrebam. Si da, pentru mine aici umbla cainii cu covrigi in coada. Umbla la serviciu, unde seful nostru nu este stapanul nostru, iar daca ma gaseste peste program la birou ma evalueaza clar ca ineficienta. Umbla cainii cu covrigi in coada in gradinitele publice, unde sunt 2 educatoare la 12-15 copii, iar la crese cate 3 educatoare la 10 copii. Si mai umbla cainii cu covrigi in coada in spitale, unde te gasesti ca la pensiune, unde curtile sunt parcuri imense cu fantani arteziene, flori si veverite, unde nu trebuie sa spui "Saru'mana" doctorului, iar dotarile si calitatea actului medical sunt la maximul standardelor existente. Si mai umbla si pe strada mea unde nu este nici un fir de iarba crescut printre pietrele de pe trotuar sau unde nu prind o balta dupa ploaie in care sa se topaie copiii.

Eu nu fac nici mai mult nici mai putin pentru statul german decat faceam la mine acasa. Ma duc la serviciu, imi platesc taxele si impozitele, imi fac curat in fata casei, imi educ copiii. Doar ca aici, nu-mi explic de ce, mi se intoarce cu totul altceva."

Ulciorul

2011-08-26T14:58:00.000+03:00

de Omar Khayyam

Ramai sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi dintre coclauri,
Ca pentru vin si pentru tine
Mai am in san trei pumni de aur.

Ramai sa-nmormantam tristetea,
Si setea fara de-alinare,
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.

Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit cu taina sfanta
Din tarna unui trup de fata?

L-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din tarna unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.

Inmiresmeaza-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii,
Cat zarea-i plina de albastru,
Si lumea-i plina de vedenii.

Si-atat cat drumurile vietii
Mai au pe margini bucurii.
Ca maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.

Iubeste-ma acum caci anii
Nebanuiti vor pune frauri,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe rauri.

p.s. Multumesc, Marcel, pentru ca mi-ai adus aminte....

Rulouri cu scortisoara ...

2011-06-03T23:50:00.001+03:00

... sau ce-si face omul cu mana lui bomba hipercalorica se numeste.

Poveste: mergand noi ca oamenii prin targ pe la filme, la mall-urile cele vestite si faloase, consumand, deci, produse consumiste si consumeriste, am nimerit intr-una din escapade si la vestitele cofetarii (?, s-or numi cofetarii ?, ca nu vand dulciuri, ci numai astea, numite cinnaboane, in diferse variante), in fine, la stabilimentele acelea unde miroase a scortisoara de-ti muta nasul inca de la o posta, si de unde nu poti pleca pana nu incerci macar cateva variante.

Si constatand eu ca frecventa cu care vizitam locul devine ingrijoratoare din punct de vedere al hranirii sanatoase (cine stie ce e-uri si prezervative sunt in chestiile pe care ni le vand... aia!) am purces de-a lungul si de-a latul netului cautand reteta perfecta pentru minunile pufoase si aromitor scurgacioase.

Am gasit o varianta americana:

Dana de la Old Red Barn &co, care, pe buna dreptate, le numeste Nirvana.

si una localnica:

Gabriela Cara, o fiinta care gateste fantastic, nu pot sa va spun! de altfel, puteti constata si singuri, admirand toate minunatiile prezentate pe blogul ei.

Acestea fiind zise, am purces la fapte, astfel:

Ingrediente:

pentru aluat:

7 grame drojdie uscata

125 ml lapte cald

125 ml apa calda

50 gr zahar tos

80 gr unt moale

1 lingurita sare

1 ou

500 gr faina 000

pentru umplutura:

unt de uns foaia

150 gr zahar brun

2 linguri scortisoara

pentru tava:

unt de uns tava

75 gr zahar brun

pentru glazura de vanilie:

90 gr branza Philadelphia

90 gr unt

250 gr zahar pudra

esenta vanilie

pentru crema caramel:

10 linguri zahar

250 ml lapte

1 lingura amidon

pentru sosul de ciocolata (ganas):

125 gr ciocolata amaruie

1 lingura unt topit

80 ml smantana dulce

esenta vanilie/rom

extra-uri:

dulceata de cirese amare

nuci tocate

fructe uscate

Preparare rulouri:

Intr-un castron amestecati laptele, apa, oul, untul, sarea si zaharul. Adaugati jumatate din cantitatea de faina si amestecati pana obtineti un amestec suplu, omogen. Adaugati drojdia si apoi restul de faina, pana ce aluatul este usor de manuit. scoateti pe masa pudrata cu faina si framantati 7-10 minute. Puneti aluatul framantat intr-un castron bine uns cu unt si lasati sa creasca pana isi dubleaza volumul. (1 ora, poate 1 1/2 ora)

Incalziti cuptorul la 175 grade.

Cand aluatul si-a dublat volumul, intindeti o foaie dreptunghiulara cam de 1/2 cm grosime. Ungeti bine cu unt topit si presarati uniform zaharul brun amestecat cu scortisoara. In acest stadiu puteti adauga bucati de fructe uscate, daca doriti. Incepand cu latura lunga, rulati aluatul, si cand ajungeti la capat ciupiti marginea pentru a o inchide. Taiati in 12 felii. (aici exista o intreaga discutie despre cum se taie mai bine: cu cutitul sau cu ata. Mie mi-a iesit cel mai bine cu un cutit cu lama subtire si foarte bine ascutit).

Pregatiti tava astfel: ungeti fundul tavii cu unt si presarati cu zahar. Puneti rulourile in tava destul de departate si lasati din nou la crescut pana isi dubleaza volumul (45 min).

Bagati in cuptorul pre-incalzit si coaceti 20 de minute, sau pana incep sa se rumeneasca. Atentie sa nu le ia focul prea tare de sus, pentru ca se intaresc, formeand o coaja tare la suprafata, si ratati efectul "pufoshenie".

Scoateti din cuptor si, cat sunt fierbinti, ungeti din belsug cu glazura de vanilie. Lasati sa se racoreasca si sa se patrunda bine, si apoi serviti calde, oferind celelalte sosuri si adaosuri pentru combinare dupa gustul fiecarui mushteriu.

Glazura de vanilie

Amestecati toate ingredientele cu un mixer pana ce crema obtinuta devine pufoasa si usoara.

Ganas (sos de ciocolata)

Spargeti ciocolata bucatele mici, cu cat mai fine cu atat mai bine. Amestecati untul cu smantana, si puneti pe foc la topit, pana ce incep sa apara mici bule pe margine. Nu lasati sa fiarba, crema se poate arde si capata un gust neplacut. Luati de pe foc, adaugati ciocolata maruntita si lasati 30 de secunde sa se topeasca. Adaugati esenta de vanilie (sau alte arome, de exemplu portocala sau rom) si amestecati cu un tel drept, cu o miscare circulara, pana se incorporeaza ciocolata si crema devine fina. Incercati sa nu incorporati prea mult aer. Daca se taie, incalziti din nou, avand grija sa nu fiarba. Aceasta crema foarte versatila poate fi folosita ca sos, ca umplutura si chiar ca glazura, bine racita.

Crema caramel

Topiti zaharul pe foc, amestecand mereu pentru a nu se arde. Nu ardeti zaharul prea tare, pentru ca va capata un gust amarui. Stingeti cu laptele caldut. Adaugati apoi amidnul si puneti din nou pe foc amestecand continuu pana ce crema se ingroasa putin si capata consistenta unei smatani. Lasati sa se racoreasca. Daca doriti, puteti adauga si 2-3 galbenusuri (odata cu amidonul) si obtineti o excelenta crema caramel pentru umplut prajituri.

Combinatii clasice:

- glazura de vanilie cu sos de ciocolata

- glazura de vanilie cu nuci si sos caramel

- glazura de vanilie si dulceata de cirese

Rulourile pot fi preparate si in ziua anterioare, lasandu-le in faza de crestere intermediara la frigider. A doua zi, le scoateti cu ceve vreme in avans, sa ajunga din nou la temperatura camerei si la gradul de crestere dorit, si continuati cu bagatul la cuptor etc.

Si acum, cateva poze:

Ruluouri in faza de crestere intermediara (dupa sectionare)

Scoase din cuptor

Glazura de vanilie, faza de imbibare


Faza "pofta buna!"

Un singur avertisment: se topesc instantaneu si se depoziteaza pe colacei! In rest, sunt divine...

Pofta buna!

DESPRE JUDECAREA APROAPELUI : Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi

2011-05-04T10:36:00.000+03:00

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a “solicitat mult efort”, în el începe să lucreze “trufia”. Cel ce slăbeşte se uită cu “dispreţ” la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar “instinctual” i-o ia înainte!”

Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de “venin”. Banii,care vin spre noi, ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii” ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci !Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră, nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart, este un pacat si o spurcaciune. Nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie, orice cuvant greu este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "

Autor: NICOLAE STEINHARDT

Sursa: http://www.certitudinea.ro/; http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/despre-judecarea-aproapelui

Plesu - despre limba noastra

2011-01-10T11:24:00.001+02:00

"Ar trebui să ne fie tuturor ruşine de ceea ce se întîmplă în România de la o vreme. Am reuşit să intrăm în Europa, ieşind din rîndul lumii. Am devenit, ca niciodată parcă, o insulă absurdă, un conglomerat de dejecţii, plutind în derivă. Viaţa noastră cotidiană pendulează între ridicol şi convulsie, între mîrlănie şi delir. Sîntem cu toţii vinovaţi şi cu toţii victime. Cum ne-am mai putea reabilita în ochii noştri şi ai celorlalţi? Ce mai e de salvat? Uneori – deformare profesională – îmi spun că numai limba română, cu micul ei tezaur de împliniri intraductibile, merită încă o posteritate. Dar e limpede, pe de altă parte, că ea n-a fost niciodată mai batjocorită ca acum. Se vorbeşte sîngeros de urît, cu un apetit al promiscuităţii şi al degradării de care cu greu ne vom putea vindeca. Viaţa cetăţii a devenit o baie de vulgaritate. Sîntem în ochiul unui vîrtej toxic, al unei tornade, care riscă să ne desfigureze.

Cu puţin timp înainte să moară, Socrate îi spunea prietenului său Criton: „...reaua folosire a cuvintelor nu e doar o greşeală de limbă, ci şi un mod de a face rău sufletelor“ (Phaidon, 115, e). A vorbi şleampăt, răstit, ofensator, grobian şi, pe deasupra, greşit, a nu acorda atenţie greutăţii cuvintelor, a spune orice despre oricine, a vorbi pentru a provoca furie sau durere sînt tot atîtea feluri de a introduce, în mediul în care te manifeşti, o primejdioasă otravă. Strici bunul-gust, jigneşti buna-cuviinţă, tulburi ordinea firească a lucrurilor şi deformezi sufletele. Exigenţa unei bune utilizări a limbii se adresează mai ales oamenilor şi instituţiilor pentru care vorbirea e o profesiune: presa în toate variantele ei, şcoala pe toate nivelurile ei, scriitorii şi politicienii. Acestea sînt „mediile“ creatoare de modele. Din această zonă se aşteaptă criterii valide pentru constituirea unui stil de viaţă şi de convieţuire pe măsura demnităţii umane. Parlamentarul care ţine un discurs nu are doar a transmite un mesaj politic, nu are doar a contracara opinia unui adversar: el livrează auditoriului său un mod de a fi, un anumit design comportamental, un sentiment global al ordinii publice şi al valorilor. „Ce-ai face în primul şi în primul rînd, dacă ţi s-ar oferi sarcina guvernării?“ – a fost întrebat, la un moment dat, Confucius. Răspunsul său a sunat astfel: „Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sînt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte“.

Aşadar, de vreme ce ordinea comunitară depinde în asemenea măsură de corectitudinea limbajului înseamnă că prima îndatorire a unei guvernări adevărate este folosirea adecvată a cuvintelor. Şi că cine se foloseşte de cuvinte, cine scrie şi vorbeşte în văzul lumii umblă la ţesătura cea mai intimă a naţiunii şi a statului. A vorbi înseamnă a decide, indirect, cu fiecare frază rostită, asupra limbii, asupra temeiurilor judiciare, asupra riturilor şi asupra artelor. A fi, cu alte cuvinte, clipă de clipă, legiuitor, creator de limbă, pedagog, moralist şi estet. Admit că e o povară uriaşă. Nu poţi fi Confucius pe perioada unui întreg mandat. Dar nici nu poţi pretinde respect şi legitimitate cînd raporturile tale cu limba pe care o vorbeşti sînt cele ale unui violator în recidivă."

Despre mitocanie - Atlas de mitocanie urbana

2010-11-18T10:46:00.000+02:00

de Neagu Djuvara

" S...ă ştiţi că mitocăniile – adică felurile de mitocani „e mai multe”. S-o luăm d'a capo. Termenul mitocan derivă din cuvântul slavon de origine grecească metoh sau metoc care desemna odinioară o căsuţă alăturată unei mănăstiri şi unde un călugăr ducea singur o viaţă particulară; mai târziu, mărit, metocul a servit ca loc de găzduire pentru călători. Dar, să fie înţeles, când acei călători erau obraze simandicoase, stareţul catadicsea să-i adăpostească în chiar conacul lui din incinta mănăstirii – aşa că numai omul de rând era trimis la metoc, zis apoi mitoc. Trist, nu-i aşa? Mitocanul, la origine, e doar omul de rând pe care sfinţia sa stareţul de mănăstire nu-l ia în seamă. Aşadar, sens social. Cu vremea însă, termenul a căpătat un sens peiorativ: mitocanul e omul care foloseşte un limbaj grosolan şi care-şi bagă furculiţa în farfuria ta. Şi, din ce în ce, cuvântul s-a încărcat de noi păcate.

Dar dacă mitocanii se recrutau cu precădere dintre orăşenii de la periferie sau dintre ţăranii de neam prost - cei care nu trăiau cu frica lui Dumnezeu - mitocanii se puteau găsi şi printre cei care se pretindeau boieri. Să vă povestesc o întâmplare de care am auzit în familie, în copilăria mea. Sora mai mare a mamei era căsătorită cu un baron de Reineck, corcitură de neamţ cu grec: bunică-sa venise din Germania, cum veniseră lord Byron din Anglia şi alţi apuseni, să lupte alături de greci în timpul războiului acestora de independenţă. Credeau că grecii, după 500 de ani de paşalâc turcesc mai erau grecii lui Pericle! Reineck a luat o fată a lui Alexandru Mavrocordat, ăl de la Missolonghi. Dar fiii lui au venit să se căpătuiască în Valahia, ţară mai mănoasă. Acum, să vă spun de mama acestui unchi al meu prin alianţă (un pierde-vară pretenţios; Ranetti, coleg cu el la Automobil Club, îi făcuse catrenul următor:Elegant, scos din cutie, Echipat pentru salon, Capul sus, irezistibil, Intră-n club domnul baron).Maică-sa, o moşiereasă oarecare, supărându-se odată pe logofătul moşiei, îi trânteşte înjurătura naţională: F...-ţi mama ta! Omul, în loc să se supere indignat, îi zice cu un zâmbet: Cu ce, coniţă? Ţăranul mucalit se arată boier, iar baroneasa, mitocancă. (Vărul meu, fiul baronului, şi-a „reabilitat” şi tatăl fandosit şi bunica mitocancă, prin felul în care s-a purtat în război, cu regimentul 4 Roşiori, fără să ia o zi de concediu şi, căzând eroic la Cotul Donului, la încercuirea Stalingradului).

Să revenim la încărcătura de înţelesuri a cuvântului mitocan. Nu e, fireşte, mitocan ţăranul – sau nu era – când în sat mai asculta de popă, şi de învăţător, şi de pilda moşilor, şi de Dumnezeu... Mitocani în sat erau cei certaţi cu aceste oprelişti moştenite şi, cu precădere, cei mai mulţi erau de la periferia oraşelor. Dar să nu confundăm mitocan cu mahalagiu, chiar dacă cei mai mulţi mitocani se găseau printre mahalagii. Conu’ Alecu Paleologu, căruia îi plăceau paradoxurile, a făcut cândva elogiul mahalalei. E drept că mahalagiii pot fi simpatici – printre ei şi-a ales Caragiale câteva figuri cărora le-a conferit imortalitatea. Ca mahalagiul să se prefacă în mitocan, trebuie să-i adaugi o anumită agresivitate, un vocabular intenţionat şi mereu grosolan, isprăvind fiecare perioadă cu o înjurătură grasă. Totul putându-se isprăvi şi cu pumnul.

Din nefericire, dacă mitocănia era încă un fenomen relativ marginal în societatea de la începutul veacului trecut, „epoca de aur” a comunismului a prefăcut-o într-o stare cvasi-generalizată şi copleşitoare. Cum să explicăm această explozie a mitocăniei după cei 60 de ani de comunism – adică două generaţii (că celor 45 de ani „oficiali”, ţin le să adaug şi vreo 15 din recenta perioadă de „democraţie originală”)? Eu văd două cauze principale:

1. S-a scos smântâna de pe ţară. Adică, din burghezia mai educată, încropită în 150 de ani şi din chiaburii satelor au murit câteva sute de mii la canal şi în închisori, iar alte câteva zeci de mii au izbutit să fugă – dar emigrarea a continuat şi continuă şi după decembrie 1989, fenomen cu totul nou în psihologia românilor, poporul care emigra cel mai puţin din toată Europa. S-ar zice că astăzi tinerii români cei mai valabili sunt scârbiţi de propria lor ţară.

2. În locul acestei pături a apărut o nouă oligarhie, cu criterii inverse de selecţie: slugărnicia, ura trecutului, setea de putere şi de îmbogăţire imediată. La asta s-a adăugat transferul brusc şi prea grabnic a unei jumătăţi din populaţia satelor în oraşe extinse în improvizaţie, pentru împlinirea peste noapte a unei ţări industriale „multilateral dezvoltate”. Oamenii rupţi din structurile tradiţionale ale satului, bărbatul şi femeia muncind, copiii au crescut în sălbăticie de junglă. Şi, mai grav, românul s-a înrăit. Asistăm la o dramatică modificare a profilului etnic al românului. De unde putea fi învinuit de o oarecare moleşeală şi de indulgenţă excesivă (formula clasică Ei, săracul!), acum a devenit de o agresivitate şi de o brutalitate nemaiîntâlnite. S-a suit scroafa-n copac, dar scroafa e ca lupul! Când te agaţă un automobilist zicând că tu eşti vinovat de nu ştiu ce manevră, nu-i mai ajunge înjurătura. Iese din maşină şi dă cu pumnul în caroseria ta, când nu ţi-l dă chiar în ochi. Pericol, dom’le! Rezultatul e o mitocănie fantastic de răspândită, mai cu seamă la tineret.

Treci prin faţa unui liceu la ieşirea de la ore. În grupul de băieţi (şi fete), în vocabularul băieţilor, termenul neolatin, sonor, desemnând sexul masculin, e folosit încontinuu, gras, apăsat, cu un semn de exclamaţie! L-ai văzut, bă, pe boul ăla de X? Ce crede? „Aia” mea (!) Când i-oi băga pumnu-n gură, „aia” mea! Şi scuipă pe jos. Chiar de faţă cu fetele. Ce se poate face faţă de asemenea avalanşă de grosolănie? Cum să-i vindecăm pe tineri? Nobila campanie care s-a început e bine venită. Dar rămân pesimist. Mi-e teamă că n-o să convingă decât pe cei... deja convinşi, adică rămaşi sfiicioşi şi speriaţi, în afara valului. Şcoala cumva? Ministerul Educaţiei e prost numit: nici Universitatea, nici liceul şi nici măcar şcoala primară nu-s menite să educe moral copilul. Ministerul ar trebui să se numească al Învăţământului. Educaţia e treaba familiei - cei şapte ani de acasă şi chiar de două ori şapte ani. Dar cu noua societate pe care am descris-o mai sus, ce educaţie pot da cei ce sunt de-acum mitocani înrăiţi? Să aşteptăm noua generaţie? Păi, s-a împlinit aproape una şi copiii seamănă cu părinţii. Jele! Să aşteptăm încă o generaţie? N-o să fie cumva la fel? Cerc vicios.Eu văd o mică licărire de speranţă. Ştiţi care? Şederile în străinătate. Fiindcă, după cum am spus la început, mitocăniile „e mai multe”. La nivel internaţional, mitocanul francez, mitocanul englez, mitocanul german sunt altfel decât mitocanul român. Mitocănia e strict naţională. Aşa că, mitocanul român, în contact cu mitocanul francez, de pildă, nu „captează” îndată mitocănia ăstuia, ci numai dacă stă foarte mulţi ani în acea ţară. Deci, normal, el se va lăsa contaminat de ne-mitocăniile străine şi, poate, vindecat...Aştept mântuirea mitocăniei româneşti dintr-o largă ciocnire cu mitocăniile apusene."

fragment preluat din Atlasul de mitocanie urbana scos de Radio Guerilla

Hainele cele noi ale imparatului

2010-10-15T14:00:00.000+03:00

de Hans Christian Andersen

A fost odată un împarat, căruia îi placeau aşa de mult hainele noi, încât el îşi cheltuia averea numai pe îmbrăcăminte. Când mergea la o paradă sau când se ducea la teatru ori la plimbare, nu avea alt gând decât să-şi arate hainele noi.

În fiecare ceas al zilei îşi schimba hainele, şi cum se zice de-un rege: "E la sfat", astfel se spunea despre el: "Împaratul e la dulapul cu haine".

În cetate era mare veselie: treceau pe-acolo tot felul de străini; într-o zi iată ca veniră doi pungaşi care se dădură drept mari meşteri ţesători şi spuseră că ei ştiau a ţese cea mai minunată stofă din lume. Nu numai culorile şi desenele erau nemaipomenit de frumoase, dar hainele făcute din această stofă aveau o însuşire ciudată: se faceau nevazute pentru orice om care nu-şi îndeplinea bine slujba, sau care era mărginit la minte.

"Astea-s haine straşnice, se gândi împăratul; cu ele am să pot cunoaşte destoinicia oamenilor mei; am să pot deosebi pe cei deştepţi dintre proşti. Da, îmi trebuie numaidecât această stofă".

Şi dădu îndată o mare sumă de bani celor doi pungaşi, ca ei să-şi înceapă lucrarea cât mai repede.

Ei întinseră două războaie şi se făceau că lucrează de zor, cu toate că nu era nimic pe ţevile lor. Mereu cereau să li se dea mătase subţire şi fir de aur; dar ei le puneau de-o parte, în sacul lor, şi lucrau pâna la miezul nopţii pe războaiele goale.

"Trebuie să ştiu acum unde au ajuns ei cu ţesutul stofei", îşi zise împaratul.

Şi i se umplea inima de grijă, gândindu-se că cei proşti şi nedestoinici pentru slujba lor nu vor putea să vadă stofa. Nu doar că se îndoia de dânsul, dar totuşi chibzui că ar fi bine să trimită întâi pe altcineva, care să vadă lucrul înaintea lui. Toţi locuitorii din cetate ştiau de însuşirea minunată a stofei şi fiecare ardea acum de nerabdare să afle cât de prost şi netrebnic e vecinul lui.

"O să trimit pe cel mai vechi şi mai bun ministru al meu, se gândi împaratul, să vadă ce-au lucrat ţesatorii; el poate mai bine ca oricine să judece lucrul; el se deosebeşte dintre toţi şi prin deşteptăciunea şi prin vrednicia lui".

Cinstitul şi bătrânul ministru merse în sala unde lucrau cei doi pungaşi la razboaiele lor goale.

"Dumnezeule! se gândi el deschizând ochii mari, eu nu văd nimic". Dar nu zise nici un cuvânt.

Cei doi ţesători îl poftiră să vină să se uite mai de aproape, şi-l întrebara cum i se par culorile şi desenul, şi-n acelaşi timp îi arătară războaiele lor; bătrânul ministru îşi aţinti ochii, dar nu vedea nimic, prin faptul că nici nu era nimic.

"Doamne! se gândi el, sunt eu într-adevăr aşa de mărginit? Nu trebuie ca cineva să bănuiască una ca asta. Dar eu sunt oare aşa de nevrednic? Nici nu îndrăznesc sa spun că stofa e nevazută pentru mine!"

- Ei bine, cum vi se pare? întrebă unul din cei doi ţesători.

- O, e frumoasă, nici nu se poate o stofă mai frumoasă! răspunse bătrânul ministru, punându-şi ochelarii. Ce desen şi ce culori!... Da, pot spune împarătului că sunt foarte mulţumit.

- Asta ne bucură grozav, ziseră amândoi ţesătorii, şi ei începură a-i arăta desene şi culori închipuite, dându-le fel de fel de nume. Bătrânul ministru îi ascultă cu cea mai mare luare-aminte, ca să poată spune împaratului toate deslusirile lor.

Cei doi şarlatani cereau mereu bani, mătase şi fir de aur; le trebuia foarte mult pentru stofa asta. Bineînţeles că ei puneau toate astea de-o parte: războaiele lor rămâneau tot goale şi ei lucrau de zor.

Câtva timp după asta, împăratul trimise un alt slujitor credincios să vadă stofa şi dacă ţesătorii mai au mult pâna s-o ispravească.

Acestuia i se întâmplă acelaşi lucru ca şi ministrului: se uită şi iar se uită, dar nu vazu nimic.

- Nu-i aşa că-i minunată stofa asta? îl întrebară cei doi şarlatani, arătându-i frumosul desen şi culorile strălucite care nu se vedeau deloc.

"Cu toate astea prost nu sunt! se gândi omul. Pesemne că nu sunt vrednic de locul meu? Asta-i cam ciudat, să iau bine seama să nu mi-l pierd".

Apoi lăuda şi el stofa, şi îşi arătă admiraţia pentru alegerea culorilor şi mai ales a desenului.

- E de-o frumuseţe neînchipuită, spuse el împaratului; şi tot oraşul nu mai vorbea decât de stofa cea minunată.

În sfârşit vru şi împaratul s-o vadă, cât era înca pe război. Însoţit de-o mulţime de oameni aleşi, printre care erau şi cei doi credincioşi ai lui care vazusera stofa, se duse în sala unde cei doi pungaşi ţeseau mereu, dar fără fir de aur nici de mătase.

- Nu-i aşa că-i de toată frumusetţea! ziseră cei doi credincioşi. Desenul şi culorile sunt demne de Marita ta.

Şi ei arătară cu degetul războaiele goale, ca şi cum ceilalţi ar fi văzut ceva.

"Ce-i asta, se gândi împaratul, eu nu văd nimic. Asta-i îngrozitor. Sunt eu oare un prost? Ori sunt nevrednic de-a împărăţi? Niciodată nu mi-aş fi putut închipui, ca tocmai mie să mi se întâmple o asemenea nenorocire". Apoi deodată strigă:

- E de toată frumuseţea! Vă mărturisesc deplina mea mulţumire.

Clătina din cap cu un aer satisfăcut şi privi spre războaie fără a îndrazni să spună adevărul.

Toţi curtenii se uitară unii dupa alţii şi iar se mai uitară, fără însă a vedea nimic şi ziseră şi ei ca împăratul.

- Într-adevăr e de toată frumuseţea! Ei îl sfătuiră chiar să îmbrace hainele din stofa asta la cea dintâi mare paradă.

- E neînchipuit de frumos, e fermecător, e admirabil! strigau toate gurile şi mulţumirea era pe feţele tuturor.

Cei doi şarlatani fură decoraţi şi primiră rangul de Mari Ţesatori ai curţii.

Toată noaptea în ajunul marii parăzi ei vegheară şi lucrară la lumina a şaisprezece lumânări. Lumea toată văzu ce osteneală îşi dădeau să gătească hainele noi ale împăratului. În sfârsit, se făcură că scot stofa din război, tăiară în aer cu nişte foarfeci mari, cusură cu un ac fără fir, apoi spuseră că haina-i gata. Împaratul, urmat de aghiotanţii lui, se duse s-o vada şi pungaşii, ridicând un braţ în aer ca si cum ar fi ţinut ceva, ziseră:

- Iată pantalonii, iată haina, iată si mantia. Totul e uşor ca pânza de păianjen. Nici o grijă să n-aveţi c-o să vă fie vreodată grea o asemenea haină; asta-i şi cea mai minunata însuşire a acestei stofe.

- Negreşit, răspunseră aghiotanţii; dar ei nu vedeau nimic, pentru că nici nu era nimic.

- Dacă Măria Ta binevoieşte să se dezbrace, noi îi vom încerca hainele, în faţa oglinzii celei mari. Împaratul se dezbrăcă şi pungaşii se făcură că-i dau hainele una dupa alta. Îl învârtiră ca şi cum l-ar fi îmbrăcat, iar el, se suci, se răsuci în faţa oglinzii.

- Doamne! Ce bine vine, parcă-i turnată! Ce croială frumoasă! strigara curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haină nepreţuită!

Marele maestru de ceremonii intră.

- Vă aşteaptă la uşa baldachinul, sub care Măria Voastră va merge la parada, zise el.

- Bine, sunt gata, răspunse împaratul. Cred că nu sunt rau îmbrăcat.

Şi se mai întoarse încă o dată în faţa oglinzii, ca să-şi privească bine înfaţişarea lui măreaţă.

Curtenii, care trebuiau să-i ducă din urmă trena, se făcură că ridică ceva de jos; apoi ţinură mâinile în sus, nevoind a lăsa să se bage de seama că ei nu văd nimic.

Pe când împaratul mergea mândru sub baldachinu-i mareţ, toţi oamenii, în uliţe şi pe la ferestre strigau: "Ce mai haină stralucită! Ce frumoasă trenă are! şi ce croială minunată!

Fiecare se ferea, ca nu cumva să se bage de seamă că el nu vede nimic; s-ar fi dat de gol numaidecât că-i prost şi că-i nevrednic de slujba lui. Niciodată hainele împaratului nu stârniseră o mai mare admiraţie.

- Dar eu vad că n-are haine deloc, zise un copil mic.

- Doamne, ascultă glasul nevinovăţiei! şopti tatăl lui.

Şi îndata rosti şi mulţimea cuvintele copilului.

- Este un copilaş care spune că împăratul n-are haine deloc.

- N-are haine deloc! strigă în sfârşit norodul.

Împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că avea dreptate. Asa era. Totusi se socoti în gând şi îşi luă hotărârea:

"Orice-o fi, trebuie s-o duc de-acum pâna la sfârşit!"

Şi îşi ridică apoi cu mai multă mândrie, capul; şi curtenii ţineau înainte, cu respect, trena care nu era.

Long way up - ziua 9

2010-09-23T23:16:00.005+03:00

Stiu, am ramas dator. Am facut o pauza datorita factorilor externi ce mi-au mancat timpul si energiile (mutare, vacanta, op... etc). acum am revenit. Ziua a 9-a am rezervat-o pescuitului in Arhipelagul Lofoten. Am inchiriat un vas cu capitan cu tot si am iesit in larg. Datorita curentilor calzi arhipelagul este plin de bancuri de torsk, un soi de cod, cu carnea alba si buna, exemplarele prinse de noi avand intre 3 si 5 kg. Maruntaiele au fost aruncate pescarusilor care s-au batut pentru ele, oferindu-ne noua cateva cadre de exceptie.

O zi...

2010-09-19T12:21:00.000+03:00

...diferita de toate celelalte. Cum diferita? De ce diferita? Pentru ca ieri, draga noastra mica a implinit noua ani. Si verisoara ei, doi. Numai ca Doi ani, n-a putut fi prezenta la petrecerea lui Noua ani... le desparte din pacate un ocean. Eeeeehhhh, sa nu cadem in pacatul intristarii, ci sa vedem de ce avem sa ne bucuram.

Intai preparativele:
Aperitiv de iarna

Urda cu marar

Cascaval cu rosii

Salata de vinete

Degetele din piept de curcan si chiftelute

Salata de boeuf cu floricica de morcov

Somon cu pasta de branza si ou de prepelita

Adica, pana aici, cam asa:

Mai departe, ousoare cu mustar si ardei rosu

Tapas cu rosii, ulei de masline si jamon serrano

Platou cu betisoare de legume si sos tartar

Pasta de peste cu capere si decor de masline negre

Ceva dulce sa nu moara invitatii de la tort :D

Tarta cu lamaie

Fantezie cu iaurt si fructe de padure

Apoi invitatii

La urma, "Multi ani traiasca!"

A fost, deci, o zi foarte frumoasa! Iar la anul, repetam, cu imbunatatiri :))))

p.s. Tortul e de cofetarie. Io nu stiu sa procesez asa ceva Nici nu vreau sa invat :))))

E toamna iar....

2010-09-11T00:05:00.002+03:00

Si daca e toamna, nu numar bobocii, dar (param pam pam, atentie suspans va rog!) facem muraturi!

Ah, cum, ce e asta?
Pai, aperitiv de iarna. Adica ceva dulce acrisor, bun de mancat in post pe paine, sau langa friptura, sau oricum si in orice situatie.

Eeee? Arata mai bine asa?

Bine, am inteles, vreti reteta.
Iat-o. E simpla.

Aperitiv de iarna

(pentru aprox. 10 borcane de 400 gr)

1 kg morcovi – daţi pe răzătoarea mare
1 kg gogoşari – tăiaţi cubuleţe
1 kg gogonele – tăiate fâşiuţe
1 kg ardei gras (şi/sau capia) – tăiat cubuleţe

Se opăresc in aceasta ordine într-o zeamă formată din:
500 ml oţet de 90
1 litru apă
2 linguri sare
300 gr. zahăr
piper, foi dafin
Pe masura ce se oparesc, se scot la scurs intr-o sita.
Se scot apoi din sită, se storc bine, se lasă să se răcească, şi se amestecă cu 1 cană hrean ras (opţional) şi o maioneză din 400 gr muştar şi 500 ml ulei. Se pun in borcane mici, se inchid bine si... gata!

POFTA BUNA!

Prospeed - Brno 2010

2010-09-10T23:02:00.000+03:00

Da, a fost prima mea cursa. Nu credeam ca o sa particip la ea. Vineri am reusit sa-mi imbunatatesc evolutia si cu un timp de 2:38.396 sa ma calific la "The best of the rest", adica o cursa pentru cei de valoarea mea. Sambata dimineata a plouat, deci deja faptul ca nu o sa particip era clar, cauciucuri de ploaie nu aveam si imi era sincer teama sa ma dau pe ud. Dar la ora unu a iesit soarele si cum cursa era programata la trei jumate pista s-a uscat. Asa ca m-am echipat si am participat. O nebunie ce nu poate fi explicata in cuvinte. Startul este ametitor, adrenalina 100 %, un zgomot infernal, iar senzatiile din mountain rousse sunt mici copii. Cursa a fost o lupta cu mine insumi, sa ma concentrez, sa nu gresesc si sa fiu constant, fapt dovedit ulterior de timpii scosi pe tur. Am reusit sa termin antepenultimul, un rezultat bun pentru un incepator. Razvan a plecat de pe locul 6 pe grila si a reusit sa termine pe 2, primul lui podium.

Circuitul de la Brno ramane in continuare circuitul meu de suflet :)

"In ziua in care m-am iubit cu adevarat"

2010-08-24T12:03:00.003+03:00

- scris de Charlie Chaplin

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Si atunci, am putut să mă linistesc.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că nelinistea si suferinta mea emotională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viată diferită si am început să înteleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greseală să fortez o situatie sau o persoană, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiti si că nu este momentul …

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, ratiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, a încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber si am renuntat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place si în ritmul meu.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înselat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

In ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viată. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Si aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că ratiunea mă poate însela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.

si toate acestea înseamnă … Să stii să trăiesti cu adevărat.

Dependenta de click

2010-07-05T10:54:00.000+03:00

De cand nu ma mai joc, Facebook a devenit plicitisitor. Nu mai am de adunat oua/struti/camile/bonusuri, nu mai am prieteni de ajutat/scufundat/tradat/muscat, nu mai am cadouri oferte unice si speciale si numai pentru tine si numai acuuuum! de dat si de primit numai pana la data aia, ai ratat data ai ratat oferta esti un bou! Da’ nu-i nimic, mai vine una uite in compensatie poti sa faci o suta de mii de clickuri aici si acolo si dincolo, si daca te-a plictisit, vino si incearca noul cel mai cool ultra extra mega joc asta e nou e trendy flendy hai prinde-l nu-l rata asta este viata ta!!!!!!!

Uuuuuffff! Cate ore/zile/saptamani pierdute! Culmea e ca imi gaseam si justificari. Fac asta pentru ca acum ma plictisesc! Fac asta ca sa vad cum se decurca prietenii! Ba nu, o fac ca sa vad ce prieteni au copiii si ce ii intereseaza si cu ce culoare isi picteaza peretii caselor virtuale…

Una mai patetica decat alta.

Iar eu nu mai am timp de nimic. Ma culc cu gandul la “recolta” pe care o s-o adun, ma trezesc cu lap-top-ul langa pat si e primul lucru pe care-l fac inainte chiar sa merg la toaleta. Nu deschid ochii bine, ci ecranul. Sa seman, sa culeg, sa plantez, sa sap, sa impushc banda, sa adun pietrele, sa adun experienta, sa imbunatatesc nivelul de aia si ailalta… de fapt nimic. Un mare nimic, consumator de timpul meu pretios. Un mare nimic care blocheaza orice alta actiune. De ce sa fac altceva, nu am decat ½ de ora la dispozitie, ia sa vad ce mai fac vacile! S-o fi copt budinca? Da’ insulica mea ce face? Ia sa vedem, ce mobila noo a mai aparut pentru pet-ul meu? Culmea a fost cand am primit SMS, da, mesaj-scris-trimis-pe-telefonul-mobil, sa fac bine si sa intru naibii odata sa adun buruienile ca se duce medalia de aur de la recolta in comun… pe cuvant, nici Warcraft nu era atat de invaziv!

Pozele sunt in dezordine, nici nu mai stiu unde le am, tiparele sunt imprastiate prin toata casa, treburile zilnice sunt aruncate de pe o zi pe alta, si facute in sila si in graba si la “minimum necesar”. Chiar hobby-ul meu preferat sta in detrimentul pixelilor colorati si aiuritori.

“n-am timp”, “sunt obosita”, “maine”.

Si maine vine si trece la fel ca azi, la fel ca ieri, la fel ca fiecare zi, aducand acumulare de frustrare si de nervi (cum poate ala sa adune atatea? Ia uite ce cotet cool si-a tras!), aducand doar un munte de oboseala si consum.

Dupa ce mi-am deconectat toate “feed-urile” de jocuri, pagina mea e goala. Sau aproape. Inainte avea actiune la fiecare moment, daca nu eram pe faza scapam cea mai noua broasca pictata, sau cel mai cool dragon cu colti de aliaj ultra mega extra…..

Inca mai primesc informatii, prin cei carora nu le ajung comunicarile automate din joc si isi mai folosesc si statusul pentru “informatii urgente” cum ar fi “cine vrea un iepure olandez” (WTF is a dutch rabbit anyway?)

Bleah!

Am ramas cu ticul cercetarii paginii principale la fiecare 5 minute. Nu ma simt bine daca nu sunt conectata si nu stiu ce se intampla. De fapt, oricum nu stiu nimic. De fapt, nu am nevoie de asta. De fapt, eu am lucruri mai importante de facut. Cum ar fi o viata frumoasa si plina de trait impreuna cu familia mea, apropiata si extinsa.

Mda. Pai, de fapt, stiam asta.

Voi stiti?

p.s. si blogo-frunzarirea extensiva consuma timp. O sa va povestesc si despre asta, despre capcanele citirii blogurilor, dar alta data. Acum trebuie sa-mi up-datez blogurile, sa gasesc cateva poze cool, sa fie postul interesant, sa incropesc repede ceva pentru blogul de craft, ca de facut n-am timp, doar sunt atatea informatii pe care “trebuie” sa le citesc, nu-i asa?

Despre tango... consideratii vizuale

2010-02-02T13:03:00.003+02:00

Citeam azi un blog de “scandal si voie buna”, nu-i dau numele ca se bucura prea mult. Nu comentez ce povesteste autorul acolo, insa am descoperit ceva datorita adunaturii de informatie pe care a realizat-o.

Mai exact, privind la diversele comparatii, la multele clipuri cu exemple de “asa da, asa nu”, citind nesfarsitele comentarii, m-a izbit revelator raspunsul la intrebarea de ce ai nostri nu-s ca ai lor (critica de altfel adresata de un anonim, pe pomenitul blog, ca profesorii/instructorii/dascalii nostri de tango nu-s ca ai lor).

Ah, da. Catalizatorul acestei reactii, informatia care a determinat scanteia, a fost un alt video clip. Acesta.

Am remarcat un lucru: el o asteapta pe ea, in timp ce asculta muzica. El asculta muzica. Dupa ce asculta muzica, o interpreteaza. Cand o interpreteaza, se gandeste si ce face ea, pe unde este, si cum s-o puna mai bine in valoare fara s-o dezechilibreze sau incomodeze, in timp ce asculta si interpreteaza muzica. Cam asta am vazut. Si in timp ce incercam sa pun intr-o forma comestibila aceste concepte ce se involburau prin fata ochilor mei, am realizat brusc de ce “ai nostri nu sunt ca ai lor”.

E simplu. Ai lor au foarte multi ani de experienta. Ai lor, aia admiratii si super profesionistii, aia mai putin cunoscutii, dar tot admiratii, pana si aia de care n-am auzit in viata mea, dar cine sunt eu sa stiu tot?, toti, absolut toti, traiesc tango, respira tango, mananca tango. Si in restul de timp mai fac cate ceva care sa le dea un plus in tango. Ca se numeste body awareness, yoga, balet, n-are nici o importanta. Se cauta doar ceva care sa dea un plus de valoare.

Si mai e ceva. Fiecare super “O, tu zeu!” danseaza cu cineva necunoscut la fel de bine ca mine sau ca tine. Cineva necunoscut care poate sa fie la aceeasi cota de piata de super prof, sau doar un incepator oarecare. Ei danseaza super-tare-super-bine-wow-ce-misto DOAR cu partenerul lor de dans. Cand se schimba partenerul, o jumatate de an nu-i vezi pe piata. De ce? Jelesc schimbarea? Neah. Exerseaza. Lucreaza. Danseaza. Aceste experiente traite si insusite pana la nivel corporal le faciliteaza adaptarea. Ei sunt obisnuiti sa se adapteze mult mai repede. De aceea, un super maestru va dansa mai bine cu o necunoscuta la o milonga decat un obisnuit al locului, desi poate ca obisnuitul locului va dansa mai spectaculos decat “maestrul” cu fetele pe care le cunoaste...

Pentru fete e mai usor, in sensul ca fiecare are particularitatile ei si trebuie doar sa fie foarte, foarte ascultatoare. Nu cu urechile de auzit, ci cu urechile de tango ;).

Ce nu au ai nostri? Pai, am zis, experienta. Experienta de a se adapta usor, si, mai important decat tot, experienta de a sti ca FIECARE PARTENERA ARE STILUL EI. Pasul ei. Rasucirea ei. Dansul ei. Si de aceea, nu e important sa crosetezi artistic, demonstrand stiinta de figuri (din cap), ci este esential sa determini, ca leader, ce poti face cu partenera din dansul respectiv, pe melodia respectiva.

Concluzionand: Baieti, invatati sa dansati cu fiecare fata individual, si nu cu “fetele” in general. Fetelor, aveti individualitate, nu trebuie sa va fie rusine de asta, si nu mai incercati sa fiti uniforme, conform cu cerintele diversilor (ce dau sfaturi in timpul dansului, al milongii, al practicii si pe oriunde se mai intampla sa fie), care cerinte, fie vorba intre noi, sunt la fel de individuale ca si capetele sfatuitorilor....

Long way up - ziua 8

2010-02-01T12:11:00.001+02:00

Povestea merge mai departe. Am parasit Mo i Rana pe la orele pranzului, dar asta in nord nu mai conteaza atat timp cat la miezul noptii vara poti conduce la lumina soarelui. Primul popas a fost la trecerea Cercului Polar de Nord, unde am marcat locul cu steagul Romaniei. Tot acolo ne-am primit si diplomele ce atesta ca am trecut linia imaginara ce delimiteaza zona Pamantului unde, in jurul solstitiului de vara, soarele nu apune niciodata pentru cateva zile, fenomen cunoscut ca "ziua polara". Locul nu este deosebit prin peisaj, fiind un platou inalt inzapezit mai tot timpul anului, ci datorita semnificatiei geografice. Exista chiar si o gara in care trenul opreste pentru ca pasagerii sa poata cobora pentru poze, suveniruri sau diploma.
Mai departe drumul spre Bodo, pe care l-am parcurs voiniceste intrucat trebuia sa prindem ultimul feribot spre Moskenes, a fost mirific. Vai de rauri, coasta de fiorduri, poduri suspendate si tuneluri, toate presarate cu viraje ce innebunesc orice impatimit al motorului. Acelasi drum l-am parcurs si in 1996 in sens invers, dar pot spune ca din saua motocicletei este incomparabil mai frumos, "prietenii stiu de ce". Am reusit sa ajungem la timp sa ne imbarcam pentru traversarea catre Arhipelagul Lofoten. Consider, si aici puteti sa ma contraziceti, ca Lofoten-ul este cea mai frumoasa parte a Norvegiei chiar daca Nordkapp-ul, cu exclusivismul lui, atrage mai multi turisti. Sper ca si pozele sa vina in sprijinul celor afirmate mai sus.

Lumina din ochii tai...

2010-01-31T10:53:00.009+02:00

...melancolie duminicala... ;)

Ioan Gyuri Pascu-Lumina din ochii tai

Nici cerul prea senin
Potop de stele
Nici luna marilor
In gand cu ele
Nu-s ca lumina din ochii tai

Nici roua zorilor
Lucind pe petale
Nici soarele de sus
Cu razele sale
Nu-s ca lumina din ochii tai

Trestii subtiri de speranta
Sovaind la orice-adiere
Suntem in fata iubirii
Cadem prea curand
Robi amintirii

Eu traiesc zilele de-altadata
Si nu mai stiu ce-i prezentul, si nu stiu
De exista un timp al iubirii
Sau doar timpul trecut, al amintirii

Nici luna din visul meu
Tristete in noapte
Nici luminosul crin
Nascut din soapte
Nu-s ca lumina din ochii tai

Nici fulgerul cumplit
Al amintirii
Nici lacrimi ce platesc
Tribut iubirii
Nu-s ca lumina din ochii tai

Trestii subtiri de speranta
Sovaind la orice-adiere
Suntem in fata iubirii
Cadem prea curand
Robi amintirii

Eu traiesc zilele de-altadata
Si nu mai stiu ce-i prezentul, si nu stiu
De exista un timp al iubirii
Sau doar timpul trecut, al amintirii

Nici luna din visul meu
Tristete in noapte
Nici luminosul crin
Nascut din soapte
Nu-s ca lumina din ochii tai
Nu-s ca lumina din ochii tai

Zebre... Totuna

2010-01-29T09:04:00.003+02:00

...doar zebre ;)

Long way up - ziua 7

2010-01-27T00:07:00.009+02:00

Ziua 7 a marcat etapa Trondheim - Mo i Rana. A fost o zi relaxanta, cu drumuri virajate pe vai frumoase. Am intalnit norvegieni ce pescuiau linistiti in ape repezi de munte.

Am trecut apoi granita imaginara si am patruns in tinutul numit "Nord Norge", tinut cu un aer aparte de liniste si basm. Si astazi ma trec fiori cand ma gandesc la peisajele insorite pana in miez de noapte, dominate de reflexiile aurii ale zapezii arse de soarele ce apunea si rasarea totodata.

Ne-am cazat la un hotel in Mo i Rana, iar la restaurant am stins berica in acorduri de pian, spre finalul serii (as putea sa-i spun dimineata) afland si ca pianistul e roman de-al nostru...

Cursa anului 2009

2010-01-24T00:43:00.002+02:00

Long way up - ziua 6

2010-01-22T23:42:00.011+02:00

Si a venit si ziua 6. O zi ce a inceput normal, am strans corturile si am mancat la botul calului cu 4 cilindrii in linie ;). Soarele se straduia sa incalzeasca atmosfera, iar prima parte a zilei a fost ok. La Lillehamer ne-a stropit un pic ploaia, dar asta nu a stirbit cu nimic frumusetea Parcului Olimpic. Trambulina, pe care am vazut-o pentru prima data in 1996, a avut acelasi efect asupra mea. Te trec toti fiorii cand esti in varful ei si te uiti de unde pustii curajosi, Icarii moderni, isi iau avant pentru a realiza sarituri de peste 140m. Am un respect deosebit pentru ei si pentru sportul pe care il practica, desi la stirile sportive sunt mai importante can-can-urile cu pitzipoance de "fotbalagii" decat Turneul celor 4 trambuline de exemplu. Ce sa-i faci, se vinde ce se cere.

Partea a doua a zilei avea sa ne aduca 70km de ninsoare venita intr-un sfert de ora din senin, 10 km de lapovita, si ca incheiere 20 km de ploaie mocaneasca cu 3-4 grade in termometre. Am simtit cu adevarat ce inseamna vremea rea in Scandinavia, norocul nostru ca a fost unica zi asa. Am folosit incalzitoarele la potential maxim, si din mansoane si cel de pe spate, si tot am reusit sa nu-mi mai simt degetul mic. Cu toate aceste spre seara am ajuns sanatosi la Trondheim unde am gasit cazare la o pensiune decenta. Am "pupat" cu foc sticla de palinca si ne-am mai incalzit un pic sufletele.

Ulterior am aflat ca la Nordkapp era vreme de iarna autentica.

Long way up - ziua 5

2010-01-20T00:10:00.002+02:00

Ziua 5, o zi frumoasa de vara. Am plecat din Copenhaga cu gandul sa trecem podul spre Malmo, intrucat auzisem ca este impresionant, dar GPS-ul era setat pe "fastest", asa ca ne-a dus spre Helsingor. Am ratat podul, dar am castigat timp, scurtand drumul cu vre0 50km si avand parte si de o traversare de jumatate de ora cu feribotul la Helsingborg, beneficiind astfel si de ceva odihna.

In Suedia si Norvegia nu am mai avut autostrada, iar asta ne-a placut teribil de mult. Peisajele mult visate nu s-au lasat asteptate.

Spre seara am ajuns la Oslo unde am si innoptat, desigur dupa ce am dat o tura prin centru.

Long way up - ziua 4

2010-01-19T07:22:00.005+02:00

Ziua 4 a venit cu relaxare. Facusem deja in 3 zile 2136 km, adica circa un sfert din drum, asa ca o zi am petrecut-o vizitand Copenhaga, neratand gradina zoologica. A meritat.

Seara ne-a gasit tot pe canal cu berica traditionala, bauta in stil traditional, adica in fund pe malul cheiului sau cum ar spune romanul: "la botul calului".

Long way up - ziua 3

2010-01-17T23:56:00.009+02:00

... si aventura a continuat cu o frumoasa zi de sfarsit de primavara cum i-ar place oricarui motorist: soare, caldurica si mai ales ... ASFALT USCAT !

... iar dupa "norma" de 600km si binevenitul somn de dupa-amiaza, pe puntea ferry-ului, in bataia soarelui si a vantului, am ajuns cu bine la destinatia zilei, Copenhaga. Seara a urmat o plimbare pe canal si o binemeritata berica la o terasa pe renumitul canal Nyhavn, in atmosfera specifica danezilor (dar nu straina romanilor, nenea Boby stie de ce :))))) )

Long way up - ziua 2

2010-01-16T00:50:00.007+02:00

Ziua 2 a inceput promitator cu soare si sperante de vreme buna, dar nu a durat mult si ploaia a inceput tinand pana pe seara aproape de destiantie, Dresda. In Cehia putem spune ca deja vremea semana cu cea din nordul Europei, 8 grade Celsius ploaie marunta si ceata. Doar pentru asta ne-am pregatit, nu? Sa gustam aventura ...

Long way up - ziua 1

2010-01-15T00:47:00.005+02:00

... asa a inceput aventura numita "Long way up", ce a durat 17 zile si in care am traversat 13 state. Pe 8 iunie 2009 am atins punctul cel mai nordic al Europei continentale, Nordkapp. Cuvintele sunt de prisos, asa ca m-am hotarat sa realizez cate un film pentru fiecare zi a excursiei, lasand imaginile sa vorbeasca in locul meu.

Zoo de Lagos

2010-01-14T18:39:00.002+02:00

Printre locurile vizitate, am fost la inca o gradina zoologica, Zoo de Lagos, de data asta una cu specific de animale mici, aproximativ in libertate. Da, nu glumesc, animalutsele erau tinute in zone special amenajate, dar langa vizitatori. Fireste, speciile periculoase (cel mai fioros animal era rasul), erau tinute in spatii izolate cu plase puternice, dar cele inofensive traiau si zburdau liber in gradina.

Am vazut acolo specii despre care nu stiam ca exista (lebada cu gatul negru), am vazut chiar o pereche de lebede negre pe oua, la nici un metru de mine... pelicanii isi intindeau aripile la soare ca niste gaini obisnuite, iar cocorii, flamingii si ibisii se plimbau nestingheriti prin mlastinutele lor...

Numai tucanul cu ciocul lui atat de viu colorat mi s-a parut trist, dar asta poate se datora faptului ca era singur in voliera lui... cine poate sti?

ALEX Y NANA - Mandala Tango

2010-01-13T15:29:00.000+02:00

Primim prin e-mail:

"Joi seara va invitam sa va lasati invaluiti in farmecul misterios al Tangoului Argentinian, in lectia inaugurala a Mandala Tango, cu Alex si Nana.

Tangoul, emotie distilata in muzica, aduce la nivel de arta comunicarea, in una din cele mai inalte forme de exprimare ale ei: imbratisarea.

Lasati-va cuceriti!

Lectia va incepe la 19:30 iar dupa lectie, de la ora 21:00 pana la ora 22:30, los tangueros sunt invitati sa celebreze expresivitatea nelimitata a dansului la practica de tango.

El tango no esta en los pies. Esta en el corazon.

http://alexynana.blogspot.com/
http://www.mandalaclub.ro/"

Zoo Marine

2010-01-13T09:48:00.000+02:00

In sudul turistic al Portugaliei, destule atractii asteapta turistul dornic de relaxare. Un astfel de exemplu comercial, dar totusi foarte interesant si instructiv, este gradina zoologica ZOO Marine, din Albufeira, zona Algarve.

Este un centru de educare si distractie in egala masura, avand facilitati de petrecere a timpului liber: piscine, jocuri acvative, roata mare si un mini montaigne russe, restaurante, cafenele, un cinematograf 4D si cateva sali de spectacole. Ineditul sta in spectacole: protagonistii sunt chiar pensionarii parcului zoologic: foci, delfini, pasari de prada sau papagali. Este locul perfect pentru a petrece o zi intreaga cu toata familia, ficare gasind ceva interesant de facut sau de urmarit.

Noi am ajuns acolo intr-o zi foarte ploioasa, care insa nu ne-a impiedicat sa ne bucuram de spectacole.... si sa invatam ca trebuie sa ne respectam si ingrijim planeta ;)

Oceanariul din Lisabona

2010-01-12T10:16:00.009+02:00

In timpul calatoriei in Portugalia, am vizitat diverse locuri. Cateva dintre ele au avut tematica informativ/cultural/educativa.

Azi iata-l pe primul dintre ele: Oceanariul din Lisabona. Cu o reputatie extraordinara, ne-a intampinat de la intrare cu un tunel multimedia, prin care eram deja introdusi in atmosfera adancurilor.

Ce am remarcat deosebit fata de alte instituii asemanatoare, au fost habitatele marin/terestre, in care erau imitate clima, conditiile de viata, pentru mai multe specii, plecand de la speciile de pesti care vietuiau la baza, in apa, trecand apoi pe uscat (de exemplu pinguini) si in aer (pasari din zona respectiva). Astfel, am vazut oceanul Arctic, pe cel Indian, o bucata de jungla...

Las imaginile sa vorbeasca mai departe...

As mai adauga doar atat: daca va intamplati prin Lisabona, nu ocoliti Oceanariul!

p.s. Am uitat sa mentionez pestele biblic, balena care l-a inghitit pe Iona... Era si el acolo, plutind incet, maiestuos, cu "carena" plina de alge. Mi-am adus aminte atunci de povestea lui Iona, fiul lui Amitai, cel care a fost trimis in cetatea Ninivei sa propovaduiasca cuvantul Domnului....(Vechiul Testament, Iona)

Fascinatii...

2010-01-11T12:03:00.002+02:00

Ma fascineaza mica vegetatie care reuseste sa supravietuiasca la malul marii. Asta-vara, am vazut-o in Suedia, in conditii de frig.

Acum, vizitand cel mai vestic punct al Europei continentale, Capo de Roca, am gasit iar acele plante mici, adaptate aerului foarte sarat, ionizat, batute de vanturile puternice. Plante care supravietuiesc miraculos, si care gasesc forta sa infloresca si sa reziste tuturor vitregiilor. Cu ce gene sunt inzestrate, cu ce incapatanare, ce forta vitala le anima si le mentine de-a lungul erelor? Oare nu am putea si noi sa invatam sa transformam fiecare lucru intalnit intr-un avantaj, in ceva care sa ne ajute sa mergem mai departe, in loc sa ne plangem vesnic de soarta, de noroc, de „lipsa” nu stiu carei conditii?

Va las sa admirati o prezentare fotografica a micilor minuni de la malul Oceanului Atlantic, in cel mai vestic punct al Europei...

Cabo da Roca - cel mai vestic punct al Europei continentale

2010-01-10T16:10:00.001+02:00

Intinderea nesfarsita a oceanului. Valurile gigantice care se sparg in faleza bazaltica, coboras abrupt in prapastia cu ape in permanenta fierbere, vesnic agitate, niciodata linistite.

Singur, farul care ghideaza de sute de ani corabiile, pentru a le vesti apropierea uscatului, pentru a le semnala distanta fata de stancile mortale, pentru a le spune” Hei prieteni, suntem aici, si voi ati ajuns in sfarsit atat de aproape de casa!”

Am fost in bataia vantului, in fata oceanului, in marginea nemarginirii, la Capo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. Iata:

De ce nu trebuie sa-ti lasi acasa niciodata pantofii de tango

2010-01-10T01:49:00.000+02:00

Am fost la Lisabona. Am fost intr-o seara la plimbare, intr-un cartier, care arata cam asa.

Opa, parca seamana cu ceva? Hai sa ne mai uitam.

Mda, sigur seamana cu ceva. Dar stai putin, se si aude ceva. E ceva cunoscut, insa n-am mai auzit de mult muzica asta... mmm, ce-o fi oare? Stai asa, e... D'Arienzo! D'Arienzo?!? Unde? Aici!?!

D'Arienzo? Vesel, jucaus? Tango? Un tango in adidasi la Lisabona, intr-un club atat de mic ca nu aveau loc mai mult de patru perechi foarte inghesuite pe pista... Aproape in strada, caci numai mica constructie a barului, inceputa aproape din usa, desparte rigul de usa, dar atat de cald totul!

Am dansat un tango la Lisabona, in adidasi, in timp ce sarbatoream ziua de nastere a unui prieten. Tango-ul de mult uitat, aproape complet abandonat, a iesit singur la suprafata. Si am ajuns la aceeasi concluzie: oriunde te-ai duce, nu pleca fara pantofii de dans! O sa ai nevoie de ei cand te astepti mai putin, desi te vei descurca oricum si fara ei, pe orice suprafata. Tango junkie...;)

P.S. Profesorul s-a mirat de noi, ne-a admirat, ne-a intrebat de unde suntem, si ne-a felicitat pentru dans...

Mos Nicolae

2009-12-06T22:41:00.002+02:00

Prietena noastra Daniela nu ne uita niciodata atunci cand izvodeste urari de basm, cu aroma de poveste din casa bunicii, cu suflet tanar si inima mare!

"Daca astazi de dimineata te-ai trezit sanatos, linistit, cu sentimentul acela cald de multumire, daca ai pe chip un zambet larg si in priviri multa iubire, daca nu simti durerea ca iti apasa umerii si ai o nevoie inexplicabila de a spune cuiva ca il iubesti, daca ai uitat de lipsuri si nelinisti, de rataciri, impacari, amagiri, daca ai alungat toate gandurile rele si urate din viata ta, daca simti ca ai putea sa zbori pentru ca ai sufletul usor la fulgul si simti ca inima o ia navalnic spre viata, daca nu mai vrei sa auzi de rautati, vorbele grele spuse, greseli ce ti-au intunecat momentele tale cele mai dragi, daca retraiesti doar acele lucruri ce vor da vesnic valoare vietii tale si nu te mai agati de sperante desarte, daca ai prieteni alaturi, pe care ii pretuiesti pentru ca sunt parte a sufletului tau si vibreaza odata cu tine, daca mereu vei avea in casa bunadispozitie,intelegere si comunicare, daca astazi poti ierta celor ce ti-au gresit si tu la randul tau sa ceri iertare si sa fi din nou cel ce ai fost, daca nu ti-ai uitat originea si nu ti-e rusine cu ce esti si ai fost, daca nu rasplatesti bunatatea cu o vorba de ocara si iti pastrezi verticalitatea cu cinste, daca ai ochii plini de lacrimi in fata durerii si neputintei, daca poti sa razi in hohote pana la epuizare, ca un copil fericit prin definitie, daca acum ai toate acestea sau macar cateva din ele, atunci inseamna ca MOSUL a venit si ti-a luat din ghetutele sufletului tot ce era urat, dureros si greu de trait!

In locul lor ti-a lasat iubirea, cel mai de pret dar, pe care tu va trebui la randul tau sa il imparti in ghetutele tuturor celor care, asemeni mie, iti umplu sufletul de vise!"

Saru-mana, D.!

Prajitura de suflet

2009-12-04T00:09:00.000+02:00

Cand o sa fac prajiturelele, va dau si reteta. Pana atunci, ascultati un colind.

p.s. reteta in original o gasiti deocamdata aici.

Istoria Sovietelor

2009-11-23T23:47:00.004+02:00

De luat aminte ...

"Omul nou"?
Sunt inca printre noi....

Timp liber

2009-11-22T18:45:00.003+02:00

In asteptarea sarbatorilor de iarna, in lipsa de alta ocupatie, pentru ca imi place, si din o suta de mii de alte motive, am bricolat. Fetru. Lana. Desene. Idei. Mult internet. Imaginatia copiilor (o da, mi-au dat idei. Lumanarea, clopoteii au fost ideea lor. Da, cu lumanarea topita si cu flacara colorata... Ei au idei si eu ma pun la mintea lor incercand sa execut. Judecand dupa reactia lor, am executat bine, caci am primit laude :)))))

Deci, cum povesteam, iata ce produse au iesit:

Detalii fotografice mai gasiti si aici .

Altfel, bine. Lucrarile inainteaza sigur, dar incet, la casa mare....

Bostaneala...

2009-10-31T23:24:00.017+02:00

Nu ma dau in vant dupa Haloween (desi formatia imi place foarte mult :D). Astazi nu am putut refuza dorinta celor mici de a scobi bostani, asa cum faceam si eu cand eram copil, iar americanii nu adusesera "traditia" pe la noi. La patru ani m-am pierdut prin padurile Voinesei cu bostanul, iar ai mei m-au cautat ore bune si cand m-au gasit mi-au aplicat o corectie.

Am cumparat trei bostani si ne-am pus pe treaba. Ei i-au pictat, iar eu a trebuit sa-i scobesc cu maiestrie, neavand voie sa ma abat de la proiect.

La final a urmat sesiunea foto.

Bostaneala fericita!

Doctorul s-a "ouat". A 9-a oara !!!

2009-10-26T22:39:00.007+02:00

Yama rules!
Sa nu uitam ca "Iorghe" e vicecampion la motoGP, Ben e campion de SBK, iar Cal de SSP. Numitorul comun: Yamaha.

Spies came, saw and conquered!

"Si cu asta ce-am facut?"

2009-10-20T09:51:00.003+03:00

Cuplet al lui Tanase de acum peste 70 de ani de o actualitate descurajanta, l-am primit pe mail de la Ana si nu m-am putut abtine sa nu-l public.

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cit am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim in saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Scoatem totul la vinzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a cistiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete?
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?

Sa ne inclinam in fata geniului lui Constantin Tanase, care ramane cel mai reputat pamfletar pe care l-a avut aceasta tara !

Octombrie

2009-10-15T19:35:00.003+03:00

George Toparceanu

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

Noiembrie

2009-10-14T21:43:00.003+03:00

George Toparceanu

Ploua stupid...

Cerul îsi scutura

Ca dintr-o ciutura

Frigul lichid.

Cârduri de ciori -

Neagra pecingine,

Flori de funingine

Zboara sub nori...

Ploua perfid.

Si-n doza minima

Picura-n inima

Neant acid.

Ploua de sus...

Toamna ironica

Îmi scrie-o cronica

Cât un Larousse.

(O Halima?, -

Pentru ca nu cere

Nici introducere,

Nici "va urma"...)

Ploua placid:

A...e...i...o...u...a...

Daca continua,

Ma sinucid!

Decembre

2009-10-14T00:30:00.001+03:00

... de George Bacovia

Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvaţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte-nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde, citeşte-nainte.

Si marea demolare a inceput

2009-10-10T23:02:00.008+03:00

Mai tineti minte studioul de tango? Ei bine, afacerea a fost falimentara. Chiriasul a plecat, asa ca locul acela capata o noua destinatie: aceea de casa. Dar pana sa devina casa, are de parcurs un drum greu, caci pleaca de aici:

Amintiri? In afara de studio, saptamana asta mi-a cazut in mana si aceasta prezentare... Cine stie locul, sa ridice mana!

Romania de azi....

2009-10-01T21:29:00.000+03:00

"România cu lanţul de gît

Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui. Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Sîntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sîntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion. O populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă, urlînd din toţi bojocii: „Am avere, am valoare!"

E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mîl uman care acoperă încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita. Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie. Tata Ioan şi Tanti Mimi, familie veche, cu casă în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat în urmă un copil, care a mai făcut un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Pînă la urmă, a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe fereastră. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos.

Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: „Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!". Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul.

Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Acum cîteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi în sînge. Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mîna pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sîntem călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură.

Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Sîntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje, o ţară în care fiul naiv şi sărac al ţăranului (cîţi or mai fi aşa) îşi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se întîlneşte la Gara de Nord, cînd se dă jos din autobuz. Marginea lumii s-a răzbunat dînd buzna în centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.

Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee şi-n cărţi. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate retrage în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele rămîn să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund.

Chiar dacă ai vrea."

[autor : Lucian MÎNDRUŢĂ ]

Yumeeeee!

2009-09-10T22:21:00.005+03:00

N-a mai fost demult vorba de ceva bun. Si cum tot ne aflam in plin sezon, iata lungul drum al gogosarilor de la lighean la borcan:

Si reteta? Da, si reteta.

Se aleg gogosarii carnosi, grasi si potriviti ca marime. Cat sa intre pe gura borcanului (10 cm diametru?), frumosi, luciosi, bine bine copti. Se spala si se curata de codite (din piata am invatat ca se curata cel mai bine cu o .... jumatate de tub de spray :))) Stiu, nu avem voie sa gaurim/intepam/aruncam in foc tubul, dar functioneaza, va spun eu ;)(si tot ca remarca, pentru gogosarii mai mici e bun un tub mai subtirel), cu grija, fara a intepa fundul.

Se aseaza in tava, si se pun in fiecare gogosar urmatoarele:

- 1/4 lingurita sare (grunjoasa)

-1/2 jumatate lingurita zahar (brun)

- un catel de usturoi

- o bucatita de hrean (cat catelul de usturoi)

- 1 lingurita ulei (masline extra virgin)

- 1 lingurita otet (de mere si miere de albine)

Se da tava la cuptor potrivit 1/2 de ora. Gogosarii se inmoaie si mai lasa zeama. Se scot din cuptor si se indeasa in borcane cat mai fierbinti, pana ce zeama lor ii acopera. Daca mai trebuie putina (cand se racesc, zeama va fi mai putina, si daca stau in sec nu e bine) se completeaza cu otet de vin.

Optional (am folosit de-a lungul timpului si mi-a placut): boabe de mustar, de coriandru, de ienibahar etc puse si ele in gogosar inainte de a fi bagati in cuptor.

Pofta buna!

O alta ramurea, ce-i pasa codrului de ea?

2009-09-02T19:19:00.000+03:00

A mai aparut o ciuperca dupa ploaie. M-as bucura sa nu fie otravitoare, dar cel putin un sfert din ea este.

Cum se face matematica? Ca io stiam un proverb (ce sa fac, am crescut cu Anton Pann la capatai....)

"Ajunge un mar stricat la un cos cu mere" si
"Ajunge o maciuca la un car cu oale"

Sa mai remarc resursa oferita.... care este accesibila doar cititorilor invitati (si care a fost creata, intretinuta si crescuta de altcineva decat "mandrul" proprietar?)? Sau sa-mi vad linistita de treaba mea, caci

"Ce e val, ca valul trece"?

Cam multe semne de intrebare. Stiti ceva, io am treaba. Si, ca sa-l citez pe Ieerdnaaa, mai copii, mailurile nesolicitate sunt spam. Adica deranjeaza. Adica daca vreau sa stiu aflu singura, nu-mi trebuie tone de informatii pe toate canalurile, ca sa ma muncesc sa le filtrez direct in cosul de gunoi.

In fine, sa-i uram Luciei succes. Pana una alta, a muncit noua luni la BsAs. Macar pentru asta, respect.

p.s. La Sastresa ramane o doamna. Chapeau!

De dragoste....

2009-09-01T22:19:00.000+03:00

Iti voi incrusta numele tau pe frunzele albastre ale copacilor, si cand va bate vantul adiind peste ele, te va chema in soapta, iar eu voi asculta fericita....

Iti voi scrie numele pe nisip, si vor veni zbuciumatele valuri si-l vor purta spre indepartate limanuri, iar eu il voi intampina in toate porturile lumii stiindu-l totdeauna cu mine....

Iti voi scrie numele pe aripile semetilor vulturi sa ti-l duca in zbor spre inaltimi si sa-l lase acolo pentru totdeauna pentru ca nimeni sa nu-l mai poarte....

Iti voi scrie numele in sufletul meu pentru ca pururi sa-l pot rosti in clipele cand voi avea nevoie de tine....

Am ramas datoare...

2009-08-30T18:21:00.005+03:00

...cu povestea celorlalte patru "petice" din vacanta de asta-vara.

Iata-le: seria "Trei iezi cucuieti" si "Sora mai mica". Nici unul nu este prea matlasat, pentru ca, in primul rand, masina mea de cusut nu ma lasa sa fac free-motion si nu cred ca altceva s-ar fi potrivit, si apoi pentru ca n-as fi avut timp sa le matlasez manual.

Inserturile de la cei trei iezi sunt din materialul folosit pentru dos, ca si marginea. La "sora mai mica" am facut o margine de asemenea din petice, pentru ca doream sa incerc tehnica si pentru ca nu aveam ceva care sa se potriveasca prea bine.

"Cei trei iezi" sunt o prelucrare a unui model vazut intr-o revista de prezentare a accesoriilor de patchwork si quilting, iar "sora mai mica" este ce a ramas cand am vrut sa incerc tehnica Bargello. Am un quilt mare (aproximativ queen size) si doua mai mici, de o persoana.

Si un anunt: urmeaza deschiderea unui blog dedicat. Dragele mele prietene, peticute sau nu, ma veti gasi de acum inainte si in "Lumea mea". Va astept!

Se lumineaza de toamna...

2009-08-12T12:59:00.003+03:00

Se lumineaza de toamna cu lemne ce nu stiu, nu pot si nu vor sa-si gandeasca sfarsitul…
Amintiri vechi incearca sa-si gaseasca in sfarsit pacea, incetand sa mai bantuie prin subsolul constiintei chinuite de intrebari fara raspuns.
Te-am gasit, si, in sfarsit, dupa atata amar de vreme, viata mea are sensul ei bun. Curge linistita, cu soare cald si luna plina, cu fructe pline si arome dulci. Uitate si iertate sunt acum ratacirile tineretii, naluci fantomatice care mai incearca arar sa rasara si sa tulbure linistea asternuta.
Vise noi rasar, suma zilelor se face mai repede, cheltuiala de suflet e mai mare si bogatia de bucurii adunate face un mare plus.
Te-am cautat ani de zile, te-am cautat cu toata suflarea si fiinta mea, singura si nesigura. Am stiut tot timpul ce caut, dar vartejul nebun al zilelor, lunilor, anilor, ne-a dat amandurora lectii multe de invatat. Am pierdut si am castigat, am avut indoieli, am ratacit, dar mereu o Lumina deasupra mea m-a indrumat chiar si in ratacire. Cand am gresit, am platit, dar am primit si posibilitatea de a merge mai departe.
Te-am gasit, dragul meu, si sentimentul de implinire care imi stapaneste inima, sufletul, ratiunea, este atat de minunat ca nu-mi mai trebuie nimic altceva.
Te iubesc, domnule, te iubesc, si ma bucur ca te-am gasit.

mailuri....

2009-08-02T23:42:00.011+03:00

Marca Bendeac:

scrisoare deschisa cocalarului roman

din ciclu' salvati Romania , cititi si trimite-ti mai departe....

“Dragi cocalari,
Ati castigat. Voi si ai vostri v-ati fu..t nevestele prost (caci numai prost puteti) si iata ca samanta voastra mizerabila da rod. Ne acaparati.
Ati reusit sa va “educati” progeniturile hidoase in spiritul kitch-ului, mitocaniei, nesimtirii, manelismului infect…
Felicitari! Romania e pe cale sa devina a voastra. Dar atata timp cat inca mai putem si noi respira/vorbi/privi, dati-ne voie sa radem de voi. Dati-ne voie sa va ironizam. Nu va fie teama. Sunteti pe drumul cel bun si in curand veti ajunge indeajuns de puternici incat sa-i luati pe astia ca mine si sa-i dati la lei.
Pana atunci insa…

- cojile de la semintele scuipate pe asfalt nu dau rod. Nu incoltesc! Va jur! Stiu ca voi nu ati prea mers pe la scoala dar credeti-ma pe cuvant ca am facut biologie in liceu. N-o sa creasca niciodata floare sau bostan din ciment. Asa ca folositi un cornet.

- daca folositi cornet (putin probabil) va imploram sa rupeti foi din Manele magazin ca Marin Preda si Eminescu n-au nicio vina.
- tricoul mulat se poarta pe un corp perfect. Stiu ca in lumea voastra perfect inseamna atat: mers la sala si inghitit steroizi cu pumnu’ ca ghiolbanu, cat si burta de bere si ceafa plina de slana. Noi insa ne facem datoria…

- Nu ne deranjeaza ca ascultati manele atata timp cat “ascultati” nu se transforma in “ascultam”. Orice aparat de redat muzica are un buton pe care scrie volum…

- Stiu ca banii sunt singurul vostru Dumnezeu si daca ai bani esti “de valoare” dar exista niste chestii de noi le platim si ele se numesc impozite la stat. Stiu ca un manelist de-al vostru ii face “printesei lui”
inmormantare de 50 de mii de euro fara sa-l intrebe cineva despre provenienta banilor dar daca reprezentatntii vostri conduc finantele, politia si justitia din Rromania, puneti-ne si noua o vorba buna… Multumim anticipat.

- va rugam mult sa nu mai filmati videoclipuri la opera. Noi v-am dat televiziunile, lasati-ne la schimb opera si teatrele!

- “De puta madre” inseamna “pizda ma-tii”. Ne bucuram ca majoritatea purtati tricouri cu aceasta sintagma. Inseamna ca mesajul nostru a razbatut pana la voi.

- Ne aratam realmente ingrijorati de aceasta cumplita molima care a cuprins intreaga comunitate cocalareasca si anume foto fobia. Stim ca medicii nu sunt de-ai vostri ca nah, au facut scoala multa ai dracu’ tocilari, dar puteti apela cu incredere. Probabil e ingrozitor sa fii nevoit sa porti ochelarii de soare si-n baie…

- Suntem incantati ca ati invatat sa folositi programe gen “Photo shop”. Nimic nu e mai frumos decat sa vezi o minune carliontata, in rochie de leopard si 5 kile de aur pe prima pagine din “The sun”. Si suntem incantati ca in pozele de Hi5 va inconjurati de stelute, brizbrizuri…

- Faptul ca reusiti sa manevrati cate 3 telefoane mobile in acelasi timp este o calitate demna de homo sapiens. Deci iata ca teoria lui Darwin se sustine…

- pantofii cu botul ridicat semnifica ceva religios? Sau e chestie de potenta?

- Tunningul cu geamuri fumurii, evacuare zgomotoasa si parasolar cu mesaj nu e foarte indicat. Stim ca trebuie si cocalarul sarac sa aiba o ocupatie dar…

- Apreciem faptul ca mergeti toti pe scutere fara casca! Ne dati sperante… Dar va atragem atentia ca atunci cand pe un motor sau pe o motoreta sau pe o bicicleta sau pe un scuter se afla un el si o ea dintre care el are casca si ea nu, se traduce prin : “Mori fa in mortii ma-tii!” Ma rog… Asta nu lederanjeaza pe femeile din Romania intrucat aceasta atitudine reprezinta o normalitate in relatia dintre sexe in tara noastra.

Ar mai fi multe de spus dar daca ai parcurs aceasta “scrisoare” inseamna ca deja ai citit de doua ori mai mult decat toata familia ta in intreaga ei existenta. Nu vreau sa te obosesc.

Ne vedem la mall,
Cu drag, Mihai Bendeac”

In urma carui eveniment s-a nascut scrisoarea asta...“Am plans de ciuda ca ne vor strivi visele”

Vineri seara am oprit la o benzinarie ca sa alimentez scuterul (folosesc rar in perioada asta “decaportabila” caci cu motoreta e mai simpla viata in oras). Pun eu 3 litri fara plumb si intru sa platesc. In fata mea, o doamna. Achita. Scot si eu banii din buzunar si n-apuc sa-i intind ca in incinta patrunde val-vartej un cocalar la vreo 40 de ani. Tricou Adidas, bermude Adidas, papuci Adidas, sapca Adidas, creier Adidas. “- Cine p..a mea si-a lasat motoreta aia la pompa ca a incurcat tot acolo?!” “- Eu. Dar de ce am incurcat?!” (Ma recunoaste dar dupa 3 secunde de pauza se decide sa nu lase garda). – Pai de ce-ai lasat-o acolo?! _ pai unde s-o las? Daca eram cu masina, unde o lasam pana achitam benzina?! Benzinarul intervine si el : “-Cu ce a incurcat domnule?! Plateste si pleaca” “- Pai ce p..a mea baaaaa!!! Am ajuns sa stau ca prostu’ dupa o motoreta?!” Eu zic : “Pai cine va pune? Stati ca desteptu’…” “- Ma iei la misto?! Ce p..a mea!!!” Ies afara. Masina ghertoiului, un BMW X6, eraparcat la 3 milimetri de scuter. Zice : “Poate mi-o zgarii”. Nu i-am zgariat-o. Am plecat si m-am oprit dupa 200 de metri. Am tras pe dreapta si am plans protejat de casca. Da! recunosc! Am plans! Am plans pentru ca mi-am imaginat ce s-ar fi intamplat daca as fi fost un roman obisnuit si nu “vedeta” de la televizor. M-ar fi omorat? Am plans pentru ca astia vor ajunge atat de multi incat ne vor ingropa. Am plans pentru ca pe ala nu-l va intreba nimeni din ce bani si-a luat BMW-ul. Am plans de ciuda ca ne vor strivi visele. Am plans pentru frate-meu care are nesansa de a creste langa ei. AM plans pentru ca am ajuns la decizia de a nu avea copii vreodata caci nu vreau sa traiasca in lumea astora. Caci lumea va fi a lor! Nu va mintiti! Nu va amagiti! Va fi lumea lui Salam si a lui Guta! Lumea camatarilor, smenarilor, manelistilor, cocalarilor, burtosilor, nesimtitilor. Pentru ca nevestele si gagicile astora sunt mereu gravide! Pentru ca fiecare au cate 4-5 copii. Apoi m-am revoltat! Si m-am gandit ce mult mi-as dori sa am pistol legal, cu permis, si de cate ori se intampla sa dau peste un animal ca asta sa trec pe langa el si sa-l injur in soapta de mama. El va lua foc si ma va lovi. Eu scot pistolul si poc! Direct in cap! Legitima aparare..Cat despre faptul ca astia fac copii, cu regret va spun ca usor-usor devin extremist, in cel mai dur sens al termenului…”

Mircea Cărtărescu - Jacko

2009-07-21T14:17:00.015+03:00

Mircea Cărtărescu:
„Ce figură tragică şi grotescă acest Jacko! Muzica lui aproape că n-are legătură cu efigia sa, cu personajul pe care, asemenea lui Pygmalion, l-a sculptat în propria lui carne”.

Voi vorbi cu milă şi groază despre bietul, hidosul Michael Jackson, nefericitul rege al muzicii pop, pe care America l-a creat, America l-a distrus, sadic şi cu bună ştiinţă, iar acum America îl plânge ipocrit, totul în cadrul unui show colosal care aminteşte flagrant de pâinea şi circul Romei antice.
E drept, în zilele noastre gladiatorii nu mai sunt spintecaţi în arenă sub ochii cetăţenilor, ai matroanelor şi-ai clienţilor la o simplă întoarcere în jos a degetului mare. Dar circul merge mai departe, cu poleiala lui de glorie şi cu ploaia de aur revărsată peste capetele vedetelor, venerate ca zeii şi sfâşiate apoi cu aceeaşi fervoare.
Nicăieri ca în showbiz nu e mai vizibilă barbaria de fond a lumii noastre, lipsa ei de umanitate, de compasiune, de proiect, de orizont. Tinerii artişti, un val după altul, sunt antrenaţi şi aruncaţi în arenă, în groapa cu lei a unei uzuri şi a unei concurenţe sufocante.. Sunt storşi literalmente de talentul pe care-l au şi, când cedează, când devin epave ciuruite de alcool, sex şi droguri, sunt aruncaţi afară, pur şi simplu, şi vin alţii în locul lor.
Sunt gladiatorii, cytarezii şi pugiliştii vremii noastre, mirosind a „blood, sweat and tears”, şi care-şi distrug viaţa în locul nostru, al tuturor. Ce figură tragică şi grotescă acest Jacko! Muzica lui aproape că n-are legătură cu efigia sa, cu personajul pe care, asemenea lui Pygmalion, l-a sculptat în propria lui carne.
Într-o piesă a lui Camus, împăratul Caligula era întrebat ce-şi mai poate dori, el, care avea totul şi totuşi era monstruos de nefericit. „Vreau luna de pe cer”, a spus el. Şi Michael pare să fi vrut luna. Frumosul adolescent cu păr cârlionţat care vânduse mai multe discuri decât oricine în istorie simţea o nelinişte existenţială adâncă.
Primul tabu biologic, psihic şi social pe care l-a transgresat în asaltul său nesăbuit asupra limitelor umane a fost cel al rasei. A devenit negrul alb, un hibrid nemaivăzut şi neclasificabil, mai curând un idol sau un arhetip decât ceva ce poate cu adevărat exista.
Graniţa sexului n-a rezistat mult nici ea: pe faţa văruită ca a gheişelor sau a clovnilor albi, şi-a pictat trăsături femeieşti. Scandalurile sexuale din acea epocă nu par să fi avut vreun fundament real. Au fost mai curând fantasme psihice ale acestui om care a vrut să fie everyman şi a ajuns de fapt no one.
A dormit în pat cu copii şi, dacă i-a atins necuvenit, până şi asta trebuie să fi fost nesexual, dintr-o curiozitate copilărească. Fiindcă negrul-alb-bărbat-femeie era şi matur-copil, fără să fie, de fapt nici una, nici alta.
Ultima limită a acestui mare melancolic ce alerga după lună a fost însăşi umanitatea sa. Negrul-alb-bărbat-femeie-matur- copil a devenit - în propriii lui ochi - om-zeu când a cântat „History” în cupa făcliei din mâna Statuii Libertăţii. Din acea clipă, deloc întâmplător, a început prăbuşirea.
Cel mai îndrăzneţ (dar şi mai grotesc) hybris al epocii noastre avea să decadă apoi cu o viteză fantastică. La cincizeci de ani, Michael Jackson nu mai era nici cântăreţ, nici om, ci un idol în sensul primitiv al cuvântului, un idol înspăimântat de sine însuşi. Lumea spectacolului îl schimbase într-un freak de bâlci asemenea femeii-păianjen sau omului-elefant.

Fusese târât în procese de o rea-credinţă evidentă, fusese deposedat de bunuri şi de glorie. Nu mai făcea decât tirajul tabloidelor care-l sfârtecau de viu pentru consumul gospodinelor. Cum trebuie să fi fost viaţa lui, cu cimpanzeul lui, cu falsele lui neveste, cu problematicii lui copii, cu domeniul lui, Neverland, unde se simţise o dată un Peter Pan înconjurat de prieteni micuţi, cu tonele lui de medicamente, cu doctorii şi avocaţii care l-au stors de bani, cu fundamentaliştii islamici care-l manipulau?
Cum trebuie să fi suportat, în ultimii ani, să fie nimeni, după ce fusese două decenii totul? Cum îşi mai suporta corpul, pe care-l batjocorise ca nimeni altul? Vestea morţii lui a zguduit lumea. Fireşte, lumea noastră de carton şi steluţe aurite. Pe posturile de televiziune („Tv makes it, tv even brakes it, tv makes the superstar wherever you are...”) n-a mai fost loc, câteva zile, pentru ştirile despre revoltele din Iran, nici pentru tragicele accidente aviatice. Au beneficiat de moartea lui tirani, companii multinaţionale, senatori corupţi. Toate fraudele au fost ascunse sub preş, toţi şobolanii au putut să se fofileze neobservaţi. E efectul paradoxal al unei lumi ludice, în care showul e mai important ca viaţa şi tinde să se substituie realităţii. Rămân, după Michael, câteva videoclipuri de neuitat şi o mască grotescă şi tristă. Tot restul, gloria şi turpitudinea, ţin de showbiz. John Lennon, ucis tot de această lume neiertătoare, spunea în cel mai trist cântec al său: „Toată lumea te iubeşte când eşti la doi stânjeni sub ţărână”...

Vine barza!

2009-07-15T00:24:00.007+03:00

PIXAR - Partly Cloudy
Vezi mai multe video din Film

Alta paturica

2009-07-10T22:04:00.008+03:00

Pana vin pozele poze, iata un buchet.

Si niste multumiri: lui Katy, pentru inspiratie si idei.

Povestea: am inceput o paturica roz precum cea albastra, tot pentru un botez, tot pentru una dintre cei unsprezece nepoti. Numai ca, pana la botezul micutei, care a avut loc acum, copila a crescut, iar paturica cea mica nu prea i-ar mai fi fost buna.... asa ca intram in criza de timp si de idei. Spre norocul meu, am gasit-o pe Katy, si iata ce a iesit.

Detalii...

Dosul... ( mi s-a parut excelenta ideea cu cusatura ondulata, mai ales ca masina mea de cusut nu ma lasa sa fac free motion)

Era cat pe ce sa raman fara poze, pentru ca darul pleca cu micuta la ea acasa, iar pozele sunt facute noaptea, la blitz.

Acesta este unul dintre cele cinci paciuri din "vacanta", cel mai mic, le voi prezenta si pe celelalte patru cat de curand, numai ca vreau tare mult sa reusim niste poze la soare...

Nunta...

2009-07-03T14:22:00.005+03:00

"A sasea Taină a Bisericii este Sfânta Taină a Nuntii, prin care, după făgăduinta mirelui si a miresei dată în mod liber in fata preotului, li se împărtăseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor după fire, prefăcând-o într-o desăvârsită si curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viată, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserică.

Căsătoria a fost randuită de însusi Dumnezeu încă în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arată că Ziditorul a toate a asezat căsătoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine să fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el» (Facere II, 18). El a binecuvântat însotirea bărbatului cu femeia, zicând : «Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l stăpâniti (Facere I, 28).

Dar în Noul Testament căsătoria este înăltată si asezată de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea că a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1.11). Iar de câte ori a găsit bun prilej să grăiască despre căsătorie, El a privit-o ca Sfântă Taină, subliniind importanta ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă» (Matei XIX, 5.6).

Credincios următor întru toate Mântuitorului Iisus Hristos, sfântul apostol Pavel îi îndeamnă pe soti să-si iubească sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii să fie supuse bărbatilor lor ca Domnului, «pentru că bărbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii" (Efes. V, 23). Si incheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos si în Biserică» (Efes. V, 32).

Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se săvârseste în biserică, mai potrivit în zi de duminică, după Sfânta Liturghie, când obstea credinciosilor se află în casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti însă în timpul posturilor si în anumite sărbători ale anului. Exceptia de la această regulă o poate încuviinta numai episcopul.

Cununia se încheie pentru intreaga viată a celor ce o primesc ; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fată de celălalt, o poate desface, căci ea înseamnă nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate incheia o nouă căsătorie, după desfacerea celei dintâi, asa cum poate face si sotul rămas văduv prin deces.

Formula Sfintei Taine a Nuntii este :

«Cunună-se robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin», săvarsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administrează harul dumnezeiesc.

Primitorii acestei Sfinte Taine sunt credinciosii crestini, bărbati si femei , care au varsta aratată în legile tării, sunt liberi să-si mărturisească dorinta de a întemeia o familie, care nu sunt înruditi în anumite grade si au încheiat căsătoria civilă.

Sotii uniti prin Sfânta Taină a Nuntii sunt îndatorati la păstrarea dragostei curate si a respectului unuia către altul, la cresterea fiilor lor în temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei în care vietuiesc si care lucrează spre binele lor si al semenilor.

RUGĂCIUNEA CELOR CE SE CĂSĂTORESC

Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, Sfintitorul nuntii celei de taină si preacurate, Păzitorul nestricăciunii si Chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela ce din început ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un împărat făpturii si ai zis : Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el si, pentru aceasta, ai poruncit să lase omul pe tatăl său si pe mama sa si să se lipească de sotia sa (sotul său) si să fie amândoi un, trup, iar pe care Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă; însuti Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc si peste mine nevrednicul robul Tău (nevrednica roaba Ta) si binecuvintează căsătoria pe care astăzi o leg înaintea fetei Tale. Curăteste toate păcatele mele, iartă-mi toate fărădelegile, dezleagă-mi toate greselile cele ,de voie, si cele fără de voie; uneste gândurile, cugetele si inimile noastre în dragoste nefătarnică si în credintă nestrămutată; îndreptează pasii nostri pe cărările Tale, pentru ca să împlinim pururea voia Ta cea sfântă. Umple casa noastră de toate bunătătile cele de pe pământ si ne învredniceste să petrecem împreună vietuirea noastră fără de prihană, ca să sporim spre tot lucrul bun, de folos Patriei si Tie bineplacut. Păzeste-ne întru toate zilele vietii noastre, ca să implinim cu inimă curată poruncile Tale si să lăudăm si să preamărim Preacinstitul si de mare cuviintă numele Tău, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin."

P.S. Duminica 5 iulie a.c., ora 15.00, va asteptam cu drag sa fiti alaturi de noi la Biserica Sf. Silvestru la oficierea Sf. Taine a Cununiei

La Viajerina si Costele

Sexeto Milonguero ... exploziv

2009-06-21T00:28:00.013+03:00

Da, asa cum am zis, au fost explozivi. Au dat pe scena tot ce au avut mai bun. Energie suta la suta. Ma bucur ca am avut onoarea sa-i ascult live. Am si dansat, dar in marea majoritate a concertului am fost fascinat si i-am ascultat. Printre picaturi am tras si cateva poze. Instrumentisti nemipomeniti, cu sufletele pline de pasiunea tangoului argentinian, au reusit sa comunice cu sala, care a fost in extaz.

Multumim Sexteto Milonguero !

Intre cele doua reprize de concert au fost demonstratiile cuplurilor de maestri Adrian Veredice y Alejandra Hobert si Gustavo Naveira y Giselle Anne. Spectacolul lor a fost la superlativ, greu de redat in cuvinte. Seara s-a terminat spre dimineata cu o petrecere pe cinste in stil argentinian . Am sa las mai departe pozele sa vorbeasca.

Intermezzo

2009-06-20T12:30:00.007+03:00

Tangocamp Suedia - prima parte

2009-06-19T15:37:00.008+03:00

Am ajuns la jumatatea celei de-a doua zile, trecand deja prin doua cursuri. Turcii, care sunt fabulosi, si Mazen si Maria, despre care nu va mai povestesc, ca v-am facut destul capul mare aici.
Asteptam cu nerabdare cursul cu Dana si Pablo, si cel de-al doilea concert Sexteto Milonguero de la milonga de desara.

In rest, spa, piscina, baie turceasca, sauna finlandeza.... pffff, rau de tot, ce sa zic!

Pozele, by Costele, sunt Sexteto Milonguero in prima seara, si Baile de Maestros.

Noutati - pe scurt, foarte pe scurt

2009-06-13T17:28:00.004+03:00

1. Am terminat trei quilt-uri, mai am doua. Sunt multumita de vacanta asta.

2. Calatorul e pe drum, maine sara ar trebui, daca drumul e bun si vremea tine cu ei, sa fie acasa! Iupiiii!

3. Miercuri plecam la Tangocamp! Noi mergem in Suedia, restul prietenilor sunt deja in Grecia.

4. Am adunat niste retete de gauffre. Daca am timp, incerc, si daca iese bine, va povestesc ;)

Poze? Sa vina Costele, ca el e specialist :)))))

Primul meu patch

2009-06-06T14:57:00.005+03:00

Tot cautand pe ici pe colo, tot colindand netul in cautare de inspiratie, discutand cu unul cu altul, mi-am amintit cum am ajuns eu la ...peticit.

Eram oarecum exilata intr-o tara exotica, unde ca activitate principala aveam statul degeaba in casa. Printre putinele iesiri, am reusit totusi sa o cunosc pe Francoise, o doamna din Franta, care se intampla si ea pe acolo. Avand mult mai multi ani la activ de sedere, deja cunostea locurile, oamenii si, mai mult decat orice, avea organizata si iesirea din casa. (mda, ca sa iesi din casa, ca femeie, trebuia sa fii insotita. Oricum, pe jos n-aveai nici o sansa sa ajungi undeva. Desi eram in oras, acesta era in mijlocul desertului, si construit pe orizontala, astfel ca principalele zone comerciale erau inaccesibile pietonal, iar transport in comun nu exista). Ne-am intalnit la o manifestare organizata de tarile francofone, un soi de eveniment unde mai aveai cu cine schimba o vorba.

Ei, ca sa revenim la subiectul de astazi, aceasta draga doamna m-a dus la un atelier/magazin/club/scoala de ... petice. Acolo am intalnit pe Nicole Friday, o alta doamna cu atat mai extraordinara cu cat avea si o varsta respectabila. Frantuzoaica si ea, la origine, casatorita din tinerete cu un american, invatase sa peticeasca de la soacra ei. Acum, dupa o viata intreaga, oriunde in lume se duceau, organiza atelierul de patchwork. Una dintre cele doua fete ale sale se ocupa cu o afacere asemanatoare in Franta, si astfel avea mereu contact cu noutatile din domeniu, mergea des sa ia sau sa dea lectii pe la festivaluri, o energie si o putere extraordinare.
Eu auzisem despre petice, dar mi se parea atat de complicat incat am zis ca nu voi face vreodata ceva atat de migalos si de prezumtiv usor de gresit. Numai gandul ca ar fi trebuit sa desfac de multe ori ma ducea la disperare...

Aceasta doamna a peticelor, Nicole, a reusit, intr-o ora, sa-mi schimbe complet parerea. A stat de capul meu cu carti, cu exemple, cu metraje, cu sfaturi, astfel incat m-a facut sa iau cursul.
Sa va mai spun ca urma sa plecam intr-o luna, definitiv, revenind acasa, fara sa ne mai intoarcem? :) Am convins-o pe Nicole sa ma primeasca in fiecare zi in care avea deschis (de obicei, dadea o tema, un patrat, si cursantele il executau in doua, trei sedinte... o data pe saptamana. Eu am fost de patru ori pe saptamana, venind de fiecare data cu tema facuta si luand instructiunile pentru noua tema).

Primul meu bloc a iesit gresit. Pentru ca n-am vrut sa iau "bagheta de un sfert de inch" pentru trasarea marginii, si am folosit un carton, blocul meu a iesit mai mic .... Cand l-a masurat, Nicole a fost dezamagita... era primul bloc, iesise prost, nu mai avea mari sperante ca o sa termin ... Lectia odata invatata, primul bloc a devenit perna, eu mi-am cumparat bagheta respectiva si am executat restul de blocuri fara nici o alta greseala. Dupa doua saptamani, cele noua blocuri erau gata, taiam benzile intermediare si asamblam top-ul, iar ultima lectie a fost despre cum se matlaseaza ... Am mai apucat sa mai merg o data, cand mi-a copiat aproape jumatate din colectia ei de carti, mai ales modele de matlasat... si cateva alte blocuri... si mi-a facut capul calendar cu sfaturi... si a facut o poza, pentru ca avea cate o poza cu fiecare quilt terminat de catre fiecare eleva a ei. Al meu a fost singurul fotografiat in stadiu nematlasat, si din nefericire nu am mai reusit sa-i facem alta poza cand a fost gata.

A, da. M-am intors pentru inca un an, si am continuat sa merg la atelierele ei, cand si cand, si am mai facut un quilt mare si cateva mici pe care le-am daruit atunci, fara a apuca sa le fotografiez...

Iata si cateva poze ale primului quilt:

Primul bloc, cel care mi-a pus probleme....

Alte blocuri...

Fiecare bloc a reprezentat o tehnica, acest quilt este un fel de abecedar. Tot ce am invatat apoi se bazeaza pe ceea ce m-a invatat Nicole, in doua saptamani de curs intensiv :))

Si uite asa am incalecat p-o ata si v-am mai dat o povata (nu de alta, dar rima bine ;))))

P.S. Calatorul se afla in Lofoten, acum da la peste pe baleniera, dimineata a mancat burger de somon si pastrama de balena, si sunt cu totii bine sanatosi si voiosi, gata s-o rupa maine din nou la drum.

Po-vesti de pe drum

2009-06-04T01:28:00.016+03:00

"Cu manerele incalzite, mi-a inghetat degetul mic. Mi-ar fi trebuit manusi fara degete. Am incalzitorul de spate pornit, toate straturile costumului de touring puse, plus costumul de ploaie si mi-e frig. Ma bucur ca n-ai venit cu noi."

Asa mi-a povestit Costele, bucuros ca, in sfarsit, dupa 70 de kilometri prin ninsoare, 20 de lapovita si 30 de ploaie, au ajuns la un hotel, intregi si fara incidente. De la Lillenhammer incolo, pana la Trondheim, au indurat ploaie, si apoi ninsoare. In afara de ei, mai mergeau pe drum cateva tiruri, la temperaturi de 0 pana la 4 grade maxim.

Si cateva poze, din ziua pe care au petrecut-o la Copenhaga, o zi de pauza intre cei 2200 de km pana acolo si ceea ce ii asteapta in continuare pana la Nordkapp.

Long way up... just started!!!!

2009-05-31T10:26:00.011+03:00

Nu m-am putut abtine, suna prea bine in engleza, asa ca acest titlul ramane in ne-romana.
Deci, Costele e pe drum. Marea expeditie a inceput.
Pana revine cu documentare serioasa, va dau eu o scurta privire aruncata cu coada ochiului:

Asta e calutul, incarcat pana peste urechi (mmm, mi-a luat sacul de bagaje, dar fie, odata se pleaca la Nordkapp!).

Accesorii... necesare ;)

Kilometrajul la plecare...

Cavalerul meu in armura stralucitoare, gata de plecare la razboi...

Drum bun dragilor, asfalt uscat si fara incidente! Fie-va drumul usor, cu oameni buni si povesti frumoase de adus acasa!

P.S. Asara erau deja la Dresda, azi urmeaza Copenhaga ca punct de odihna.

Si daca e adevarat?

2009-05-06T19:29:00.003+03:00

In general nu cred toate reportajele de pe net. In general ma indoiesc de gigantul "National Geografic" de la Sasketchuan, de "sirenele adevarate" si de alte facaturi la fel de dubioase. Dar asta... pe langa socant, are toate sansele fie adevarat. Am fost acolo. I-am vazut. Am trait printre ei.

Si desi nu pot va scriu, desi ma doare sufletul si nu vreau sa vorbesc cu nimeni, o vreme, asta totusi trebuie spus.

Ganditi-va si voi...

Impresii... artistice

2009-04-09T23:03:00.004+03:00

De atatea evenimente unul peste celalalt, nici nu mai apuc sa povestesc pe unde am fost si ce-am mai vazut. Noroc cu altii mai putin ocupati, ca mi-aduc si eu aminte ce-am mai facut.

Am fost la spectacol. Ala, Tango Seducction. Sincer? Nu m-a dat pe spate. Mi-ar fi placut mult mai mult un spectacol de tango argentinian. Cred ca ma asteptam sa vad un soi de Cità. Greseala mea, ca n-am avut rabdare sa citesc toata povestea inainte (mai stiti ca am avut link in stanga, chiar deasupra afisului? Aia poveste). Am citit-o in timp ce ma plictiseam in sala, din programul spectacolului, si abia atunci am inteles ce se intampla acolo.
Am priceput ca asteptarile mele erau gresite. Eu credeam c-o sa vad improvizatie, dar Gustavo Russo, creatorul, a inscenat coregrafii. Da, coregrafii. Si a combinat (scrie negru pe alb, ma rog, rosu pe negru :P ) tango argentinian cu balet clasic si contemporan.

De aici toata nebunia aia pe Carmina Burana (da, partea a doua a continut mult Piazzola, si Carmina Burana). Dar, daca mi-am batut capul sa pricep, am vazut ca e un spectacol care vrea sa popularizeze tango-ul prin alte mijloace artistice decat cele proprii. Si mai cred ca exact asta e efectul cautat: publicul sa descopere un dans incitant, fascinant, complex si complicat, care nu e la indemana oricui, sa fie atras si totusi nu prea mult. Fascinatie si mister. Tango :)

Cantacioasa, insa, m-a dezamagit total. Actrita la origine, n-a fost ajutata nici de sunetist, adesea inflexiunile ei, atatea cate avea, pierzandu-se in bogatia bandoneonului. Iar dupa ce am ascultat-o pe Anca Parghel rupandu-si Malena din suflet, imi pare rau, dar nu mai sunt multi cei care sa ma multumeasca pe aceasta partitura. Si nici celelalte doua melodii nu m-au convis ca am fost subiectiva prima data...

In rest, as fi dansat pe muzica orchestrei de tango, mult, mult, mult. Chitara electrica Gibson de langa bandoneon, calda si grava, completa minunat ansamblul.

Pentru curiosi, iata programul, asa cum l-am obtinut in varianta tiparita. (banuiala mea e ca spectacolul a fost ajustat “pe ici, pe colo, prin partile esentiale”, pentru ca n-am reusit sa identific cuplul care mi-a placut, si pentru ca am auzit cantacioasa cu trei partituri, iar in program n-am vazut decat doua... )

Dansatori:

Gustavo Russo – Samantha Garcia
Omar Cacerez – Vidala Barboza
Ariel Perez – Sabrina de Grandis
Esther Garabali – Fernando Rodriguez
Carlos Terraza – Natalia Morales
Martin Epherra – Soledad Fernandez

(io am numarat numai cinci cupluri... dar poate am gresit)

Cantacioasa: Alejandra Canepa

Muzicieni:

Contrabas: Roberto Santocono
Pian: Emiliano Greco
Bandoneon: Lautaro Greco
Vioara: Lucas Ferreyra
Chitara: Alejandro Sancho

Partea I

La Cumparcita (Donato)
Negracha (O.Pugliese)
La Tablada (F.Canaro)
El Portenito (A.Villoldo)
Don Juan (E. Ponzio)
Rodriguez Pena (V.Greco)
La Viruta (V.Greco)
Asi se baila el tango (Randal)
El Entrerriano (R.Mendizabal)
Papas Calientes (Dames)
Malena (Demares – H.Manzi) A.Canepa
Nocturna (J.Plaza)
Bailonga (M.Mores)
Quejas de bandoneon (J.Filiberto)
Nochero soy (O.Herrero)
El Choclo (Villoldo)
El Huracan (Donato)
Lo que vendra (A.Piazzola)

Partea a II a

Tanguera (M.Mores)
Adios Nonino y Verano Porteno (A.Piazzola)
El Bailarin y El Tiempo I (M.Mores)
El Bailarin y El Tiempo II (Pandemonium) (Cosentino)
Los Cielos mas altos (S.Cosentino)
Bendita Buenos Aires (F.Marzan)
La Yumba (O.Pugliese)
Gallo Ciego (A.Bardi)
Libertango (A.Piazzola)
Carmina Burana (C.Orff) – asta nu-i tango, nu innebuniti netu' si playlist-urile :P
Preludio para el ano 3001 (A.Piazzola) A.Canepa
Tangata del alba (A.Piazzola)
Zita (A.Piazzola)

Trebuie insa sa recunosc ca in afara de Cumparcita, Malena si El Choclo, io am crezut ca e numai Piazzola. M-am inselat amarnic, sau mint ei :D

Cam astea au fost impresiile artistice, sedimentate si filtrate.

Maine, va povestesc Passion de Buena Vista. Daca nu uit. Roza... saraca... :P

Si ziua cea mare a fost!

2009-04-06T21:02:00.007+03:00

A fost o zi frumoasa, asa cum dragul de Costele merita de ziua lui, asa cum mi-as fi dorit sa fie o astfel de zi speciala. Am primit cele mai multe si mai frumoase flori, multi trandafiri, foarte foarte multi, si am mai primit si un borcan de gogosari in otet! (pentru ca am fost cuminte, am primit si reteta acestor gogosari minunati, dar asta este o poveste pentru alta data, la toamna, cand vom procesa gogosari, castraveti si alte muraturi de sezon)

Multumim tuturor celor ce ne-au fost alaturi, fizic sau macar cu gandul.

Urmeaza, in iulie, cea mai importanta parte a ceremoniei: cununia religioasa. Va asteptam!

p.s. Fezerica a plecat :(. S-a dus la o prietena, care se impaca tare bine cu el. Ma bucur ca nu a incaput pe mainile unui pusti nevricos, si ca va face multi alti kilometri in buna stare de aici incolo.

Sah - Marin Sorescu

2009-03-30T18:19:00.002+03:00

Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez cu un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,
Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce),
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.
Îi mai câştig câteva piese,
Dar uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margine.
-O să-ţi dau şah şi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
-Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.

În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
Tremură pentru orice mişcare a mea.

Eu îmi aprind o ţigară
Şi continui partida.

P.S. Mi-am reamintit acest poet citind ici si colo pe net, din blog in blog. Multumesc, Shalimar!

Vesti multe, bune si frumoase

2009-03-25T16:13:00.004+02:00

Am fost certati ca am lipsit (nemotivat), si ca am fugit in lume odata cu ultimii fulgi. Am promis ca dam motivatie absentei si ca motivatia e frumoasa si buna.

In ordine cronologica a faptelor ce se vor intampla, iata evenimentele a caror organizare ne-a rapit timpul:

1. Vineri, 3 aprilie 2009, Primaria sector 2, orele 13:00, intrarea dinspre magazinul Bucur Obor: Casatorie civila.
- seara, il bem pe numitul Costele cu dubla ocazie a zicerii “marelui DA” si a aniversarii nasterii domniei sale. La Preoteasa, terasa de vara, dupa orele 21:00, tinuta casual = blugi

2. Duminica, 5 iulie 2009, Biserica Sf. Silvestru, orele 15:00: Cununie religoasa.
- felicitarile, masa si dansul la Club Diesel, incepand cu orele 17:30

(Ei, suntem iertati pentru absenta?)

Cand vine primavara...

2009-03-03T14:17:00.007+02:00

"Cand vine primavara aleg firele cele mai pline de seva ale vietii si le impletesc in alb si rosu sa ti le dau in dar, prinse la reverul hainei, in dreptul inimii, sa o resuscitez nitel dupa iarna aspra ce a tesit sentimentele din cauza racelii stranse intre noi.
Cand vine primavara aleg acele stari ce inseamna iubire navalnica, pasiune arzatoare, puritate deplina si iertare si le rasucesc gingas cu vorbe ce suna a descantec,invocatie pentru un anotimp nou al tolerantei si intelepciunii depline,mai adaug putina nebunie si un strop de iluzie si le mangai cu gandurile mele de bine pentru cei dragi.
Cand vine primavara deschid larg ferestrele sufletului sa intre aer proaspat, primenesc sperantele, alung nelinistile si astept prieteni dragi sa vina sa aduca flori proaspete in vazele delicate ale sufletului meu.
Cand vine primavara incep sa visez, sa pasesc printre nori, sa alerg dupa fluturi, sa culeg roua din iarba, sa fac coronite de flori, sa rasucesc dragoste si vorbe bune si sa le agat apoi sub forma de martisor celor dragi, ca simbol al perenitatii, trainiciei si sperantei de bine.
Cand vine primavara uit cine sunt, cati ani am si ce se cade sa fac si las frau liber gandurilor pentru ca fiecare primavara trebuie sa aduca putin neprevazut si necunoascut in viata noastra.
Cand vine primavara vreau ca viata noastra sa nu semene cu un perete alb, imaculat prin lipsa sentimentelor sau trairilor speciale si pun ceva din nebunia culorilor spectacolului vietii si al campului sub forma unor miniaturi delicate, prinse cu snurulete copilaresti in alb si rosu, pe care oamenii le numesc martisoare pentru ca celelalte cuvinte ce inseamna pretuire si daruire au fost luate din dictionar si nu mai au cum sa arate celor dragi ce simt pentru ei.
Cand vine primavara sunt ghiocel, fluture, floare, cosar si gargarita,scoica si inima pentru ca astfel ma vei putea pastra mai mult in causul palmei cand ma vei scoate de la rever pana la anu."

Multumim, Daniela.

Stelele secolului 21

2009-02-26T14:08:00.008+02:00

Sambata trecuta am participat la un eveniment extraordinar: spectacolul „Stelele secolului 21”.
Pe langa o sala arhiplina, pe langa partiturile extrem de variate (de la clasici pana la Radiohead) si coregrafiile diverse, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost excelenta performerilor in sine.
Toti 12 sunt balerini de exceptie. Prim-balerini ai scenelor pe care joaca, multiplu laureati la concursurile de profil, frumosi si dedicati. Toti 12 au demonstrat o gratie si o frumusete deosebite. Simplitatea, fluiditatea fiecarui gest ascunde, o stiu prea bine, multi ani de munca, de exercitiu greu, de frustrari si travalii. Probabil viata lor privata are de suferit. Probabil alte studii ale lor sunt putine. Probabil, daca ii scoti din lumea aceea sunt redusi la mai putin decat suntem noi, oamenii obisnuiti, in viata de zi cu zi.
Dar cati dintre noi au avut vointa, daruirea, forta si inzestrarea pentru a realiza maximum intr-un domeniu, oricare ar fi acela? Va spun eu: nici unul, pentru ca, daca ar fi fost asa, n-am mai fi fost oamenii de zi cu zi, ci “Stelele …. Secolului 21”.

Ii admir, ma infior de munca titanica pe care au depus-o, si aplaud 20 de minute, pana ma dor bratele, mi se inrosesc palmele, pentru ca atat pot eu sa le dau. Si le dau din tot sufletul rasplata pentru ca exista.

O remarca personala: in continuare, scoala de balet ruseasca ramane cea mai grozava, cu o amprenta puternica ce se vede de la prima miscare, si care infioara fara drept de replica fie ca este vorba despre balet clasic sau modern…

Iata cateva imagini aparute in comunicatul de presa. Bucurati-va de ele (fotografierea a fost interzisa in timpul spectacolului, de aceea Costele s-a bucurat si el live alaturi de mine, fara sa mai vada evenimentul, ca de atatea alte dati, doar prin obiectivul aparatului….)

Indrazniti !

2009-02-22T23:46:00.002+02:00

Domnisoara de smantana - Nina Cassian

2009-02-21T23:44:00.005+02:00

Doamnisoara de smantana
nu e chiar asa batrana.
Noua ani sa aiba. Poate
Noua ani si jumatate.
Si-i un fel de neam, pe scurt,
cu Printesa de Iaurt.

O zorea cu fusta-albastra,
cea mai 'nalta floare-n glastra,
baga capul pe fereastra:
"Unde-i domnisoara noastra?"
Un' sa fie?
Doar se stie:
Cu oglinda, nas in nas,
sta de vorba de vreun ceas:

"Nu-i asa ca sunt frumoasa,
oglinjoara mea?
Am rochita de matasa,
oglinjoara mea.
Par balai, albastri ochi,
oglinjoara mea.
Sa nu-mi fie de deochi, oglinjoara mea!"

Domnisoara de smantana
orice treaba o amana.
Nu poate sa faca treaba:
cand sa ia matura-n mana,
matura din mana-i scapa.
De faras nu vrea sa stie,
si nici de bucatarie,
ca miroase tare-a ceapa;
iar de teama ca se-nteapa,
acul nu poate sa-l tie.
"Ah, ah, ah si vai, vai, vai
Ah, ma-ntepi! Si vai, ma tai!
Nu mai vreau!
Prea e greu!
Of si au!
Aoleu!
Nu-i asa c-arat cam prost,
oglinojoara mea?
Parca nu sunt cum am fost,
oglinjoara mea.
Buclele mi s-au lasat,
oglinjoara mea.
Prea am multe de-nvatat,
oglinjoara mea!
Ah, ah, ah, valeu, valeu,
of - si alte interjectii!
Totutl e atat de greu
si-am atat de mulgte lectii!"

Domnisoara de smantana
nu e chiar asa batrana,
dar se teme
de-orice vreme.
Foarte rar o vezi pe-afara.
Cand e timp de primavara,
nu mai iese, c-o imbata
adierea-nmiresmata.
Vara, iar, ca e prea cald,
tocu-i intra in asfalt.
Toamna, iarasi, ca pe ploaie
buclele sa nu se-nmoaie.
Iarna - brrr! Sa nu-i inghete
nasul carn, o frumusete!
Ploaie, soare, nea sau vant,
toate-s rele-ntr-un cuvant!

Domnisoara de smantana
plange-ntreaga saptamana:
"Nu mai pot de oboseala!
Toata ziua merg la scoala."

Da-ntr-o zi s-a intamplat
un lucru neasteptat.
Tot zoreaua cea albastra,
cea mai 'nalta floare-n glastra,
vara capul pe fereastra:
"Unde-i domnisoara noastra?"

Un' sa fie?
Nu se stie.
In odaie, iaca, nu-i.
Nici in baie, iaca, nu-i.
Nici oglinda nu-i in cui.
Unde-i?
Iaca-am sa va spui.

Ieri cam pe la noua - poate
pe la noua jumatate,
domnisoara de smantana,
neam apropiat, pe scurt,
cu Printesa de Iaurt,
a luat oglinda-n mana
si s-a strecurat frumos
intr-un vas de sticla, gros,
si-a mai asezat pe el
si un fel de servetel,
sa n-o ploua, sa n-o ninga,
fir de praf sa n-o atinga,
si sa nu-i ceara ceva
niciodata, nimenea:
nici la scoala sa nu mearga,
nici tabla sa nu o stearga,
nici sa cante-n cor si nici
sa-i ajute pe cei mici;
mamei, nici atat. Sa-si crute
mult gingasele-i manute,
sa-si priveasca in oglinda
mutrisoara suferinda,
vorba ceea, sa ramana
domnisoara de smantana.

Dar s-a intamplat asa:
mata moale si tarcata
a dat buzna peste ea
si-a mancat-o toata, toata!

... Nu ma credeti? Nu-i nimic.
Intrebati-l pe pisic.

Dar la botez

2009-02-20T10:20:00.019+02:00

Pana vine Costele cu pozele de la sindrofie, io v-am prelucrat un mic colaj.

El reprezinta povestea darului pentru micul Spiridon, de la faza de "materie bruta", pana la cea de "produs finit".

Trebuie sa mentionez ca am avut niste ajutoare extrem de importante, pe faze de executie:

1. Alegerea metrajelor si a dantelelor - Pitzirica

2. Descoaserea kilometrilor de insailatura - Pitzirica si Felix

3. Tot procesul tehnologic a fost facilitat si ajutat de enorma contributie a lui Costele, care a dormit cu brio langa mine nopti la rand, lasandu-mi astfel deplina libertate de creatie :))))

Sanatate si voiosie micului print, ca si voua, dragilor!

Spaima zmeilor

2009-02-18T10:30:00.011+02:00

Nu stiu cine a scris povestioara aceasta, dar mie mi-a placut, asa ca v-o impartasesc si voua:

"A fost odata ca niciodata un barbat si o femeie. Ei traiau in belsug si se intelegeau foarte bine si toata lumea ii invidia ce familie reusita erau. Insa ei nu erau multumiti, pentru ca nu aveau copii. Toata ziua se rugau la Dumnezeu sa le dea si lor macar un singur copil.
Dupa ce Dumnezeu le-a tot ascultat rugile pana s-a saturat de ele, s-a sfatuit cu Sfantul Petru si au hotarat sa le indeplineasca dorinta. Si femeia a inceput sa aiba copii. Unul dupa altul, ca in poveste, cam cate unul pentru fiecare ruga a lor. Femeia a inceput sa se cam sature de ei, dar barbatul era fericit privindu-i.
Barbatul asculta de dimineata pana seara vaicarelile femeii, care nu mai stia cum sa potoleasca copiii si nici nu mai avea ce sa le dea de mancare de multi ce erau. Isi tot trimitea sotul in lume sa gaseasca o munca care sa fie foarte bine platita si apoi sa se intoarca cu o multime de bani acasa. Barbatul o porni in lume de dragul copiilor.
A tot umblat el zile intregi dar nimeni nu se indura sa-i dea ceva de lucru. Vazand ca in lumea aceasta nu face nici o treaba, trecu in lumea de dincolo. Aici ajunse la cuibul zmeilor unde vazu o casa mare, unde locuia Mama Zmeilor. Aceasta il intreba cine este si ce cauta:
- Eu sunt tata lor si caut o slujba. - raspunse omul.
Tare se mai sperie Mama Zmeilor cand auzi ca el e tata lor. De Mama Padurii si de Mama Ielelor auzise, dar de tata nici pomeneala, cine stie ce dihanie o fi si tatal acelor lighioane.
Se invoi, deci, Mama Zmeilor sa-l primeasca la munca pe tata lor si sa-i slujeasca timp de un an, un an ca la zmei, adica de trei zile. Sambria era de o galeata de galbeni pe zi. In prima zi l-a trimis pe om sa aduca apa de la fantana intr-un burduf de bivol.
Burduful de bivol din lumea zmeilor era atat de greu ca omul abia putea sa-l ridice cand era gol. Stiind ca nu va reusi sa-si faca treaba se gandi la un viclesug.
Vazand Zmeoaica ca nu mai vine, trimise un fecior de-al ei sa vada ce se intampla.
Aceasta il gasi pe om racaind marginea fantanii cu un briceag. Zmeul intreba mirat de ce face asa ceva. Omul raspunse ca de ce sa se mai chinuie carand apa, cand poate lua fantana acasa unde o pune in pod si cand ii trebuie apa face o gaura si curge. Zmeul se sperie ca vor muri inecati sau ca va prapadi bunatate de fantana facuta de bunicul bunicului sau si il ruga pe om sa lase fantana, promitandu-i inca o galeata de galbeni. A doua zi omul avea porunca sa mearga in padure sa aduca lemne. La zmei nu era obiceiul cu taiatul copacilor, aici copacii erau smulsi cu radacina cu tot. Barbatul cum nu era obisnuit cu asa treaba se gandi iar la ceva smecherie. Cand veni zmeul din ziua precedenta sa vada de ce nu se mai intoarce omul, il gasi legand copacii cu o sfoara unul de altul. Inspaimantat il intreba ce face.
- M-am gandit sa nu mai tot smulg cate un copac, mai bine ii leg pe toti si duc padurea acasa -raspunse omul.
Zmeul ii mai promise o galeata de galbeni daca va lasa padurea cum a fost. Iar copacii ii cara singur acasa, cum facu inainte si cu apa.
A treia zi trebuia sa se intreaca cu zmeul la aruncatul buzduganului. Se uita omul la cele douasprezece buzdugane si se gandi ca pe cel mai mic l-ar putea cu greu ridica, dar pe celelalte nici vorba. Atunci intreba:
- Dar unul mai mare nu aveti.
Zmeul se sperie si incepu el intrecerea. Arunca buzduganul, care se intoarse peste o jumatate de ora. Cand veni si randul omului, acesta statea neclintit si se uita la luna.
Zmeul iritat il intreba ce face.
- Astept sa se dea putin luna la o parte. Nu vreau sa patesc ca data trecuta cu barda bunicului, care a rama s pe luna si nu am mai putut sa o recuperam -raspunse omul.
Zmeul se uita atent la luna si vazu ceva ce putea sa semene cu o barda. Il ruga frumos pe om sa renunte, dar acesta zicea ca nu vrea sa piarda distractia. Atunci ii promisese doua galeti de galbeni si pana la urma omul se invoi.
Asa isi termina omul nostru anul de lucru si zmeii ii erau datori cu sapte galeti de galbeni. Sapte galeti cu galbeni era destul de mult si pentru zmei. Se tot sfatuira dansii ce sa faca cu omul si hotarara ca cel mai bine ar fi sa-l omoare, ca tare se mai temeau de el. Omul trase cu urechea si auzi ce i se pregateste. Lua troaca de la porci si o puse in locul lui, o inveli si el se culca sub pat si se apuca de sforait. Zmeii auzind ca doarme s-au napustit pe el cu buzduganele si l-au lovit pana au crezut ca e mort. Dimineata urmatoare zmeii au incremenit de spaima cand l-au vazut pe om in viata.
L-au intrebat tremurand cum a dormit, iar el raspunse ca destul de bine, numai ca sa scape de el. Atunci omul zise ca lui nu-i prea place sa umble cu saci de bani in spinare, sa-l ajute zmeii pana acasa. Ei au sarit imediat sa-l ajute.
Acasa copii omului au devenit si mai neastamparati si neascultatori, incat intreg satul se temea de poznele lor. Cand au auzit ca se intoarce tatal lor au apucat fiecare cate o furculita si un cutit, au iesit pe drum si au inceput sa strige:
- Vrem carne de zmeu! Ne este foame! Vrem carne de zmeu!
Zmeii acum s-au speriat de-a binelea, au lasat jos sacii si au fugit mancand pamantul, jurand sa nu se mai intoarca vreodata. De atunci nu mai sunt zmei pe lumea aceasta."

Iar cei ce se cred zmei gresesc, conform povestii ei nu exista :)))))
Ei traiesc fericiti in lumea lor pana la adanci batraneti.

P.S. M-am documentat, ajutat de La Viajerina, si am aflat ca povestea a fost culeasa de Petre Ispirescu. Varianta originala o puteti citi aici.

Chitara... la patru maini

2009-02-16T00:30:00.006+02:00

Duminica. Zi de relas, dupa ce am petrecut la botezul lui Spirica. Iata ce am descoperit pe youtube (desigur cu ajutorul lui Boby). Pian la patru maini am mai vazut, dar asa ceva nu.

Iar cei ce inca mai cred ca chitara este un instrument usor sa priveasca si urmatorul video. He he he...

Spor la studiu.

Botez

2009-02-14T12:00:00.015+02:00

Taina Botezului...

si traditii

Prin botez, noul nascut este crestinat si primit in randul Bisericii. Pacatele stramosesti (de la Adam si Eva) i se iarta si primeste in el Duhul Sfant de la Dumnezeu. Taina botezului se savarseste in biserica dupa randuielile acesteia. Botezul se face pana la 40 de zile de la nastere si nu poate avea loc decat o singura data. La ortodocsi, ca si la catolici, alegerea unui nume potrivit pentru copil se face la alegerea parintilor dar se poate tine cont si de sfaturile preotului. Este bine ca micutul sa primeasca un nume de sfant din calendar. La noi, cel mai raspandit nume pentru baieti este Ioan, dupa numele Sfantului Ioan Botezatorul, iar pentru fetite, Maria, mama Mantuitorului. In acest fel, se considera ca sfantul al carui nume il poarta copilul se va ruga pentru el in permanenta. Uneori, biserica nu recomanda alegerea a doua nume pentru cel mic, considerand faptul ca sfintii au avut in general un singur nume.

Dupa alegerea numelui, parintii vor cauta nasii de botez. Acestia trebuie sa fie un cuplu cununat religios, dar se poate ca uneori sa boteze doar o nasa sau doar un nas.

Pentru botez, nasa va pregati in primul rand lumanarea de botez, care trebuie impodobita cu flori. Crinul, de exemplu, este considerat simbolul Fecioarei Maria. Se poate pune de asemenea bradut, pentru ca micutul sa fie sanatos si viguros ca un brad, floarea-miresei, ca sa nu aiba cununiile legate, feriga, pentru spor. Panglica pentru lumanare trebuie sa nu fie nici prea scurta (se va casatori prea repede) nici prea lunga (se va casatori tarziu). Tot nasii vor pregati pentru infasatul copilului o bucata de panza alba. Aici, se spune ca trebuie sa fie o panza necusuta, nefinisata, pentru ca si Iisus Hristos a fost infasat astfel, sau daca nu se poate altfel, un prosop sau alt material... Simbolica este cifra trei in cadrul botezului: preotul cufunda copilul in apa de trei ori, pe masa de botez sunt trei lumanari aprinse, panza de infasare sa aiba trei metri... Dupa botez, nasii trebuie sa-i puna bebelusului o cruciulita de argint la gat. Nasa este cea care se ocupa de infasatul copilului, dupa care il poate da mamei in brate.

La botez se savarsesc trei taine (din cele sapte taine ale Bisericii Crestine): Taina Botezului, Taina Mirungerii si Taina Sf. Impartasanii.

Petrecerea de botez se poate organiza in orice zi a anului, chiar si in post – biserica spune ca bebelusul nu alege cand sa vina pe lume, si deci el trebuie botezat fara nici o retinere.

Asa, astazi voi merge la botezul nepotului meu Andrei-Spiridon (acesta este un singur nume, compus) zis si Spirica. Ne vom bucura de crestinarea lui la Biserica Sf. Spiridon si apoi vom petrece la carciuma. Cu poze si detalii voi reveni dupa chermeza. Acum va voi pune o singura poza cu fericitul protagonist:

Sa ne traiesti, Spirica !

Leapsa pozitiva... partea a doua

2009-02-12T19:05:00.002+02:00

Am primit de la Nenea Boby. Executat. (Scuzati intarzierea, da' mai am si alte trebushoare de facut)
Iacata rezultatul:

1.soarele
2.trandafirii
3.cartile
4.povestile SF
5.povestile
6.salatele
7.marea
8.acul si ata
9.mana lui peste mine, imbratisandu-ma in somn
10.tango-ul
11.salsa
12.rumba
13.dansurile irlandeze
14.baletul
15.muzica clasica
16.ceafa la gratar
17.tocanita de rinichi
18.prajitura Magura
19.margelele, multe si colorate
20.albastru
21.curcubeul
22.patinajul
23.ridichile
24.ceapa verde
25.pachetelele de primavara
26.sushi
27.teriyaki
28.spumantul de baie
29.parfumul samsara
30.ceaiurile
31.vinul alb, dulce, licoros (merge si porto ;)
32.muraturile dulci acrisoare
33.vantul rece-cald de primavara
34.primulele
35.liliacul
36.muntii si vaile
37.excursiile
38.bicicleta
39.motocicleta
40.rolele
41.jocurile pe calculator
42.semineul cu flacari
43.sobele (iarna la gura sobei)
44.patul moale si pufos
45.merele verzi
46.portocalele cu pui
47.papanasii
48.ananasul
49.ciorapii cu degete
50.vacile
51.magnetii de frigider
52.cestile de cafea
53.canile de ceai
54.Japonia cu japonezii ei
55.florile de cires
56.caii
57.cainii
58.carasii aurii
59.broderiile frumoase
60.manusile de dantela
61.lego
62.fotoliile joase si comfortabile in care poti sa te adancesti aproape ca in pat cand citesti
63.dulceata de gutui
64.clatitele
65.fustele largi si colorate
66.moda anilor 50-60 (ma refer la fete)
67.Parisul
68.Madurodam-ul
69.ustensilele de bucataria
70.sa gatesc
71.geamurile pictate
72.vitraliile
73.Bach cantat la orga in biserica

si altele.... ;)

Dau mai departe la Sezgrey, Elreo si... Marmota. Andrei, vrei si tu? ;))))

Leapsa ...

2009-02-11T23:01:00.016+02:00

Am primit leapsa pozitiva de la nenea Boby. Super. Ma dezmortesc un pic si va spun cele 73 de lucruri, sentimente sau stari ce-mi plac. Boby a enumerat 86, numarul lui norocos, io nu pot sa enumar numai 3 ;). Deci iata:

1. intelepciunea
2. bunatatea
3. corectitudinea
4. dintzuiala :D
5. muntele
6. fotografia
7. rock
8. jazz-ul
9. clasicii
10. bruneta
11. motoreta ;)
12. parapanta
13. schiul si placa (snowboard-ul)
14. kite boarding-ul
15. checul de ciocolata cu glazura
16. gemul de caise
17. irisul
18. trandafirul rosu (tinut intre dinti)
19. ananasul
20. potocala (de Cuba)
21. mandarina (de Valencia)
22. excursiile cu cortul
23. giugiulitul cu Pitzirica
24. campul cu maci
25. campul cu floarea soarelui
26. drumul virajat (Cheia, Transfagarasan, Grossglockner,...)
27. Praga
28. Venetia
29. Barcelona
30. motoGP
31. F1
32. Pannoniaring
33. Kenzo for men
34. Vivaldi
35. Bach
36. Paco de Lucia
37. John McLaughlin
38. Al Di Meola
39. Alina Cojocaru
40. Manastirile
41. Colindele si colindatul
42. Impodobitul bradului
43. Craciunul
44. Sf. Paste
45. tango-ul
46. salsa
47. chitara
48. muzicuta
49. pesterile (Cetatile Ponorului)
50. fiordurile (arhipelagul Lofoten)
51. montaigne russe
52. toboganul cu apa
53. bicicleta (si mersul cu ea)
54. ciocolata
55. tortul de ciocolata
56. jofra
57. matematica, logica matematica
58. chimia
59. city fm
60. eurosport
61. trabucul proaspat, de pe plantatie, cu rom
62. pastravul la gratar
63. albastrul
64. focul de tabara
65. ciobanescul mioritic
66. masina germana
67. scufundarea (diving)
68. branza telemea cu rosii (de gradina)
69. parfumul bradului
70. cafeaua buna turceasca
71. vinul fiert pe partie
72. the 6th sense
73. 3

Iaca cele 73 luate aleator fara sa existe vreo ierarhie si fara sa fi terminat lista, dar a zis Boby 73 si m-am conformat. Acum dau si eu leapsa mai departe: lui Guru', lui Vlad si Nanei. Spor, he he he ...

"Lenesul la toate zice ca nu poate" - Anton Pann

2009-02-10T18:33:00.006+02:00

Asta este senzatia ce-mi vine in minte privind un alt schimb de replici intre anonimii zilelor noastre tangoiste. Nu va dau link, pentru ca deja o parte din schimb a disparut. Probabil ca si restul va disparea la fel. Optiunea proprietarului blogului respectiv.

Ideea principala insa este alta. De fapt sunt doua.
1.Aplecarea catre criticism distructiv.
2.Gasirea de scuze pentru lene/nesimtire/indolenta/egoism.

De cand a luat fiinta prima scoala de tango argentinian in Bucuresti, acest fenomen pasional a fost insotit de, evident, pasiune. Numai ca la noi, romanii, pasiunea se manifesta, de cele mai multe ori, prin dorinta de a vedea moarta capra vecinului. Multi veniti, putini chemati, parabola biblica, se potriveste perfect: multi si-au incercat pingelele si puterile in centrul vechi, in Amsterdamul nou, in Cismigiu, la Chocolat, La Italieni, la Miorita, la Clubul Taranului si in alte locuri. Majoritatea au plecat cum au venit, renuntand dupa primele lectii. Este o activitate grea, cere disciplina, efort, daruire, un strop de nebunie, poate un pahar de vin. Cei care au ramas sunt alta poveste. Vor sa faca parte din povestea nebuna a tangoului. Cum aleg insa sa faca asta… e ceea ce ii defineste.

Unii se implica total. Tango-ul devine masa, casa, hrana, somn, iubit/a, toata viata. Devin “tango-junkie”. Si, dupa masura inzestrarilor date, sunt mai mult sau mai putin buni. Ceea ce conteaza este intensitatea cu care traiesc acest fenomen.

Altii stau pe margine. Observa. Se ridica si incep sa munceasca. OK.

Altii stau pe margine. Carcotesc. Cutare nu e bun, cutare danseaza prost, cutare e nesimtit si ignorant, cutare n-a calcat la BA dar are pretentia ca stie.
(Paranteza: cunosc un profesor de alt dans care n-a iesit din tara ani buni inainte de a ajunge la Mecca lui. A invatat din doua DVD-uri. A pus pasiune multa. E cel mai bun, si pana de curand, era singurul. Are chemare, charisma, aplecare. La Mecca, a dansat cu profii locali si le-a dat lectii. Il iubesc pentru asta, desi cateodata e infumurat si orb.)
Revin la carcotasi. Din cand in cand, findca nu poti sa stai jos la o milonguta bine orchestrata, la un D’Arienzo jucaus, la un Pugliese dramatic decat daca esti complet surd si amortit, binevoiesc sa iasa din balconul lor (ii mai stiti pe mosii aia doi din Muppets? La ei ma refer). Si atunci sa te tii expunere de orgoliu, nesimtire, infatuare. Eu ii numesc zmei. Exact ca zmeul cel rau din poveste, vin dupa bunul plac si matura tot ce le sta in cale, fara a tine cont de (vestita) eticheta de milonga. (De fapt, eticheta de milonga e un set de reguli de buna purtare. Cine a beneficiat de 7 ani de acasa stie 90% din eticheta de milonga fara sa fie nevoie sa i-o explice cineva). Ei celebrii, ei marii, ei nemaipomenitii. Partenerele, ocazionale sau nu (pentru ca unii nu-si blagoslovesc decat jumatatile cu stilul propriu) sunt ignorate, tarate, certate, folosite ca accesoriu de demonstratie a “muschilor” domnului. Cei care au nefericirea de a fi pe ring in acelasi timp, sa se pazeasca. Zmeii ii vor lovi, incomoda, injura. Inca n-am vazut o bataie, dar ma astept in curand si la asa ceva. Tot ei, marii, bunii, super-dansatorii, au cate o privire dezaprobatoare pentru fiecare instructor, cate o critica, cate un cuvant rau. Pentru ei, toti sunt prosti, neinstruiti, insuficienti.
Cu greu, unii care au muncit supra-omeneste (plecand la un curs sau un seminar in afara si de doua ori pe luna, timp de … niste ani), capata o oarecare aprobare, si aceea cu jumatate de gura. Oare ce le trebuie sa fie multumiti? Dumnezeu din cer? Eventual nascut tanguero la Buenos Aires, ca altfel, de, nu-i suficient de titrat.
Oare dorinta, studiul individual, rabdarea, munca (nu stiti cata munca implica o singura secventa vazuta pe video pentru executi, dar’mi’te s-o descompui, s-o integrezi, s-o asimilezi si sa mai fii capabil si s-o explici unor care n-au habar de disocieri, cultura fizica etc, in asa fel incat s-o inteleaga si s-o poata reproduce cat de cat) nu merita respect si apreciere?.
Stiu pe cineva care a inceput prin a diseca casete. De ciuda, stiu, dar a stat si si-a spart capul zi si noapte ca sa priceapa, sa schematizeze, sa explice ce vedea si executa. Rezultatul? Primeste injuraturi pentru ca e…. alternativ.
Stiu pe unii care se certau pe strada cand veneau acasa de la lectii, pentru ca nu pricepeau ce se intampla si pentru ca vanataile cresteau in loc sa scada. Rezultatul? Desi a inceput ca profesor, el se rezuma acum doar la participari ocazionale la milongi. Ea mai supravietuieste in jungla, dar cu greu, printre reprosuri, observatii si critici.
Stiu o fata care a descoperit uimita la Amsterdam ca exista ceva special pe lume. De atunci, munceste permanent, atat cat poate, sa isi imbunatateasca tehnica, calcatura, pozitia. Accepta orice incepator, pentru a-i da incredere, pentru a-l ajuta sa creasca corect (si ea, ca si altii, stie ce inseamna o deprindere de inceput gresita: e foarte greu, aproape imposibil, de corectat), pentru a-i facilita accesul la bucuria care se numeste tango. Ce primeste? Este acuzata de impostura.
Si exemplele pot continua, din pacate…
N-am vazut un cuvant bun, o lauda meritata, un multumesc. In schimb, am vazut barfe, rautati, critici, insulte, aberatii. Toate de la niste … unii care nu muncesc, nu se obosesc, nu se gandesc la altceva decat la persoana proprie. Vor principiile gata mestecate si turnate cu lingurita in capul lor mic, si nici pe acelea nu le accepta daca le solicita neuronul prea mult. Vor super partenere, viseaza la zeitele tango-ului si ofteaza dupa ele daca au avut sansa (prin munca si investitia profilor injurati si nesatisfacatori, de altfel) sa danseze cu Mariana sau Maria sau Michelle sau Eva sau Jennifer sau… dintre cele ce au venit aci. Localnicele trebuie corectate (nu dansezi ca X, ea era usoara, aici trebuia sa faci nu-stiu-ce-figura), tarate la subbrat (e mai usor decat sa o tii in brate fata in fata corect, comod, comfortabil), si intr-un final obligate sa fie recunoscatoare ca li s-a facut favoarea de a fi dansate (pai, oricum sunt multe fete dornice, nu?), desi numai dans nu este ala. Am vazut atitudinea asta si la femei, dar mult mai putine. Mult de tot mai putine. Si oricum, egoistele si auto-suficientele se cam elimina din start, pentru ca nu au loc de zmei :D in exprimarea orgoliului personal. Ca fata, e greu sa fii tu pretentioasa acolo unde trebuie sa fii aleasa/invitata la dans pe criterii …. subiective (e draguta, miroase bine, nu ma critica, ma simt bine cu ea).

Suntem romani. Ne simtim mai bine sa stim si sa spunem ca Eminescu a avut sifilis. Ca Nichita era betiv. Ca … etc. povesti triste si scabroase. Jurnalul de la ora cinci. Ne place sa ii coboram pe ei la nivelul nostru, pentru ca noi nu putem urca la nivelul lor. Daca am invata sa canalizam energia cheltuita in mizerii pe alte directii, poate ca am reusi sa iesim din zloata nationala. Dar noua ne place sa fim pitzipoance. Cocalari. Musculite de otet. Zmei.

P.S. link-ul la DEX este pentru cei cu vocabular mai restrans, ca si pentru cei care au dubii asupra sensului exact al unor cuvinte mai putin folosite. Ca suntem si agramati, peste toate…

P.S.2: Si nu mai folosesc diacritice in posturile mele pentru ca exista browsere care nu le recunosc si care rescriu textul cu patratele si alte semne ciudate. Consider ca este mai lizibil fara diacritice, decat cu semne bizare inserate prin tot textul. Optiune personala, nu lipsa de interes, sau lenea de a folosi tastatura extinsa.

Curcubeul

2009-02-08T20:55:00.008+02:00

“Curcubeul este un fenomen optic şi meteorologic care se manifestă prin apariţia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci cînd lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se observă după ploaie, cînd soarele este apropiat de orizont.” Acesta este inceputul explicatiei stiintifice. Daca sunteti curiosi, puteti citi mai multe aici.

Multe popoare au multe credinte despre curcubeu. Iata.

Eu sunt crestina. Facerea.9.

Azi, pe drumul catre casa, am vazut un curcubeu. Semnul legamantului. Atat de frumos. Semnul sperantei. Semnul unei noi vieti. Priviti, bucurati-va, fiti mai buni.

Povestea vorbei – de la lume adunata si 'napoi la lume data - de Anton Pann

2009-01-29T22:10:00.010+02:00

Expresia “Sa te duci bou si sa te intorci vaca” este echivalenta cu urmatoarele:
Nu toate mustele fac miere,
Nu toate strachinile sunt pentru ciorba,
Procopseala nu e carpa, s'o mototolesti si s-o bagi in san,
A lipsit d'acasa noua ani si s-a intors cu doi bani,
S'a dus bou si s'a intors magar,
Omul sfinteste locul si nu locul pe om,
Orbul isi cauta acul in aria cu paiele si surdul il povatuieste unde suna,
Copilul razgaiat ramane neinvatat,
si
Mult mai lesne se invata un dobitoc simtitor, decat sa ia povata un neintelegator.

Mai departe, povestea spune:

Fiecine ce face, pentru el este
Cum isi asterne, asa va dormi
Cum isi va gati asa va pranzi

Piatra care nu e buna rau macina tot d'auna,
Omul cel naravit rau, tot la rau e gandul sau,
Umbla dupa secerat pe unde n-a semanat,
Aduna de unde n-a risipit si nu se sfinteste,
Cei ce multe garduri sar o sa dea cu curu'n par.

Povestea vorbei

Pupaza motata si frumoasa'n pene
Gunoindu-si cuibul din narav si lene,
Il lasa si merse iar in alta parte,
S'apuca sa faca alt cuib mai departe;
Dar vazand-o cucul ii facu'ntrebare:
- Ce faci iar aicea, soru-mea cutare?
- Cuib imi fac, raspunse; s'o'ntreaba el iara:
- Dar facusesi parca altul asta vara?
- Mi-am facut, ea zise, s'altul dupa dansul
Dar mai mult nu este d'a sedea intr'insul,
Ca dupa cum, poate, e stiut si tie,
L-am umplut cu totul de necuratie.
Cucul auzind-o, zise iar: - Ei bine
- Dar iti lasi naravul, ori il iei cu tine?
- Cum, ea ii raspunse, un narav din fire
Poate vreodata s'aibe lecuire?
- De vreme ce, draga, ii zise ei cucul,
Nu iti lasi naravul, geaba-ti este lucrul,
Caci si de acesta nu o sa ai parte,
O sa-l umpli iarasi ca pe celelalte;
Ci intai naravu-ti lasa, de se poate,
S-atunci o sa'ti fie cuibul ca la toate.

Morala: nu confundati doble frente cu tango nuevo, mai ales cand trambitati precum gaina oul excursii de studii prelungite, mandre asocieri cu nume sonore si celebre, si pe deasupra dorinte de profesorat...

Soarele de la miezul noptii...

2009-01-28T01:48:00.013+02:00

"Taramul soarelui de la miezul noptii" este denumirea data zonei de dincolo de Cercul Polar de Nord a Norvegiei, datorita faptului ca vara soarele nu coboara nici macar noaptea sub linia orizontului. Acest fapt se datoreaza inclinatiei axei Pamantului, si faptului ca axa este orientata in aceeasi directie in timpul intregii miscari de revolutie a Pamantului. Fenomenul poate fi vazut in orice punct al Cercului Polar de Nord in 21 iunie sau la Cercul Polar de Sud in 21 decembrie. Dincolo de cercurile polare, timpul in care soarele este pe cer fara sa apuna creste treptat, fiind de 76 de zile la 70 grade latitudine si de 134 de zile la 80 grade latitudine. La poli, soarele nu apune sase luni.

Bineinteles, opusul acestui fenomen este faptul ca iarna, soarele nu apare niciodata deasupra liniei orizontului si regiunile polare sunt cufundate in intuneric toata iarna polara.

Planuri: sa jungem si noi acolo in luna iunie calare pe motoare... :D

Problema de logica

2009-01-23T14:25:00.006+02:00

Ii multumesc lui Boby pentru aceasta problema, si va las si pe voi sa va distrati cu ea :D

La Latina

2009-01-22T22:27:00.005+02:00

Nu pot sa nu ma intreb: oare cum ar fi daca as locui acolo... Si cubana, si tango argentinian... si Bistrot La Latina... mmmm... ce poveste!

Mai lipsesc bicicletele din ea, dar din cate imi amintesc se poarta si ele, acolo... E o idee, desi intotdeauna ceva ma trage inapoi acasa. Pana si Cuba cea-ca-acasa n-a fost destul.

Nu, hotarat lucru, vreau sa le vad si sa le experimentez gusturile exotice, pe perioade mai mari sau mai mici, dar acasa va ramane intotdeauna acasa.

P.S. multumesc, Manu!

Ocupatii de vacanta

2009-01-22T00:37:00.002+02:00

Casey Stoner se distreaza in extra sezon.

Superficialismul

2009-01-20T10:40:00.006+02:00

Am observat din ce în ce mai des în ultimii ani o tendinţă (pentru mine) destul de supărătoare: superficialismul. Să mă explic: oamenii nu mai gândesc/acţionează/trăiesc dincolo de moment. Acel american îndemn “trăieşte clipa” a devenit stil de viaţă. Oportunismul este în fruntea bucatelor. Nu mai există prieteni adevăraţi, familia îţi e duşman, până şi omul cu care alegi să-ţi împarţi cele mai intime momente e câteodată un “one night stand”, concept importat, de asemenea, de la americani.

Comportamentul de carton, “haina de circumstanţă” adoptată doar pentru a-ţi genera un fals avantaj este practicat în proporţie de 90%. Nu prea mai există oameni care să îşi susţină punctul de vedere, nu prea mai există oameni care să aibe puncte de vedere, deoarece asta cere un efort susţinut, o continuă căutare de argumente, o zbatere pentru crezul tău. Am devenit comozi, zapăm prin viaţă, nu ne mai interesează decât compotul călduţ (adesea reîncălzit) al bălăcelii zilnice. Ne trebuie porţia de informaţii din tabloide, am devenit dependenţi de zâmbete false şi de drame la fel de false. Vedetele noastre sunt de mucava, viaţa la fel.

Mergem cu valul: s-a decretat criză mondială, ne isterizăm naţional în secunda doi, deşi nimic nu ne împingea către asta. Poate la vară să apară ceva efecte reale, dar noi ne comportăm deja “adecvat”…

Şi totuşi, deşi prima reacţie este de dezgust şi de abandonare a oricărei tentative de comunicare, voi ierta şi voi continua să-mi susţin crezul, să-mi apreciez prietenii, să mă comport în funcţie de morală şi de educaţie, şi nu de ocazie. Asta pentru că m-am gândit că, dacă şi aceia (puţini) dintre noi care mai au coloană vertebrală, ne vom retrage, ceilalţi nu vor mai avea nici un reper. Şi exită două tipuri de consecinţe: fără repere, nesimţirea atinge culmi nebănuite, nemaiexistând măsură, iar a doua îi priveşte pe cei care, nevăzând altceva, imită pentru că nu cunosc alternativă.

Asta apropo de motto-ul piesei lui Amiel Gladstone…

p.s. mai e cineva de aceeasi parere....

Hipioti si bolsevici - povestea

2009-01-19T15:32:00.014+02:00

Motto:

“Altruism is fine, but like everyone else I wouldn’t mind to be as rich as Crassus. Let’s face it, the reason most people go to law school is to get a license to print money. There might be an odd duck in your class who’s interested in social causes, but that person was probably raised by Bolsheviks or hippies”

Douglas Man, un avocat din Edmonton,
in editia din toamna 2003 a Nationalului,
o revista pentru juristi

In copilaria de sub comunisti, nu erau prea multe lucruri de facut: televizorul era proscris, video-ul, un lux interzis, calculatoarele nu existau (home pc? Se afla inca in faza de proiect SF), asa ca ocupatiile ramase (in afara de munca/scoala) erau destul de putine: lecturile, vizitele pe la rude si prieteni, si arta, sub formele ei permise de cenzori: expozitii, muzee, film, teatru.
Asa se face ca posedam abonament la teatru, si nu ratam nici o premiera. Aveam actori preferati, regizori, stiam scenariul pe de rost, luam flori pentru preferatii mei. Erau pasaje subversive pe care le pandeam cu aviditate, erau oameni pe care ii revedeam in foaier, o lume aparte…
Tot aparte erau si povestile soptite despre acei ciudati numiti hippie, grupurile de prieteni ”deocheati”, care ascultau cantece interzise, aveau postere obtinute cu greu prin contrabanda, purtau parul lung si imbracaminte stranie…
Am revazut acele timpuri cu ochii mintii sambata, cand am fost invitati la o “repetitie cu public” a unei piese pusa in scena de un prieten. Piesa dezbate exact subiectul unei tinere trecute prin curentul hippie, care se regaseste cu dileme, intrebari, dezorientari la 26 de ani, si care se zbate sa-si clarifice un drum in viata, sa-si lamureasca optiunile, sa se adune cu ea insasi.
Nu stiu ce a simtit restul salii, dar reactiile la unison ma fac sa banuiesc ca ceilalti nu au fost departe de aceleasi trairi pe care le-am incercat eu: am fost acolo, mi s-a intamplat asta. Ne-am identificat cu personajele, cred ca si actorii insisi au facut acest lucru, facand parte din aceleasi generatii ca si spectatorii. Tanarul Jeff (Lari Giorgescu) n-a gustat experientele prin care au trecut ceilalti doi protagonisti, este abea iesit din adolescenta, naiv si inocent, bine intentionat dar complet dezorientat intr-o lume intoarsa cu susul in jos. Star (Ela Ionescu) isi vede existenta din ultimii ani naruita si risipita, aruncata in vant, o scurgere de energie inutila si ne apreciata de nimeni. GreenTree (Mihai Cuciumeanu) a sesizat si el impasul, rascrucea la care se afla vietile lor, dar singura solutie pe care o intrezareste este intoarcerea la conservatorism, la valorile parintilor, la rigiditatea pe care o combatuse din pozitia de hippie…
Finalul cu “happy-end” trist m-a bucurat nespus: nu trebuie sa-ti fi gasit o rezolvare a tuturor problemelor pentru a fi capabil sa mergi mai departe. A avut totusi o nota pozitiva: umbrela ei galbena, care, sub lumina ultimului reflector, a fost soarele care a rasarit din nou in viata ploiasa a lui Star….

Trafic aerian

2009-01-19T11:10:00.006+02:00

Acest filmulet l-am primit de la o prietena, pasionata de aviatie.
Cei ce au zburat macar o data stiu prin ce stres trecem majoritatea dintre noi. Dar acum o sa intelegeti si ce stres au controlorii de trafic aerian si de ce sunt asa de bine platiti peste tot in lume. Eu cred ca merita, voi nu?

Hipioti si bolsevici

2009-01-18T11:30:00.013+02:00

Piesa de teatru "Hipioti si bolsevici",
autor: Amiel Gladstone (Vancouver - Canada),
regia: Felix Crainicu "Regizoru" (Bucuresti Romania),
distributie:
Ela Ionescu,
Lari Giorgescu,
Mihai Cuciumeanu,
Cristina Barna (papusar)

Interviu cu autorul despre varianta romaneasca a piesei, luat de Felix la 18 ianuarie 2009

Votati Parcul National Retezat!

2009-01-15T10:39:00.013+02:00

Nenea Boby are o sugestie foarte interesanta. O puteti gasi povestita pe larg, cu amanunte si detalii, aici. Pentru a vota, va duceti aici.
Io am votat, Costele si el. Hai sa ne facem cunoscuti si prin altceva decat "Dracula" si "Ceausescu"!

Nostalgia dupa locul-in-care-nu-am-fost-niciodata

2009-01-14T15:19:00.015+02:00

Revăd poze din Cuba dragă mie, şi mă cuprinde nostalgia excursiei la Buenos Aires. Deocamdata, există un plan ipotetic şi îndepărtat pentru a ajunge din nou peste ocean, cu destinaţia Argentina. Acest proiect depinde de atât de multe variabile…. încât prefer pentru moment să nu mă gândesc prea mult la el. Prieteni dragi sunt acum acolo, în ţinutul magic al tango-ului, în estuarul lui Rio de la Plata, la leagănul acestui dans greu, sufocant, pătimaş ce m-a prins de multă vreme în mreje şi nu vrea să-mi mai dea drumul.

Mi-e dor fizic de locurile pe care nu le-am vazut niciodată. Mi-e dor de practici, mi-e dor de milongi, de sălile de curs, de argentinieni, de case, de străzi, de dansatorii profesionişti esclusivişti, mândri, aroganţi, frumoşi.

Vreau să re-(re-???? de unde “re” când n-am călcat vreodată pe acolo?)văd BA, vreau să respir aerul bun, vreau să dorm toată ziua şi să fac ochi abea sprea seară, când se animează locantele, vreau să mănânc faimoasa vită argentiniană, să port după-amiaza rochiile obosite de practică şi seară să strălucesc în rochia pentru milonga, precum Cenuşăreasa la bal….
Mi-e dor de Jorge Luis Borges cu ale lui patimi... mi-e dor de Macondo, mi-e dor de povestaş, mi-e dor...

Vreau la Iguasu, cascada alba nascută din lacrimile nu ştiu cărei fecioare guarani …

Atât de multe amintiri mă leagă de acel tărâm, încât înţeleg de ce 5:45 a fost uimit de cât de acasă a fost acolo… Pe măsură ce merg mai adânc în depozitul memoriei, descopăr noi şi noi amintiri-despre-un-loc-în-care-n-am-fost, atât de multe încât încep să mă îndoiesc de coincidenţe. Tango-ul a intrat în viaţa mea într-o perioadă grea, încă una, iar dacă încep să gândesc, m-am întors mereu către ceva din acel tărâm fermecat, îndepărtat, poetic, magic, dulce, drag, necunoscut, familiar…

Trăiască multiplicitatea, unicitatea e plictisitoare!

2009-01-13T11:44:00.017+02:00

Citesc bloguri. Diverse. Am preocupări diverse. Constat că am mai multe preocupări diverse. Constat că blogurile sunt centrate pe câte un subiect. Oarecare. Constat că oamenii cu mai multe preocupări, le separă. Inclusiv în bloguri. Am vazut patru bloguri care se cheamă la fel, cu mici diferenţe, care diferenţe se referă la conţinutul blogului: tango, moto, română, engleză. Este aceeaşi persoană. Nu există legături vizibile între lumile din bloguri. Eu le-am depistat pentru că am uitat numele blogului pe care îl ştiam: cel de tango, şi am căutat la întâmplare ce-mi aminteam. Aşa am descoperit „multiplele personalităţi”. Şi aşa am început să ma uit altfel la bloguri. Până acum citeam pur şi simplu. Acum am citit direcţionat. Tot ce citesc este pe un subiect. Nici un blog pe care l-am citit până acum nu e o poveste completă, e doar povestea unei felii din viaţa cuiva. Care poate fi cu totul altcineva în întregul lui decât este în felia respectivă.
Sau numai atât este omul respectiv?

(retractez: între timp l‑am descoperit pe zilnicul, cotidianul, dintre noi, dono. Mai e si nenea Boby. Şi vor mai fi fiind şi alţii...)

Mă întreb şi sar din întrebare în întrebare, fără a reuşi să găsesc un răspuns atât de repede pe cât găsesc întrebări. Îmi este frică să nu alunec în iraţional, pornind pe panta logică şi ajungând din raţionament logic în raţionament logic la absurd. Este posibil.

Sunt oamenii entităţi compuse din mulţimi diferite, ţinute laolaltă de…… ce?

Sunt oamenii un tot supus unui ţel unic, subordonaţi unei singure patimi? Asta nu, pentru că, începând cu mine, am mai multe contraexemple, dar există, argumentat tot cu exemple, şi astfel de specimene.

Care sunt majoritari? Unicii sau multiplii?

Cine reuşeşte mai bine? Câteodată am senzaţia că unicii, în unicitatea ţelului propus, au mai multe şanse de a-l atinge şi de a fi astfel împliniţi, decât multiplii care se împraştie între multiplele dorinţe/ţeluri/aspiraţii. Am vazut un multiplu certat din toate părţile pentru că nu e suficient de activ…. El este atât de activ pe cât poate, pentru că are mai multe activităţi şi le dedică fiecăreia câte un timp. Nu se poate hotărî care este mai importantă, probabil că fiecare îi este la fel de importantă. Cunosc sentimentul, nehotărârea, şi mai ales greutatea alegerii.

Am fost hiperactivă, şi mi s-a spus că mă împraştii, mi s-a reproşat că nu finalizez, mi s-au dat exemple celebre care prin abnegaţie şi voinţă au ajuns la definire. Am fost sedentară, cu activitate unică şi scop zero. Am fost foarte nefericită, deşi nu mă mai împungea nimeni că nu-s ordonată. Am revenit la agitaţie. Sunt obosită. Sunt fericită. Sunt doar un pic tristă pentru că nu pot îmbina toate plăcerile în timpul pe care îl am. O parte din timp o sublimez cu ajutorul tehnologiei: sunt o prezenţă virtuală, dacă nu mai pot fi una reală într-o comunitate. Când mă văd oamenii în carne şi oase, reacţiile sunt de genul: „ai fost bolnavă, ce faci, ţi‑e bine?, nu te‑am mai vazut de secole”, deşi mie îmi e cum nu se poate mai bine.

Nu o să-mi separ părţile. Am mai multe preocupări, fie. O să mă bucur de fiecare exact atât cât voi putea. Uite, un exemplu: nu mai plec la Nordkapp. S-a modificat schimbarea. Voi ajunge, poate, numai o săptămână, cu avionul! Asta pentru că vreau la tango, şi la mare, şi la schi, şi cine mai ştie ce mai vreau. Ei şi! Am decis că mă voi bucura de tot ce va mai veni, aşa cum va veni.

Trăiască multiplicitatea, unicitatea e plictisitoare!

Kawasaki

2009-01-12T16:59:00.008+02:00

"Un tip îl sunã pe prietenul sãu cel mai bun:
- Scuzã-mã cã te deranjez chiar în luna de miere, dar am nevoie de sfatul tãu pentru o decizie crucialã. Suspectez de ceva timp cã sotia mã însealã. Semnele obisnuite... sunã telefonul si, dacã rãspund eu, cel care sunã închide. Sotia iese foarte mult cu "prietenele" ei si când o întreb cine sunt acestea întotdeauna îmi rãspunde "Doar niste prietene de la serviciu, nu le cunosti." Stau întotdeauna treaz si mã uit pe geam, ca sã vãd masina din care coboarã când se întoarce acasã, dar intotdeauna vine pe jos, pe alee; desi aud o masinã care pleacã de la coltul strãzii. Odatã am luat telefonul ei doar pentru a vedea cât e ceasul si a început sã tipe sã nu mai pun mâna pe telefonul ei.
În fine, niciodatã nu am deschis acest subiect cu ea. Cred cã în adâncul sufletului meu pur si simplu nu vreau sã aflu adevãrul, dar asearã a iesit iar si m-am hotãrât s-o pândesc. Am parcat motocicleta mea Kawasaki aproape de garaj si m-am ascuns dupã ea. Chiar în acel moment, când eram culcat dupã Kawasaki-ul meu, am observat cã prin învelisul de la supapa motorului pãrea cã se scurge putin ulei...
E ceva ce pot repara singur sau trebuie sã o aduc la service?"

Ce motoreta am eu? :)))))))))))))

Raliul Dakar isi ia tributul

2009-01-09T00:23:00.008+02:00

Motoristul francez Pascal Terry, care participa pentru prima data la competitie, a fost gasit mort in timpul cursei din Argentina. Politia investigheaza decesul.

Organizatorii Raliului Dakar au informat ca motoristul francez Pascal Terry a fost dat disparut duminica, in tipmul celei de a doua etape a cursei, intre Santa Rosa si Puerto Madryn.

Terry a fost gasit intr-o zona de vegetatie densa, la circa 15 metri de motocicleta sa, fara casca si cu mancarea si apa langa el.

Va fi facuta o autopsie a motociclistului de la echipa Yamaha. Pascal Gilbert a fost coleg de echipa cu Terry.

Aceasta este prima viata pierduta in aceasta editie a Raliului Dakar, condus de Carlos Sainz, la auto, si de Marc Como, la moto ,si care a intrat in a 5-a etapa miercuri, intre Neuquen si San Rafael, Mendoza, Argentina.

Stire de ultima ora din Argentina: pilotul francez a facut un edem pulmonar ce a dus la stop cardiorespirator. Desi era dat disparut de duminica, o stire a organizatorilor ca ar fi terminat etapa a 4-a a dus la abandonarea cautarilor si implicit la moartea acestuia.

Odihneasca-se in pace...

Chec de ciocolata cu glazura

2008-12-31T12:53:00.016+02:00

Ingrediente:

1 pachet de unt (La Dorna, bio)
6 linguri cacao (de Zaan)
4 oua (mari, frumoase, Tonelli)
2 cani zahar (Margaritar)
1/2 cana lapte (La Dorna, integral, UHT, 1)
1 si 1/3 cani faina (000, Baneasa)
esenta vanilie, rom (Dr.Oetker sau Orlando)
coaja rasa de lamaie (verde) si portocala (cu pui), foarte bine spalate

Se topeste untul, se adauga zaharul (cu esentele) si se lasa sa dea 2-3 clocote. Se adauga laptele fierbinte si cacaoa data prin sita (neparat!). Se lasa 4-5 clocote. Se lasa la racit. Se adauga galbenusurile, unul cate unul. Se opresc 5-6 linguri pentru glazura.
Se adauga coaja rasa, faina (cernuta si ea) si albusurile batute spuma tare.
Se da la cuptor in forma unsa cu unt si tapetata cu hartie. Dupa ce se scoate din cuptor, se unge cu glazura.

Pofta buna!
P.S. Cel mai important moment este cel in care se adauga albusurile. Ele trebuie sa fie batute foarte bine (intorci castronul si nu cad) si sa nu mai aibe bule vizibile. Apoi, cand le amesteci in compozitie, daca freci cu lingura, sau prea mult, iar nu e bine. Trebuie amestecate cu telul in forma de para, bagat de sus in jos, si scuturat in drum spre iesire, nu prea multe manevre.
Astfel, albusurile pastreaza o parte din aerul pe care l-au inglobat prin batere, si prajitura va creste frumos fara praf de copt sau alte adaosuri. Acesta este secretul oricarui pandispan (pain d'espagne) bine facut, gustos, pufos, ce se topeste in gura.....