A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 6 decembrie 2009

Mos Nicolae




Prietena noastra Daniela nu ne uita niciodata atunci cand izvodeste urari de basm, cu aroma de poveste din casa bunicii, cu suflet tanar si inima mare!

"Daca astazi de dimineata te-ai trezit sanatos, linistit, cu sentimentul acela cald de multumire, daca ai pe chip un zambet larg si in priviri multa iubire, daca nu simti durerea ca iti apasa umerii si ai o nevoie inexplicabila de a spune cuiva ca il iubesti, daca ai uitat de lipsuri si nelinisti, de rataciri, impacari, amagiri, daca ai alungat toate gandurile rele si urate din viata ta, daca simti ca ai putea sa zbori pentru ca ai sufletul usor la fulgul si simti ca inima o ia navalnic spre viata, daca nu mai vrei sa auzi de rautati, vorbele grele spuse, greseli ce ti-au intunecat momentele tale cele mai dragi, daca retraiesti doar acele lucruri ce vor da vesnic valoare vietii tale si nu te mai agati de sperante desarte, daca ai prieteni alaturi, pe care ii pretuiesti pentru ca sunt parte a sufletului tau si vibreaza odata cu tine, daca mereu vei avea in casa bunadispozitie,intelegere si comunicare, daca astazi poti ierta celor ce ti-au gresit si tu la randul tau sa ceri iertare si sa fi din nou cel ce ai fost, daca nu ti-ai uitat originea si nu ti-e rusine cu ce esti si ai fost, daca nu rasplatesti bunatatea cu o vorba de ocara si iti pastrezi verticalitatea cu cinste, daca ai ochii plini de lacrimi in fata durerii si neputintei, daca poti sa razi in hohote pana la epuizare, ca un copil fericit prin definitie, daca acum ai toate acestea sau macar cateva din ele, atunci inseamna ca MOSUL a venit si ti-a luat din ghetutele sufletului tot ce era urat, dureros si greu de trait!
 In locul lor ti-a lasat iubirea, cel mai de pret dar, pe care tu va trebui la randul tau sa il imparti in ghetutele tuturor celor care, asemeni mie, iti umplu sufletul de vise!"

Saru-mana, D.!

vineri, 4 decembrie 2009

Prajitura de suflet

Cand o sa fac prajiturelele, va dau si reteta. Pana atunci, ascultati un colind.



p.s. reteta in original o gasiti deocamdata aici.

luni, 23 noiembrie 2009

Istoria Sovietelor

De luat aminte ...



"Omul nou"?
Sunt inca printre noi....

duminică, 22 noiembrie 2009

Timp liber

In asteptarea sarbatorilor de iarna, in lipsa de alta ocupatie, pentru ca imi place, si din o suta de mii de alte motive, am bricolat. Fetru. Lana. Desene. Idei. Mult internet. Imaginatia copiilor (o da, mi-au dat idei. Lumanarea, clopoteii au fost ideea lor. Da, cu lumanarea topita si cu flacara colorata... Ei au idei si eu ma pun la mintea lor incercand sa execut. Judecand dupa reactia lor, am executat bine, caci am primit laude :)))))

Deci, cum povesteam, iata ce produse au iesit:
 


Detalii fotografice mai gasiti si aici .

Altfel, bine. Lucrarile inainteaza sigur, dar incet, la casa mare....

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Bostaneala...



Nu ma dau in vant dupa Haloween (desi formatia imi place foarte mult :D). Astazi nu am putut refuza dorinta celor mici de a scobi bostani, asa cum faceam si eu cand eram copil, iar americanii nu adusesera "traditia" pe la noi. La patru ani m-am pierdut prin padurile Voinesei cu bostanul, iar ai mei m-au cautat ore bune si cand m-au gasit mi-au aplicat o corectie.

Am cumparat trei bostani si ne-am pus pe treaba. Ei i-au pictat, iar eu a trebuit sa-i scobesc cu maiestrie, neavand voie sa ma abat de la proiect.




La final a urmat sesiunea foto.


Bostaneala fericita!

luni, 26 octombrie 2009

Doctorul s-a "ouat". A 9-a oara !!!



Yama rules!
Sa nu uitam ca "Iorghe" e vicecampion la motoGP, Ben e campion de SBK, iar Cal de SSP. Numitorul comun: Yamaha.

Spies came, saw and conquered!

marți, 20 octombrie 2009

"Si cu asta ce-am facut?"

Cuplet al lui Tanase de acum peste 70 de ani de o actualitate descurajanta, l-am primit pe mail de la Ana si nu m-am putut abtine sa nu-l public.


Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cit am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?


Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim in saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Scoatem totul la vinzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a cistiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?


Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete?
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?

Sa ne inclinam in fata geniului lui Constantin Tanase, care ramane cel mai reputat pamfletar pe care l-a avut aceasta tara !

joi, 15 octombrie 2009

Octombrie

George Toparceanu


Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

miercuri, 14 octombrie 2009

Noiembrie

George Toparceanu





Ploua stupid...
Cerul îsi scutura
Ca dintr-o ciutura
Frigul lichid.

Cârduri de ciori -
Neagra pecingine,
Flori de funingine
Zboara sub nori...

Ploua perfid.
Si-n doza minima
Picura-n inima
Neant acid.

Ploua de sus...
Toamna ironica
Îmi scrie-o cronica
Cât un Larousse.

(O Halima?, -
Pentru ca nu cere
Nici introducere,
Nici "va urma"...)

Ploua placid:
A...e...i...o...u...a...
Daca continua,
Ma sinucid!

Decembre

... de George Bacovia




Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvaţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte-nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde, citeşte-nainte.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Si marea demolare a inceput

Mai tineti minte studioul de tango? Ei bine, afacerea a fost falimentara. Chiriasul a plecat, asa ca locul acela capata o noua destinatie: aceea de casa. Dar pana sa devina casa, are de parcurs un drum greu, caci pleaca de aici:






















Amintiri? In afara de studio, saptamana asta mi-a cazut in mana si aceasta prezentare... Cine stie locul, sa ridice mana!

joi, 1 octombrie 2009

Romania de azi....

"România cu lanţul de gît

Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui. Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Sîntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sîntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion. O populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă, urlînd din toţi bojocii: „Am avere, am valoare!"

E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mîl uman care acoperă încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita. Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie. Tata Ioan şi Tanti Mimi, familie veche, cu casă în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat în urmă un copil, care a mai făcut un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Pînă la urmă, a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe fereastră. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos.

Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: „Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!". Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul.

Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Acum cîteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi în sînge. Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mîna pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sîntem călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură.

Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Sîntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje, o ţară în care fiul naiv şi sărac al ţăranului (cîţi or mai fi aşa) îşi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se întîlneşte la Gara de Nord, cînd se dă jos din autobuz. Marginea lumii s-a răzbunat dînd buzna în centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.

Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee şi-n cărţi. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate retrage în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele rămîn să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund.

Chiar dacă ai vrea."

[autor : Lucian MÎNDRUŢĂ ]

joi, 10 septembrie 2009

Yumeeeee!

N-a mai fost demult vorba de ceva bun. Si cum tot ne aflam in plin sezon, iata lungul drum al gogosarilor de la lighean la borcan:
Si reteta? Da, si reteta.

Se aleg gogosarii carnosi, grasi si potriviti ca marime. Cat sa intre pe gura borcanului (10 cm diametru?), frumosi, luciosi, bine bine copti. Se spala si se curata de codite (din piata am invatat ca se curata cel mai bine cu o .... jumatate de tub de spray :))) Stiu, nu avem voie sa gaurim/intepam/aruncam in foc tubul, dar functioneaza, va spun eu ;)(si tot ca remarca, pentru gogosarii mai mici e bun un tub mai subtirel), cu grija, fara a intepa fundul.

Se aseaza in tava, si se pun in fiecare gogosar urmatoarele:
- 1/4 lingurita sare (grunjoasa)
-1/2 jumatate lingurita zahar (brun)
- un catel de usturoi
- o bucatita de hrean (cat catelul de usturoi)
- 1 lingurita ulei (masline extra virgin)
- 1 lingurita otet (de mere si miere de albine)

Se da tava la cuptor potrivit 1/2 de ora. Gogosarii se inmoaie si mai lasa zeama. Se scot din cuptor si se indeasa in borcane cat mai fierbinti, pana ce zeama lor ii acopera. Daca mai trebuie putina (cand se racesc, zeama va fi mai putina, si daca stau in sec nu e bine) se completeaza cu otet de vin.

Optional (am folosit de-a lungul timpului si mi-a placut): boabe de mustar, de coriandru, de ienibahar etc puse si ele in gogosar inainte de a fi bagati in cuptor.

Pofta buna!

miercuri, 2 septembrie 2009

O alta ramurea, ce-i pasa codrului de ea?

A mai aparut o ciuperca dupa ploaie. M-as bucura sa nu fie otravitoare, dar cel putin un sfert din ea este.

Cum se face matematica? Ca io stiam un proverb (ce sa fac, am crescut cu Anton Pann la capatai....)

"Ajunge un mar stricat la un cos cu mere" si
"Ajunge o maciuca la un car cu oale"

Sa mai remarc resursa oferita.... care este accesibila doar cititorilor invitati (si care a fost creata, intretinuta si crescuta de altcineva decat "mandrul" proprietar?)? Sau sa-mi vad linistita de treaba mea, caci

"Ce e val, ca valul trece"?

Cam multe semne de intrebare. Stiti ceva, io am treaba. Si, ca sa-l citez pe Ieerdnaaa, mai copii, mailurile nesolicitate sunt spam. Adica deranjeaza. Adica daca vreau sa stiu aflu singura, nu-mi trebuie tone de informatii pe toate canalurile, ca sa ma muncesc sa le filtrez direct in cosul de gunoi.

In fine, sa-i uram Luciei succes. Pana una alta, a muncit noua luni la BsAs. Macar pentru asta, respect.

p.s. La Sastresa ramane o doamna. Chapeau!


marți, 1 septembrie 2009

De dragoste....

Iti voi incrusta numele tau pe frunzele albastre ale copacilor, si cand va bate vantul adiind peste ele, te va chema in soapta, iar eu voi asculta fericita....

Iti voi scrie numele pe nisip, si vor veni zbuciumatele valuri si-l vor purta spre indepartate limanuri, iar eu il voi intampina in toate porturile lumii stiindu-l totdeauna cu mine....

Iti voi scrie numele pe aripile semetilor vulturi sa ti-l duca in zbor spre inaltimi si sa-l lase acolo pentru totdeauna pentru ca nimeni sa nu-l mai poarte....

Iti voi scrie numele in sufletul meu pentru ca pururi sa-l pot rosti in clipele cand voi avea nevoie de tine....

duminică, 30 august 2009

Am ramas datoare...

...cu povestea celorlalte patru "petice" din vacanta de asta-vara.

Iata-le: seria "Trei iezi cucuieti" si "Sora mai mica". Nici unul nu este prea matlasat, pentru ca, in primul rand, masina mea de cusut nu ma lasa sa fac free-motion si nu cred ca altceva s-ar fi potrivit, si apoi pentru ca n-as fi avut timp sa le matlasez manual.

Inserturile de la cei trei iezi sunt din materialul folosit pentru dos, ca si marginea. La "sora mai mica" am facut o margine de asemenea din petice, pentru ca doream sa incerc tehnica si pentru ca nu aveam ceva care sa se potriveasca prea bine.

"Cei trei iezi" sunt o prelucrare a unui model vazut intr-o revista de prezentare a accesoriilor de patchwork si quilting, iar "sora mai mica" este ce a ramas cand am vrut sa incerc tehnica Bargello. Am un quilt mare (aproximativ queen size) si doua mai mici, de o persoana.
 
 
 
Si un anunt: urmeaza deschiderea unui blog dedicat. Dragele mele prietene, peticute sau nu, ma veti gasi de acum inainte si in "Lumea mea". Va astept!

miercuri, 12 august 2009

Se lumineaza de toamna...


Se lumineaza de toamna cu lemne ce nu stiu, nu pot si nu vor sa-si gandeasca sfarsitul…
Amintiri vechi incearca sa-si gaseasca in sfarsit pacea, incetand sa mai bantuie prin subsolul constiintei chinuite de intrebari fara raspuns.
Te-am gasit, si, in sfarsit, dupa atata amar de vreme, viata mea are sensul ei bun. Curge linistita, cu soare cald si luna plina, cu fructe pline si arome dulci. Uitate si iertate sunt acum ratacirile tineretii, naluci fantomatice care mai incearca arar sa rasara si sa tulbure linistea asternuta.
Vise noi rasar, suma zilelor se face mai repede, cheltuiala de suflet e mai mare si bogatia de bucurii adunate face un mare plus.
Te-am cautat ani de zile, te-am cautat cu toata suflarea si fiinta mea, singura si nesigura. Am stiut tot timpul ce caut, dar vartejul nebun al zilelor, lunilor, anilor, ne-a dat amandurora lectii multe de invatat. Am pierdut si am castigat, am avut indoieli, am ratacit, dar mereu o Lumina deasupra mea m-a indrumat chiar si in ratacire. Cand am gresit, am platit, dar am primit si posibilitatea de a merge mai departe.
Te-am gasit, dragul meu, si sentimentul de implinire care imi stapaneste inima, sufletul, ratiunea, este atat de minunat ca nu-mi mai trebuie nimic altceva.
Te iubesc, domnule, te iubesc, si ma bucur ca te-am gasit.

duminică, 2 august 2009

mailuri....



Marca Bendeac:

scrisoare deschisa cocalarului roman

din ciclu' salvati Romania , cititi si trimite-ti mai departe....


“Dragi cocalari,
Ati castigat. Voi si ai vostri v-ati fu..t nevestele prost (caci numai prost puteti) si iata ca samanta voastra mizerabila da rod. Ne acaparati.
Ati reusit sa va “educati” progeniturile hidoase in spiritul kitch-ului, mitocaniei, nesimtirii, manelismului infect…
Felicitari! Romania e pe cale sa devina a voastra. Dar atata timp cat inca mai putem si noi respira/vorbi/privi, dati-ne voie sa radem de voi. Dati-ne voie sa va ironizam. Nu va fie teama. Sunteti pe drumul cel bun si in curand veti ajunge indeajuns de puternici incat sa-i luati pe astia ca mine si sa-i dati la lei.
Pana atunci insa…

- cojile de la semintele scuipate pe asfalt nu dau rod. Nu incoltesc! Va jur! Stiu ca voi nu ati prea mers pe la scoala dar credeti-ma pe cuvant ca am facut biologie in liceu. N-o sa creasca niciodata floare sau bostan din ciment. Asa ca folositi un cornet.

- daca folositi cornet (putin probabil) va imploram sa rupeti foi din Manele magazin ca Marin Preda si Eminescu n-au nicio vina.
- tricoul mulat se poarta pe un corp perfect. Stiu ca in lumea voastra perfect inseamna atat: mers la sala si inghitit steroizi cu pumnu’ ca ghiolbanu, cat si burta de bere si ceafa plina de slana. Noi insa ne facem datoria…

- Nu ne deranjeaza ca ascultati manele atata timp cat “ascultati” nu se transforma in “ascultam”. Orice aparat de redat muzica are un buton pe care scrie volum…

- Stiu ca banii sunt singurul vostru Dumnezeu si daca ai bani esti “de valoare” dar exista niste chestii de noi le platim si ele se numesc impozite la stat. Stiu ca un manelist de-al vostru ii face “printesei lui”
inmormantare de 50 de mii de euro fara sa-l intrebe cineva despre provenienta banilor dar daca reprezentatntii vostri conduc finantele, politia si justitia din Rromania, puneti-ne si noua o vorba buna… Multumim anticipat.

- va rugam mult sa nu mai filmati videoclipuri la opera. Noi v-am dat televiziunile, lasati-ne la schimb opera si teatrele!

- “De puta madre” inseamna “pizda ma-tii”. Ne bucuram ca majoritatea purtati tricouri cu aceasta sintagma. Inseamna ca mesajul nostru a razbatut pana la voi.

- Ne aratam realmente ingrijorati de aceasta cumplita molima care a cuprins intreaga comunitate cocalareasca si anume foto fobia. Stim ca medicii nu sunt de-ai vostri ca nah, au facut scoala multa ai dracu’ tocilari, dar puteti apela cu incredere. Probabil e ingrozitor sa fii nevoit sa porti ochelarii de soare si-n baie…

- Suntem incantati ca ati invatat sa folositi programe gen “Photo shop”. Nimic nu e mai frumos decat sa vezi o minune carliontata, in rochie de leopard si 5 kile de aur pe prima pagine din “The sun”. Si suntem incantati ca in pozele de Hi5 va inconjurati de stelute, brizbrizuri…

- Faptul ca reusiti sa manevrati cate 3 telefoane mobile in acelasi timp este o calitate demna de homo sapiens. Deci iata ca teoria lui Darwin se sustine…

- pantofii cu botul ridicat semnifica ceva religios? Sau e chestie de potenta?

- Tunningul cu geamuri fumurii, evacuare zgomotoasa si parasolar cu mesaj nu e foarte indicat. Stim ca trebuie si cocalarul sarac sa aiba o ocupatie dar…

- Apreciem faptul ca mergeti toti pe scutere fara casca! Ne dati sperante… Dar va atragem atentia ca atunci cand pe un motor sau pe o motoreta sau pe o bicicleta sau pe un scuter se afla un el si o ea dintre care el are casca si ea nu, se traduce prin : “Mori fa in mortii ma-tii!” Ma rog… Asta nu lederanjeaza pe femeile din Romania intrucat aceasta atitudine reprezinta o normalitate in relatia dintre sexe in tara noastra.

Ar mai fi multe de spus dar daca ai parcurs aceasta “scrisoare” inseamna ca deja ai citit de doua ori mai mult decat toata familia ta in intreaga ei existenta. Nu vreau sa te obosesc.

Ne vedem la mall,
Cu drag, Mihai Bendeac”

In urma carui eveniment s-a nascut scrisoarea asta...“Am plans de ciuda ca ne vor strivi visele”

Vineri seara am oprit la o benzinarie ca sa alimentez scuterul (folosesc rar in perioada asta “decaportabila” caci cu motoreta e mai simpla viata in oras). Pun eu 3 litri fara plumb si intru sa platesc. In fata mea, o doamna. Achita. Scot si eu banii din buzunar si n-apuc sa-i intind ca in incinta patrunde val-vartej un cocalar la vreo 40 de ani. Tricou Adidas, bermude Adidas, papuci Adidas, sapca Adidas, creier Adidas. “- Cine p..a mea si-a lasat motoreta aia la pompa ca a incurcat tot acolo?!” “- Eu. Dar de ce am incurcat?!” (Ma recunoaste dar dupa 3 secunde de pauza se decide sa nu lase garda). – Pai de ce-ai lasat-o acolo?! _ pai unde s-o las? Daca eram cu masina, unde o lasam pana achitam benzina?! Benzinarul intervine si el : “-Cu ce a incurcat domnule?! Plateste si pleaca” “- Pai ce p..a mea baaaaa!!! Am ajuns sa stau ca prostu’ dupa o motoreta?!” Eu zic : “Pai cine va pune? Stati ca desteptu’…” “- Ma iei la misto?! Ce p..a mea!!!” Ies afara. Masina ghertoiului, un BMW X6, eraparcat la 3 milimetri de scuter. Zice : “Poate mi-o zgarii”. Nu i-am zgariat-o. Am plecat si m-am oprit dupa 200 de metri. Am tras pe dreapta si am plans protejat de casca. Da! recunosc! Am plans! Am plans pentru ca mi-am imaginat ce s-ar fi intamplat daca as fi fost un roman obisnuit si nu “vedeta” de la televizor. M-ar fi omorat? Am plans pentru ca astia vor ajunge atat de multi incat ne vor ingropa. Am plans pentru ca pe ala nu-l va intreba nimeni din ce bani si-a luat BMW-ul. Am plans de ciuda ca ne vor strivi visele. Am plans pentru frate-meu care are nesansa de a creste langa ei. AM plans pentru ca am ajuns la decizia de a nu avea copii vreodata caci nu vreau sa traiasca in lumea astora. Caci lumea va fi a lor! Nu va mintiti! Nu va amagiti! Va fi lumea lui Salam si a lui Guta! Lumea camatarilor, smenarilor, manelistilor, cocalarilor, burtosilor, nesimtitilor. Pentru ca nevestele si gagicile astora sunt mereu gravide! Pentru ca fiecare au cate 4-5 copii. Apoi m-am revoltat! Si m-am gandit ce mult mi-as dori sa am pistol legal, cu permis, si de cate ori se intampla sa dau peste un animal ca asta sa trec pe langa el si sa-l injur in soapta de mama. El va lua foc si ma va lovi. Eu scot pistolul si poc! Direct in cap! Legitima aparare..Cat despre faptul ca astia fac copii, cu regret va spun ca usor-usor devin extremist, in cel mai dur sens al termenului…”

marți, 21 iulie 2009

Mircea Cărtărescu - Jacko


Mircea Cărtărescu:
„Ce figură tragică şi grotescă acest Jacko! Muzica lui aproape că n-are legătură cu efigia sa, cu personajul pe care, asemenea lui Pygmalion, l-a sculptat în propria lui carne”.


Voi vorbi cu milă şi groază despre bietul, hidosul Michael Jackson, nefericitul rege al muzicii pop, pe care America l-a creat, America l-a distrus, sadic şi cu bună ştiinţă, iar acum America îl plânge ipocrit, totul în cadrul unui show colosal care aminteşte flagrant de pâinea şi circul Romei antice.
E drept, în zilele noastre gladiatorii nu mai sunt spintecaţi în arenă sub ochii cetăţenilor, ai matroanelor şi-ai clienţilor la o simplă întoarcere în jos a degetului mare. Dar circul merge mai departe, cu poleiala lui de glorie şi cu ploaia de aur revărsată peste capetele vedetelor, venerate ca zeii şi sfâşiate apoi cu aceeaşi fervoare.
Nicăieri ca în showbiz nu e mai vizibilă barbaria de fond a lumii noastre, lipsa ei de umanitate, de compasiune, de proiect, de orizont. Tinerii artişti, un val după altul, sunt antrenaţi şi aruncaţi în arenă, în groapa cu lei a unei uzuri şi a unei concurenţe sufocante.. Sunt storşi literalmente de talentul pe care-l au şi, când cedează, când devin epave ciuruite de alcool, sex şi droguri, sunt aruncaţi afară, pur şi simplu, şi vin alţii în locul lor.
Sunt gladiatorii, cytarezii şi pugiliştii vremii noastre, mirosind a „blood, sweat and tears”, şi care-şi distrug viaţa în locul nostru, al tuturor. Ce figură tragică şi grotescă acest Jacko! Muzica lui aproape că n-are legătură cu efigia sa, cu personajul pe care, asemenea lui Pygmalion, l-a sculptat în propria lui carne.
Într-o piesă a lui Camus, împăratul Caligula era întrebat ce-şi mai poate dori, el, care avea totul şi totuşi era monstruos de nefericit. „Vreau luna de pe cer”, a spus el. Şi Michael pare să fi vrut luna. Frumosul adolescent cu păr cârlionţat care vânduse mai multe discuri decât oricine în istorie simţea o nelinişte existenţială adâncă.
Primul tabu biologic, psihic şi social pe care l-a transgresat în asaltul său nesăbuit asupra limitelor umane a fost cel al rasei. A devenit negrul alb, un hibrid nemaivăzut şi neclasificabil, mai curând un idol sau un arhetip decât ceva ce poate cu adevărat exista.
Graniţa sexului n-a rezistat mult nici ea: pe faţa văruită ca a gheişelor sau a clovnilor albi, şi-a pictat trăsături femeieşti. Scandalurile sexuale din acea epocă nu par să fi avut vreun fundament real. Au fost mai curând fantasme psihice ale acestui om care a vrut să fie everyman şi a ajuns de fapt no one.
A dormit în pat cu copii şi, dacă i-a atins necuvenit, până şi asta trebuie să fi fost nesexual, dintr-o curiozitate copilărească. Fiindcă negrul-alb-bărbat-femeie era şi matur-copil, fără să fie, de fapt nici una, nici alta.
Ultima limită a acestui mare melancolic ce alerga după lună a fost însăşi umanitatea sa. Negrul-alb-bărbat-femeie-matur- copil a devenit - în propriii lui ochi - om-zeu când a cântat „History” în cupa făcliei din mâna Statuii Libertăţii. Din acea clipă, deloc întâmplător, a început prăbuşirea.
Cel mai îndrăzneţ (dar şi mai grotesc) hybris al epocii noastre avea să decadă apoi cu o viteză fantastică. La cincizeci de ani, Michael Jackson nu mai era nici cântăreţ, nici om, ci un idol în sensul primitiv al cuvântului, un idol înspăimântat de sine însuşi. Lumea spectacolului îl schimbase într-un freak de bâlci asemenea femeii-păianjen sau omului-elefant.

Fusese târât în procese de o rea-credinţă evidentă, fusese deposedat de bunuri şi de glorie. Nu mai făcea decât tirajul tabloidelor care-l sfârtecau de viu pentru consumul gospodinelor. Cum trebuie să fi fost viaţa lui, cu cimpanzeul lui, cu falsele lui neveste, cu problematicii lui copii, cu domeniul lui, Neverland, unde se simţise o dată un Peter Pan înconjurat de prieteni micuţi, cu tonele lui de medicamente, cu doctorii şi avocaţii care l-au stors de bani, cu fundamentaliştii islamici care-l manipulau?
Cum trebuie să fi suportat, în ultimii ani, să fie nimeni, după ce fusese două decenii totul? Cum îşi mai suporta corpul, pe care-l batjocorise ca nimeni altul? Vestea morţii lui a zguduit lumea. Fireşte, lumea noastră de carton şi steluţe aurite. Pe posturile de televiziune („Tv makes it, tv even brakes it, tv makes the superstar wherever you are...”) n-a mai fost loc, câteva zile, pentru ştirile despre revoltele din Iran, nici pentru tragicele accidente aviatice. Au beneficiat de moartea lui tirani, companii multinaţionale, senatori corupţi. Toate fraudele au fost ascunse sub preş, toţi şobolanii au putut să se fofileze neobservaţi. E efectul paradoxal al unei lumi ludice, în care showul e mai important ca viaţa şi tinde să se substituie realităţii. Rămân, după Michael, câteva videoclipuri de neuitat şi o mască grotescă şi tristă. Tot restul, gloria şi turpitudinea, ţin de showbiz. John Lennon, ucis tot de această lume neiertătoare, spunea în cel mai trist cântec al său: „Toată lumea te iubeşte când eşti la doi stânjeni sub ţărână”...