luni, 5 iulie 2010

Dependenta de click

De cand nu ma mai joc, Facebook a devenit plicitisitor. Nu mai am de adunat oua/struti/camile/bonusuri, nu mai am prieteni de ajutat/scufundat/tradat/muscat, nu mai am cadouri oferte unice si speciale si numai pentru tine si numai acuuuum! de dat si de primit numai pana la data aia, ai ratat data ai ratat oferta esti un bou! Da’ nu-i nimic, mai vine una uite in compensatie poti sa faci o suta de mii de clickuri aici si acolo si dincolo, si daca te-a plictisit, vino si incearca noul cel mai cool ultra extra mega joc asta e nou e trendy flendy hai prinde-l nu-l rata asta este viata ta!!!!!!!


Uuuuuffff! Cate ore/zile/saptamani pierdute! Culmea e ca imi gaseam si justificari. Fac asta pentru ca acum ma plictisesc! Fac asta ca sa vad cum se decurca prietenii! Ba nu, o fac ca sa vad ce prieteni au copiii si ce ii intereseaza si cu ce culoare isi picteaza peretii caselor virtuale…


Una mai patetica decat alta.

Iar eu nu mai am timp de nimic. Ma culc cu gandul la “recolta” pe care o s-o adun, ma trezesc cu lap-top-ul langa pat si e primul lucru pe care-l fac inainte chiar sa merg la toaleta. Nu deschid ochii bine, ci ecranul. Sa seman, sa culeg, sa plantez, sa sap, sa impushc banda, sa adun pietrele, sa adun experienta, sa imbunatatesc nivelul de aia si ailalta… de fapt nimic. Un mare nimic, consumator de timpul meu pretios. Un mare nimic care blocheaza orice alta actiune. De ce sa fac altceva, nu am decat ½ de ora la dispozitie, ia sa vad ce mai fac vacile! S-o fi copt budinca? Da’ insulica mea ce face? Ia sa vedem, ce mobila noo a mai aparut pentru pet-ul meu? Culmea a fost cand am primit SMS, da, mesaj-scris-trimis-pe-telefonul-mobil, sa fac bine si sa intru naibii odata sa adun buruienile ca se duce medalia de aur de la recolta in comun… pe cuvant, nici Warcraft nu era atat de invaziv!


Pozele sunt in dezordine, nici nu mai stiu unde le am, tiparele sunt imprastiate prin toata casa, treburile zilnice sunt aruncate de pe o zi pe alta, si facute in sila si in graba si la “minimum necesar”. Chiar hobby-ul meu preferat sta in detrimentul pixelilor colorati si aiuritori.

“n-am timp”, “sunt obosita”, “maine”.

Si maine vine si trece la fel ca azi, la fel ca ieri, la fel ca fiecare zi, aducand acumulare de frustrare si de nervi (cum poate ala sa adune atatea? Ia uite ce cotet cool si-a tras!), aducand doar un munte de oboseala si consum.


Dupa ce mi-am deconectat toate “feed-urile” de jocuri, pagina mea e goala. Sau aproape. Inainte avea actiune la fiecare moment, daca nu eram pe faza scapam cea mai noua broasca pictata, sau cel mai cool dragon cu colti de aliaj ultra mega extra…..

Inca mai primesc informatii, prin cei carora nu le ajung comunicarile automate din joc si isi mai folosesc si statusul pentru “informatii urgente” cum ar fi “cine vrea un iepure olandez” (WTF is a dutch rabbit anyway?)

Bleah!

Am ramas cu ticul cercetarii paginii principale la fiecare 5 minute. Nu ma simt bine daca nu sunt conectata si nu stiu ce se intampla. De fapt, oricum nu stiu nimic. De fapt, nu am nevoie de asta. De fapt, eu am lucruri mai importante de facut. Cum ar fi o viata frumoasa si plina de trait impreuna cu familia mea, apropiata si extinsa.


Mda. Pai, de fapt, stiam asta.

Voi stiti?


p.s. si blogo-frunzarirea extensiva consuma timp. O sa va povestesc si despre asta, despre capcanele citirii blogurilor, dar alta data. Acum trebuie sa-mi up-datez blogurile, sa gasesc cateva poze cool, sa fie postul interesant, sa incropesc repede ceva pentru blogul de craft, ca de facut n-am timp, doar sunt atatea informatii pe care “trebuie” sa le citesc, nu-i asa?

A fost odata ca niciodata...

... o fata. Care s-a sucit, s-a invartit, si dupa ce s-a uitat luuung in stanga, luuung in dreapta, si mai luuuuung inapoi, a decis ca, pen...