sâmbătă, 31 octombrie 2009

Bostaneala...



Nu ma dau in vant dupa Haloween (desi formatia imi place foarte mult :D). Astazi nu am putut refuza dorinta celor mici de a scobi bostani, asa cum faceam si eu cand eram copil, iar americanii nu adusesera "traditia" pe la noi. La patru ani m-am pierdut prin padurile Voinesei cu bostanul, iar ai mei m-au cautat ore bune si cand m-au gasit mi-au aplicat o corectie.

Am cumparat trei bostani si ne-am pus pe treaba. Ei i-au pictat, iar eu a trebuit sa-i scobesc cu maiestrie, neavand voie sa ma abat de la proiect.




La final a urmat sesiunea foto.


Bostaneala fericita!

luni, 26 octombrie 2009

Doctorul s-a "ouat". A 9-a oara !!!



Yama rules!
Sa nu uitam ca "Iorghe" e vicecampion la motoGP, Ben e campion de SBK, iar Cal de SSP. Numitorul comun: Yamaha.

Spies came, saw and conquered!

marți, 20 octombrie 2009

"Si cu asta ce-am facut?"

Cuplet al lui Tanase de acum peste 70 de ani de o actualitate descurajanta, l-am primit pe mail de la Ana si nu m-am putut abtine sa nu-l public.


Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cit am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?


Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim in saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Scoatem totul la vinzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a cistiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?


Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete?
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?

Sa ne inclinam in fata geniului lui Constantin Tanase, care ramane cel mai reputat pamfletar pe care l-a avut aceasta tara !

joi, 15 octombrie 2009

Octombrie

George Toparceanu


Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

miercuri, 14 octombrie 2009

Noiembrie

George Toparceanu





Ploua stupid...
Cerul îsi scutura
Ca dintr-o ciutura
Frigul lichid.

Cârduri de ciori -
Neagra pecingine,
Flori de funingine
Zboara sub nori...

Ploua perfid.
Si-n doza minima
Picura-n inima
Neant acid.

Ploua de sus...
Toamna ironica
Îmi scrie-o cronica
Cât un Larousse.

(O Halima?, -
Pentru ca nu cere
Nici introducere,
Nici "va urma"...)

Ploua placid:
A...e...i...o...u...a...
Daca continua,
Ma sinucid!

Decembre

... de George Bacovia




Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvaţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte-nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde, citeşte-nainte.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Si marea demolare a inceput

Mai tineti minte studioul de tango? Ei bine, afacerea a fost falimentara. Chiriasul a plecat, asa ca locul acela capata o noua destinatie: aceea de casa. Dar pana sa devina casa, are de parcurs un drum greu, caci pleaca de aici:






















Amintiri? In afara de studio, saptamana asta mi-a cazut in mana si aceasta prezentare... Cine stie locul, sa ridice mana!

joi, 1 octombrie 2009

Romania de azi....

"România cu lanţul de gît

Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui. Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Sîntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sîntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion. O populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă, urlînd din toţi bojocii: „Am avere, am valoare!"

E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mîl uman care acoperă încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita. Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie. Tata Ioan şi Tanti Mimi, familie veche, cu casă în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat în urmă un copil, care a mai făcut un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Pînă la urmă, a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe fereastră. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos.

Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: „Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!". Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul.

Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Acum cîteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi în sînge. Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mîna pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sîntem călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură.

Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Sîntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje, o ţară în care fiul naiv şi sărac al ţăranului (cîţi or mai fi aşa) îşi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se întîlneşte la Gara de Nord, cînd se dă jos din autobuz. Marginea lumii s-a răzbunat dînd buzna în centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.

Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee şi-n cărţi. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate retrage în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele rămîn să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund.

Chiar dacă ai vrea."

[autor : Lucian MÎNDRUŢĂ ]

A fost odata ca niciodata...

... o fata. Care s-a sucit, s-a invartit, si dupa ce s-a uitat luuung in stanga, luuung in dreapta, si mai luuuuung inapoi, a decis ca, pen...