A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 26 octombrie 2011

Migdalul

de Omar Khayyam

Vincent van Gogh, Almond blossom, Saint Remy 1890

Migdal frumos, ce iute-ai înflorit,
Și florile în fructe se schimbară…
Amar și dulce-i zâmbetul ivit
Pe gura ta, cînd dulce, cînd amară

Din mâna ta eu iau pocalul plin,
Și închinându-l fericirii tale,
Sărut pe-argintul parfumat de vin
Amara-dulce urm-a buzei tale…

joi, 29 septembrie 2011

Hai la targ!

Iesim la vanzare! Cu toate produsele noastre, si chiar cu unele din vecini ;) (si ma refer la L'Elefanti cand spun asta).
Hai sa ne vedeti!

Va asteptam!

vineri, 16 septembrie 2011

miercuri, 14 septembrie 2011

Jurnal de emigrant

"Povestea mea este cea a unui proaspat emigrant. Pentru ca in ultima perioada din ce in ce mai multa lume imi cere informatii despre ce-a insemnat la noi procesul de emigrare, m-am gandit sa share-uiesc informatiile cu toti cei care au in vis sau in plan mutarea in alta tara. De asemenea, incerc sa raspund si celor care ne-au intrebat de prea multe ori "De ce vreti sa plecati, ce va lipseste voua?".

Cel mai greu a fost sa ne gasim timp sa ne asezam o ora la o masa, cu un pix si o foaie in mana, sa punem la un loc avantajele si dezavantajele si sa luam in sfarsit o decizie, pe care o amanam de prea multa vreme. Din momentul in care am fost hotarati 100% ca vrem sa plecam, a durat cam o saptamana pana am depus toate actele si documentele pentru obtinerea dreptului de munca in UK. Criteriile sunt foarte permisive pentru cineva care a lucrat in ultimii ani intr-o companie mare. Noi ne-am fi calificat fiecare in parte, dar daca obtine unul dintre soti permisul si celalalt primeste automat drept de munca pe viata. Apoi am anuntat in firmele noastre ca suntem interesati de posturile care apar prin Europa. Facuseram astfel primul pas important si care a depins exclusiv de noi. Pentru ca perioada in care se proceseaza actele variaza intre 3 si 6 luni, ne-am gandit sa ne apucam sa depunem CV-uri. Asa ca am inceput sa depunem CV-uri in UK, iar mai apoi si in alte tari, oricum nu aveam nimic de pierdut si nu eram setati neaparat pe mutat in Anglia. Astfel ca am luat harta, ca sa nu omitem nici o tara, si in fiecare tara am cautat site-urile de job-uri, mai mari sau mai mici, asa cum ni s-au aratat ele pe internet. Recunosc ca eu mi-am luat 3 zile libere de la munca pe care mi le-am dedicat exclusiv acestui proiect.

Dupa vreo 2 luni, in care am primit diverse raspunsuri, din toata Europa, majoritatea intrebandu-ne daca avem drept de munca sau daca stim si limba tarii respective in afara de engleza, sotul meu a inceput interviurile cu o firma din Germania. Dupa inca o luna a semnat contractul. Toata logistica aferenta mutarii noastre definitive din tara s-a procesat in vreo 6 saptamani, timpul estimat pentru obtinerea permisului de munca in Germania. Ne-am dat seama cat de bine am fost organizati numai dupa ce ne-am dezmeticit in noua casa, pentru ca ne-am mutat cu 2 copii dintr-o casa plina intr-o casa goala goluta, intr-o tara in care nu intelegeam decat cum se spune la "buna ziua" si la "la revedere".

Am ales sa locuim undeva la tara, cu casele asezate sub padure. Este mai liniste si mai ieftin decat in oras. Aici, in orice adunare de case gasesti locuri de joaca, baze sportive, cinematografe sau gradinite si scoli. Pana la serviciu, sotul meu are 15 km, face vreo 10-15 minute. Eu am vreo 40, pentru ca eu am gasit job dupa ce aveam deja casa. Totusi, nu fac atat de mult cat faceam in Bucuresti.

Suntem de-un pic mai mult de-un an in Germania, deci nu am avut timp sa vad ce nu merge. Am hotarat sa plecam definitiv din Romania cand ne-am dat seama ca ea nu se va schimba niciodata. Romanii care vor sa fie nemti se duc in Germania, cei care vor sa fie italieni se duc in Italia si asa mai departe. Romania nu poate fi decat a romanilor. Romania este fermecatoare, insa cand deficientele de sistem sau de educatie ajung sa-ti afecteze viata ta sau pe a copiilor tai incerci sa vezi ce poti schimba.

Noi am plecat din Romania cand ne-am dat seama ca nu mai avem optiuni. Amandoi lucram in corporatii, munca era pe locurile 1,2,3,4 si 5. La inceput a fost frumos, a fost palpitant, insa cu timpul asta a inceput sa ne afecteze viata personala. Adica s-o anihileze. Nu mai ajungeam acasa decat pentru a dormi. In perioada de boom economic am incercat de mai multe ori sa-mi schimb job-ul. Principala virtute a celor care se prezentau era munca. Ce veseli erau cand imi povesteau cum stau ei noaptea la birouri si fac proiecte. Ce mult se munceste la ei si ce fericiti sunt oamenii, ca au cariere de succes. Oriunde as fi intors capul nu dadeam decat peste aceeasi reteta. Nu puteam decat sa traiesc cu asta, ca trebuie sa aleg intre mine si companie, iar job-ul imi ajunsese ca un drog, de care eram constienta dar pe care nu-l puteam opri.

Printre motive se gaseste si timpul pierdut pe drumuriile patriei. Traficul din Bucuresti inca ma mai bantuie. Inca nu pot uita orele intregi petrecute in trafic cand 2 stropi de ploaie udau pamantul. Nu mai zic, Doamne fereste, de vreo ninsoare venita in drum spre casa sau spre serviciu. Nu m-am putut obisnui nici cu nametii innegriti sau cu cainii tragand gunoaiele din tomberoane, nici cu manelele de la bloc, pana ne-am facut casa, sau cu noroiul pana la genunchi de pe strada, dupa ce ne-am mutat din oras.

Si nu-mi plac nici vecinii mereu tristi, mohorati, carora le moare in fiecare zi capra. Imi doresc vecini cu capre infloritoare, care sa fie veseli si sa-mi faca zilele luminoase.

Si-am mai plecat din cauza sistemului de invatamant si a celui sanitar. Ca trebuie sa-ti iei aspirina si paracetamol cand mergi in spital e ok, pentru ca o poti face. Este o problema insa cand esti prost tratat, cand spitalele de provincie nu au minimum de dotari, cand medicii sunt aroganti si nepregatiti, cand mor oameni si copii cu zile. Doctorii cei mai priceputi sunt Dumnezei, este o normalitate sa stai cu zilele pe la usile lor ca sa-ti acorde si tie 5 min.

Si am dat piept si cu sistemul juridic, desi n-as fi vrut sa aflu ca in Romania legile ii protejeaza mai mult pe cei care fura si mai putin pe pagubiti. Plus ca pana se termina procesul, cel cu care te judeci ori da faliment, ori moare.

Romania isi are punctele ei tari, care pe noi insa nu ne-au facut s-o mai alegem. In primul rand libertatea, pe care este adevarat ca n-o mai gasesti in multe tari civilizate. Ai libertatea de a injura frenetic pe oricine si oriunde, de la presedintele tarii pana la vecinul de la parter. Ai libertatea sa te targuiesti cu politistul, ba chiar sa te mai iei si la harta cu el sau sa-i arzi si una. Ai libertatea sa asculti muzica la maxim in masina sau acasa si sa-ti arunci resturile pe fereastra. Ai libertatea sa bei si sa fumezi aproape oriunde. Sau ai libertatea sa iei la bataie pe oricine ti se pare ca te incomodeaza.

Si daca ma intrebam daca aici o sa gasesc caini cu covrigi in coada? Da, ma intrebam. Si da, pentru mine aici umbla cainii cu covrigi in coada. Umbla la serviciu, unde seful nostru nu este stapanul nostru, iar daca ma gaseste peste program la birou ma evalueaza clar ca ineficienta. Umbla cainii cu covrigi in coada in gradinitele publice, unde sunt 2 educatoare la 12-15 copii, iar la crese cate 3 educatoare la 10 copii. Si mai umbla cainii cu covrigi in coada in spitale, unde te gasesti ca la pensiune, unde curtile sunt parcuri imense cu fantani arteziene, flori si veverite, unde nu trebuie sa spui "Saru'mana" doctorului, iar dotarile si calitatea actului medical sunt la maximul standardelor existente. Si mai umbla si pe strada mea unde nu este nici un fir de iarba crescut printre pietrele de pe trotuar sau unde nu prind o balta dupa ploaie in care sa se topaie copiii.

Eu nu fac nici mai mult nici mai putin pentru statul german decat faceam la mine acasa. Ma duc la serviciu, imi platesc taxele si impozitele, imi fac curat in fata casei, imi educ copiii. Doar ca aici, nu-mi explic de ce, mi se intoarce cu totul altceva."

vineri, 26 august 2011

Ulciorul

de Omar Khayyam




Ramai sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi dintre coclauri,
Ca pentru vin si pentru tine
Mai am in san trei pumni de aur.

Ramai sa-nmormantam tristetea,
Si setea fara de-alinare,
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.

Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit cu taina sfanta
Din tarna unui trup de fata?

L-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din tarna unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.

Inmiresmeaza-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii,
Cat zarea-i plina de albastru,
Si lumea-i plina de vedenii.

Si-atat cat drumurile vietii
Mai au pe margini bucurii.
Ca maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.

Iubeste-ma acum caci anii
Nebanuiti vor pune frauri,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe rauri.


p.s. Multumesc, Marcel, pentru ca mi-ai adus aminte....

vineri, 3 iunie 2011

Rulouri cu scortisoara ...

... sau ce-si face omul cu mana lui bomba hipercalorica se numeste.
Poveste: mergand noi ca oamenii prin targ pe la filme, la mall-urile cele vestite si faloase, consumand, deci, produse consumiste si consumeriste, am nimerit intr-una din escapade si la vestitele cofetarii (?, s-or numi cofetarii ?, ca nu vand dulciuri, ci numai astea, numite cinnaboane, in diferse variante), in fine, la stabilimentele acelea unde miroase a scortisoara de-ti muta nasul inca de la o posta, si de unde nu poti pleca pana nu incerci macar cateva variante.
Si constatand eu ca frecventa cu care vizitam locul devine ingrijoratoare din punct de vedere al hranirii sanatoase (cine stie ce e-uri si prezervative sunt in chestiile pe care ni le vand... aia!) am purces de-a lungul si de-a latul netului cautand reteta perfecta pentru minunile pufoase si aromitor scurgacioase.
Am gasit o varianta americana:
 Dana de la Old Red Barn &co, care, pe buna dreptate, le numeste Nirvana.
si una localnica:
Gabriela Cara, o fiinta care gateste fantastic, nu pot sa va spun! de altfel, puteti constata si singuri, admirand toate minunatiile prezentate pe blogul ei.

Acestea fiind zise, am purces la fapte, astfel:

Ingrediente:
pentru aluat: 
7 grame drojdie uscata
125 ml lapte cald
125 ml apa calda
50 gr zahar tos
80 gr unt moale
1 lingurita sare
1 ou
500 gr faina 000

pentru umplutura:
unt de uns foaia
150 gr zahar brun
2 linguri scortisoara

pentru tava:
unt de uns tava
75 gr zahar brun

pentru glazura de vanilie:
90 gr branza Philadelphia
90 gr unt
250 gr zahar pudra
esenta vanilie

pentru crema caramel:
10 linguri zahar
250 ml lapte
1 lingura amidon

pentru sosul de ciocolata (ganas):
125 gr ciocolata amaruie
1 lingura unt topit
80 ml smantana dulce
esenta vanilie/rom

extra-uri:
dulceata de cirese amare
nuci tocate
fructe uscate

Preparare rulouri:
Intr-un castron amestecati laptele, apa, oul, untul, sarea si zaharul. Adaugati jumatate din cantitatea de faina si amestecati pana obtineti un amestec suplu, omogen. Adaugati drojdia si apoi restul de faina, pana ce aluatul este usor de manuit. Scoateti pe masa pudrata cu faina si framantati 7-10 minute. Puneti aluatul framantat intr-un castron bine uns cu unt si lasati sa creasca pana isi dubleaza volumul. (1 ora, poate 1 1/2 ora)
Incalziti cuptorul la 175 grade.
Cand aluatul si-a dublat volumul, intindeti o foaie dreptunghiulara cam de 1/2 cm grosime. Ungeti bine cu unt topit si presarati uniform zaharul brun amestecat cu scortisoara. In acest stadiu puteti adauga bucati de fructe uscate, daca doriti. Incepand cu latura lunga, rulati aluatul, si cand ajungeti la capat ciupiti marginea pentru a o inchide. Taiati in 12 felii. (aici exista o intreaga discutie despre cum se taie mai bine: cu cutitul sau cu ata. Mie mi-a iesit cel mai bine cu un cutit cu lama subtire si foarte bine ascutit).
Pregatiti tava astfel: ungeti fundul tavii cu unt si presarati cu zahar. Puneti rulourile in tava destul de departate si lasati din nou la crescut pana isi dubleaza volumul (45 min) si umplu complet tava.
Bagati in cuptorul pre-incalzit si coaceti 20 de minute, sau pana incep sa se rumeneasca. Atentie sa nu le ia focul prea tare de sus, pentru ca se intaresc, formeand o coaja tare la suprafata, si ratati efectul "pufoshenie".

Scoateti din cuptor si, cat sunt fierbinti, ungeti din belsug cu glazura de vanilie. Lasati sa se racoreasca si sa se patrunda bine, si apoi serviti calde, oferind celelalte sosuri si adaosuri pentru combinare dupa gustul fiecarui mushteriu.

Glazura de vanilie
Amestecati toate ingredientele cu un mixer pana ce crema obtinuta devine pufoasa si usoara.

Ganas (sos de ciocolata)
Spargeti ciocolata bucatele mici, cu cat mai fine cu atat mai bine. Amestecati untul cu smantana, si puneti pe foc la topit, pana ce incep sa apara mici bule pe margine. Nu lasati sa fiarba, crema se poate arde si capata un gust neplacut. Luati de pe foc, adaugati ciocolata maruntita si lasati 30 de secunde sa se topeasca. Adaugati esenta de vanilie (sau alte arome, de exemplu portocala sau rom) si amestecati cu un tel drept, cu o miscare circulara, pana se incorporeaza ciocolata si crema devine fina. Incercati sa nu incorporati prea mult aer. Daca se taie, incalziti din nou, avand grija sa nu fiarba. Aceasta crema foarte versatila poate fi folosita ca sos, ca umplutura si chiar ca glazura, bine racita.

Crema caramel
Topiti zaharul pe foc, amestecand mereu pentru a nu se arde. Nu ardeti zaharul prea tare, pentru ca va capata un gust amarui. Stingeti cu laptele caldut. Adaugati apoi amidonul si puneti din nou pe foc amestecand continuu pana ce crema se ingroasa putin si capata consistenta unei smatani. Lasati sa se racoreasca. Daca doriti, puteti adauga si 2-3 galbenusuri (odata cu amidonul) si obtineti o excelenta crema caramel pentru umplut prajituri.

Combinatii clasice:
- glazura de vanilie cu sos de ciocolata
- glazura de vanilie cu nuci si sos caramel
- glazura de vanilie si dulceata de cirese

Rulourile pot fi preparate si in ziua anterioare, lasandu-le in faza de crestere intermediara la frigider. A doua zi, le scoateti cu ceva vreme in avans, sa ajunga din nou la temperatura camerei si la gradul de crestere dorit, si continuati cu bagatul la cuptor etc.
Si acum, cateva poze:
Ruluouri in faza de crestere intermediara (dupa sectionare)

Scoase din cuptor

Glazura de vanilie, faza de imbibare

Faza "pofta buna!"



Un singur avertisment: se topesc instantaneu si se depoziteaza pe colacei! In rest, sunt divine...

Pofta buna!

miercuri, 4 mai 2011

DESPRE JUDECAREA APROAPELUI : Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a “solicitat mult efort”, în el începe să lucreze “trufia”. Cel ce slăbeşte se uită cu “dispreţ” la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar “instinctual” i-o ia înainte!”

Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de “venin”. Banii,care vin spre noi, ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii” ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci !Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră, nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart, este un pacat si o spurcaciune. Nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie, orice cuvant greu este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "

Autor: NICOLAE STEINHARDT

Sursa: http://www.certitudinea.ro/; http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/despre-judecarea-aproapelui

luni, 10 ianuarie 2011

Plesu - despre limba noastra

"Ar trebui să ne fie tuturor ruşine de ceea ce se întîmplă în România de la o vreme. Am reuşit să intrăm în Europa, ieşind din rîndul lumii. Am devenit, ca niciodată parcă, o insulă absurdă, un conglomerat de dejecţii, plutind în derivă. Viaţa noastră cotidiană pendulează între ridicol şi convulsie, între mîrlănie şi delir. Sîntem cu toţii vinovaţi şi cu toţii victime. Cum ne-am mai putea reabilita în ochii noştri şi ai celorlalţi? Ce mai e de salvat? Uneori – deformare profesională – îmi spun că numai limba română, cu micul ei tezaur de împliniri intraductibile, merită încă o posteritate. Dar e limpede, pe de altă parte, că ea n-a fost niciodată mai batjocorită ca acum. Se vorbeşte sîngeros de urît, cu un apetit al promiscuităţii şi al degradării de care cu greu ne vom putea vindeca. Viaţa cetăţii a devenit o baie de vulgaritate. Sîntem în ochiul unui vîrtej toxic, al unei tornade, care riscă să ne desfigureze.

Cu puţin timp înainte să moară, Socrate îi spunea prietenului său Criton: „...reaua folosire a cuvintelor nu e doar o greşeală de limbă, ci şi un mod de a face rău sufletelor“ (Phaidon, 115, e). A vorbi şleampăt, răstit, ofensator, grobian şi, pe deasupra, greşit, a nu acorda atenţie greutăţii cuvintelor, a spune orice despre oricine, a vorbi pentru a provoca furie sau durere sînt tot atîtea feluri de a introduce, în mediul în care te manifeşti, o primejdioasă otravă. Strici bunul-gust, jigneşti buna-cuviinţă, tulburi ordinea firească a lucrurilor şi deformezi sufletele. Exigenţa unei bune utilizări a limbii se adresează mai ales oamenilor şi instituţiilor pentru care vorbirea e o profesiune: presa în toate variantele ei, şcoala pe toate nivelurile ei, scriitorii şi politicienii. Acestea sînt „mediile“ creatoare de modele. Din această zonă se aşteaptă criterii valide pentru constituirea unui stil de viaţă şi de convieţuire pe măsura demnităţii umane. Parlamentarul care ţine un discurs nu are doar a transmite un mesaj politic, nu are doar a contracara opinia unui adversar: el livrează auditoriului său un mod de a fi, un anumit design comportamental, un sentiment global al ordinii publice şi al valorilor. „Ce-ai face în primul şi în primul rînd, dacă ţi s-ar oferi sarcina guvernării?“ – a fost întrebat, la un moment dat, Confucius. Răspunsul său a sunat astfel: „Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sînt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte“.

Aşadar, de vreme ce ordinea comunitară depinde în asemenea măsură de corectitudinea limbajului înseamnă că prima îndatorire a unei guvernări adevărate este folosirea adecvată a cuvintelor. Şi că cine se foloseşte de cuvinte, cine scrie şi vorbeşte în văzul lumii umblă la ţesătura cea mai intimă a naţiunii şi a statului. A vorbi înseamnă a decide, indirect, cu fiecare frază rostită, asupra limbii, asupra temeiurilor judiciare, asupra riturilor şi asupra artelor. A fi, cu alte cuvinte, clipă de clipă, legiuitor, creator de limbă, pedagog, moralist şi estet. Admit că e o povară uriaşă. Nu poţi fi Confucius pe perioada unui întreg mandat. Dar nici nu poţi pretinde respect şi legitimitate cînd raporturile tale cu limba pe care o vorbeşti sînt cele ale unui violator în recidivă."