joi, 26 februarie 2009

Stelele secolului 21




Sambata trecuta am participat la un eveniment extraordinar: spectacolul „Stelele secolului 21”.
Pe langa o sala arhiplina, pe langa partiturile extrem de variate (de la clasici pana la Radiohead) si coregrafiile diverse, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost excelenta performerilor in sine.
Toti 12 sunt balerini de exceptie. Prim-balerini ai scenelor pe care joaca, multiplu laureati la concursurile de profil, frumosi si dedicati. Toti 12 au demonstrat o gratie si o frumusete deosebite. Simplitatea, fluiditatea fiecarui gest ascunde, o stiu prea bine, multi ani de munca, de exercitiu greu, de frustrari si travalii. Probabil viata lor privata are de suferit. Probabil alte studii ale lor sunt putine. Probabil, daca ii scoti din lumea aceea sunt redusi la mai putin decat suntem noi, oamenii obisnuiti, in viata de zi cu zi.
Dar cati dintre noi au avut vointa, daruirea, forta si inzestrarea pentru a realiza maximum intr-un domeniu, oricare ar fi acela? Va spun eu: nici unul, pentru ca, daca ar fi fost asa, n-am mai fi fost oamenii de zi cu zi, ci “Stelele …. Secolului 21”.

Ii admir, ma infior de munca titanica pe care au depus-o, si aplaud 20 de minute, pana ma dor bratele, mi se inrosesc palmele, pentru ca atat pot eu sa le dau. Si le dau din tot sufletul rasplata pentru ca exista.

O remarca personala: in continuare, scoala de balet ruseasca ramane cea mai grozava, cu o amprenta puternica ce se vede de la prima miscare, si care infioara fara drept de replica fie ca este vorba despre balet clasic sau modern…

Iata cateva imagini aparute in comunicatul de presa. Bucurati-va de ele (fotografierea a fost interzisa in timpul spectacolului, de aceea Costele s-a bucurat si el live alaturi de mine, fara sa mai vada evenimentul, ca de atatea alte dati, doar prin obiectivul aparatului….)




sâmbătă, 21 februarie 2009

Domnisoara de smantana - Nina Cassian

Doamnisoara de smantana
nu e chiar asa batrana.
Noua ani sa aiba. Poate
Noua ani si jumatate.
Si-i un fel de neam, pe scurt,
cu Printesa de Iaurt.

O zorea cu fusta-albastra,
cea mai 'nalta floare-n glastra,
baga capul pe fereastra:
"Unde-i domnisoara noastra?"
Un' sa fie?
Doar se stie:
Cu oglinda, nas in nas,
sta de vorba de vreun ceas:

"Nu-i asa ca sunt frumoasa,
oglinjoara mea?
Am rochita de matasa,
oglinjoara mea.
Par balai, albastri ochi,
oglinjoara mea.
Sa nu-mi fie de deochi, oglinjoara mea!"

Domnisoara de smantana
orice treaba o amana.
Nu poate sa faca treaba:
cand sa ia matura-n mana,
matura din mana-i scapa.
De faras nu vrea sa stie,
si nici de bucatarie,
ca miroase tare-a ceapa;
iar de teama ca se-nteapa,
acul nu poate sa-l tie.
"Ah, ah, ah si vai, vai, vai
Ah, ma-ntepi! Si vai, ma tai!
Nu mai vreau!
Prea e greu!
Of si au!
Aoleu!
Nu-i asa c-arat cam prost,
oglinojoara mea?
Parca nu sunt cum am fost,
oglinjoara mea.
Buclele mi s-au lasat,
oglinjoara mea.
Prea am multe de-nvatat,
oglinjoara mea!
Ah, ah, ah, valeu, valeu,
of - si alte interjectii!
Totutl e atat de greu
si-am atat de mulgte lectii!"

Domnisoara de smantana
nu e chiar asa batrana,
dar se teme
de-orice vreme.
Foarte rar o vezi pe-afara.
Cand e timp de primavara,
nu mai iese, c-o imbata
adierea-nmiresmata.
Vara, iar, ca e prea cald,
tocu-i intra in asfalt.
Toamna, iarasi, ca pe ploaie
buclele sa nu se-nmoaie.
Iarna - brrr! Sa nu-i inghete
nasul carn, o frumusete!
Ploaie, soare, nea sau vant,
toate-s rele-ntr-un cuvant!

Domnisoara de smantana
plange-ntreaga saptamana:
"Nu mai pot de oboseala!
Toata ziua merg la scoala."

Da-ntr-o zi s-a intamplat
un lucru neasteptat.
Tot zoreaua cea albastra,
cea mai 'nalta floare-n glastra,
vara capul pe fereastra:
"Unde-i domnisoara noastra?"

Un' sa fie?
Nu se stie.
In odaie, iaca, nu-i.
Nici in baie, iaca, nu-i.
Nici oglinda nu-i in cui.
Unde-i?
Iaca-am sa va spui.

Ieri cam pe la noua - poate
pe la noua jumatate,
domnisoara de smantana,
neam apropiat, pe scurt,
cu Printesa de Iaurt,
a luat oglinda-n mana
si s-a strecurat frumos
intr-un vas de sticla, gros,
si-a mai asezat pe el
si un fel de servetel,
sa n-o ploua, sa n-o ninga,
fir de praf sa n-o atinga,
si sa nu-i ceara ceva
niciodata, nimenea:
nici la scoala sa nu mearga,
nici tabla sa nu o stearga,
nici sa cante-n cor si nici
sa-i ajute pe cei mici;
mamei, nici atat. Sa-si crute
mult gingasele-i manute,
sa-si priveasca in oglinda
mutrisoara suferinda,
vorba ceea, sa ramana
domnisoara de smantana.

Dar s-a intamplat asa:
mata moale si tarcata
a dat buzna peste ea
si-a mancat-o toata, toata!

... Nu ma credeti? Nu-i nimic.
Intrebati-l pe pisic.

vineri, 20 februarie 2009

Dar la botez

Pana vine Costele cu pozele de la sindrofie, io v-am prelucrat un mic colaj.

El reprezinta povestea darului pentru micul Spiridon, de la faza de "materie bruta", pana la cea de "produs finit".

Trebuie sa mentionez ca am avut niste ajutoare extrem de importante, pe faze de executie:

1. Alegerea metrajelor si a dantelelor - Pitzirica

2. Descoaserea kilometrilor de insailatura - Pitzirica si Felix

3. Tot procesul tehnologic a fost facilitat si ajutat de enorma contributie a lui Costele, care a dormit cu brio langa mine nopti la rand, lasandu-mi astfel deplina libertate de creatie :))))

Sanatate si voiosie micului print, ca si voua, dragilor!



miercuri, 18 februarie 2009

Spaima zmeilor

Nu stiu cine a scris povestioara aceasta, dar mie mi-a placut, asa ca v-o impartasesc si voua:









"A fost odata ca niciodata un barbat si o femeie. Ei traiau in belsug si se intelegeau foarte bine si toata lumea ii invidia ce familie reusita erau. Insa ei nu erau multumiti, pentru ca nu aveau copii. Toata ziua se rugau la Dumnezeu sa le dea si lor macar un singur copil.
Dupa ce Dumnezeu le-a tot ascultat rugile pana s-a saturat de ele, s-a sfatuit cu Sfantul Petru si au hotarat sa le indeplineasca dorinta. Si femeia a inceput sa aiba copii. Unul dupa altul, ca in poveste, cam cate unul pentru fiecare ruga a lor. Femeia a inceput sa se cam sature de ei, dar barbatul era fericit privindu-i.
Barbatul asculta de dimineata pana seara vaicarelile femeii, care nu mai stia cum sa potoleasca copiii si nici nu mai avea ce sa le dea de mancare de multi ce erau. Isi tot trimitea sotul in lume sa gaseasca o munca care sa fie foarte bine platita si apoi sa se intoarca cu o multime de bani acasa. Barbatul o porni in lume de dragul copiilor.
A tot umblat el zile intregi dar nimeni nu se indura sa-i dea ceva de lucru. Vazand ca in lumea aceasta nu face nici o treaba, trecu in lumea de dincolo. Aici ajunse la cuibul zmeilor unde vazu o casa mare, unde locuia Mama Zmeilor. Aceasta il intreba cine este si ce cauta:
- Eu sunt tata lor si caut o slujba. - raspunse omul.
Tare se mai sperie Mama Zmeilor cand auzi ca el e tata lor. De Mama Padurii si de Mama Ielelor auzise, dar de tata nici pomeneala, cine stie ce dihanie o fi si tatal acelor lighioane.
Se invoi, deci, Mama Zmeilor sa-l primeasca la munca pe tata lor si sa-i slujeasca timp de un an, un an ca la zmei, adica de trei zile. Sambria era de o galeata de galbeni pe zi. In prima zi l-a trimis pe om sa aduca apa de la fantana intr-un burduf de bivol.
Burduful de bivol din lumea zmeilor era atat de greu ca omul abia putea sa-l ridice cand era gol. Stiind ca nu va reusi sa-si faca treaba se gandi la un viclesug.
Vazand Zmeoaica ca nu mai vine, trimise un fecior de-al ei sa vada ce se intampla.
Aceasta il gasi pe om racaind marginea fantanii cu un briceag. Zmeul intreba mirat de ce face asa ceva. Omul raspunse ca de ce sa se mai chinuie carand apa, cand poate lua fantana acasa unde o pune in pod si cand ii trebuie apa face o gaura si curge. Zmeul se sperie ca vor muri inecati sau ca va prapadi bunatate de fantana facuta de bunicul bunicului sau si il ruga pe om sa lase fantana, promitandu-i inca o galeata de galbeni. A doua zi omul avea porunca sa mearga in padure sa aduca lemne. La zmei nu era obiceiul cu taiatul copacilor, aici copacii erau smulsi cu radacina cu tot. Barbatul cum nu era obisnuit cu asa treaba se gandi iar la ceva smecherie. Cand veni zmeul din ziua precedenta sa vada de ce nu se mai intoarce omul, il gasi legand copacii cu o sfoara unul de altul. Inspaimantat il intreba ce face.
- M-am gandit sa nu mai tot smulg cate un copac, mai bine ii leg pe toti si duc padurea acasa -raspunse omul.
Zmeul ii mai promise o galeata de galbeni daca va lasa padurea cum a fost. Iar copacii ii cara singur acasa, cum facu inainte si cu apa.
A treia zi trebuia sa se intreaca cu zmeul la aruncatul buzduganului. Se uita omul la cele douasprezece buzdugane si se gandi ca pe cel mai mic l-ar putea cu greu ridica, dar pe celelalte nici vorba. Atunci intreba:
- Dar unul mai mare nu aveti.
Zmeul se sperie si incepu el intrecerea. Arunca buzduganul, care se intoarse peste o jumatate de ora. Cand veni si randul omului, acesta statea neclintit si se uita la luna.
Zmeul iritat il intreba ce face.
- Astept sa se dea putin luna la o parte. Nu vreau sa patesc ca data trecuta cu barda bunicului, care a rama s pe luna si nu am mai putut sa o recuperam -raspunse omul.
Zmeul se uita atent la luna si vazu ceva ce putea sa semene cu o barda. Il ruga frumos pe om sa renunte, dar acesta zicea ca nu vrea sa piarda distractia. Atunci ii promisese doua galeti de galbeni si pana la urma omul se invoi.
Asa isi termina omul nostru anul de lucru si zmeii ii erau datori cu sapte galeti de galbeni. Sapte galeti cu galbeni era destul de mult si pentru zmei. Se tot sfatuira dansii ce sa faca cu omul si hotarara ca cel mai bine ar fi sa-l omoare, ca tare se mai temeau de el. Omul trase cu urechea si auzi ce i se pregateste. Lua troaca de la porci si o puse in locul lui, o inveli si el se culca sub pat si se apuca de sforait. Zmeii auzind ca doarme s-au napustit pe el cu buzduganele si l-au lovit pana au crezut ca e mort. Dimineata urmatoare zmeii au incremenit de spaima cand l-au vazut pe om in viata.
L-au intrebat tremurand cum a dormit, iar el raspunse ca destul de bine, numai ca sa scape de el. Atunci omul zise ca lui nu-i prea place sa umble cu saci de bani in spinare, sa-l ajute zmeii pana acasa. Ei au sarit imediat sa-l ajute.
Acasa copii omului au devenit si mai neastamparati si neascultatori, incat intreg satul se temea de poznele lor. Cand au auzit ca se intoarce tatal lor au apucat fiecare cate o furculita si un cutit, au iesit pe drum si au inceput sa strige:
- Vrem carne de zmeu! Ne este foame! Vrem carne de zmeu!
Zmeii acum s-au speriat de-a binelea, au lasat jos sacii si au fugit mancand pamantul, jurand sa nu se mai intoarca vreodata. De atunci nu mai sunt zmei pe lumea aceasta."

Iar cei ce se cred zmei gresesc, conform povestii ei nu exista :)))))
Ei traiesc fericiti in lumea lor pana la adanci batraneti.

P.S. M-am documentat, ajutat de La Viajerina, si am aflat ca povestea a fost culeasa de Petre Ispirescu. Varianta originala o puteti citi aici.

luni, 16 februarie 2009

Chitara... la patru maini

Duminica. Zi de relas, dupa ce am petrecut la botezul lui Spirica. Iata ce am descoperit pe youtube (desigur cu ajutorul lui Boby). Pian la patru maini am mai vazut, dar asa ceva nu.



Iar cei ce inca mai cred ca chitara este un instrument usor sa priveasca si urmatorul video. He he he...



Spor la studiu.

sâmbătă, 14 februarie 2009

Botez

Taina Botezului...

si traditii

Prin botez, noul nascut este crestinat si primit in randul Bisericii. Pacatele stramosesti (de la Adam si Eva) i se iarta si primeste in el Duhul Sfant de la Dumnezeu. Taina botezului se savarseste in biserica dupa randuielile acesteia. Botezul se face pana la 40 de zile de la nastere si nu poate avea loc decat o singura data. La ortodocsi, ca si la catolici, alegerea unui nume potrivit pentru copil se face la alegerea parintilor dar se poate tine cont si de sfaturile preotului. Este bine ca micutul sa primeasca un nume de sfant din calendar. La noi, cel mai raspandit nume pentru baieti este Ioan, dupa numele Sfantului Ioan Botezatorul, iar pentru fetite, Maria, mama Mantuitorului. In acest fel, se considera ca sfantul al carui nume il poarta copilul se va ruga pentru el in permanenta. Uneori, biserica nu recomanda alegerea a doua nume pentru cel mic, considerand faptul ca sfintii au avut in general un singur nume.

Dupa alegerea numelui, parintii vor cauta nasii de botez. Acestia trebuie sa fie un cuplu cununat religios, dar se poate ca uneori sa boteze doar o nasa sau doar un nas.

Pentru botez, nasa va pregati in primul rand lumanarea de botez, care trebuie impodobita cu flori. Crinul, de exemplu, este considerat simbolul Fecioarei Maria. Se poate pune de asemenea bradut, pentru ca micutul sa fie sanatos si viguros ca un brad, floarea-miresei, ca sa nu aiba cununiile legate, feriga, pentru spor. Panglica pentru lumanare trebuie sa nu fie nici prea scurta (se va casatori prea repede) nici prea lunga (se va casatori tarziu). Tot nasii vor pregati pentru infasatul copilului o bucata de panza alba. Aici, se spune ca trebuie sa fie o panza necusuta, nefinisata, pentru ca si Iisus Hristos a fost infasat astfel, sau daca nu se poate altfel, un prosop sau alt material... Simbolica este cifra trei in cadrul botezului: preotul cufunda copilul in apa de trei ori, pe masa de botez sunt trei lumanari aprinse, panza de infasare sa aiba trei metri... Dupa botez, nasii trebuie sa-i puna bebelusului o cruciulita de argint la gat. Nasa este cea care se ocupa de infasatul copilului, dupa care il poate da mamei in brate.

La botez se savarsesc trei taine (din cele sapte taine ale Bisericii Crestine): Taina Botezului, Taina Mirungerii si Taina Sf. Impartasanii.

Petrecerea de botez se poate organiza in orice zi a anului, chiar si in post – biserica spune ca bebelusul nu alege cand sa vina pe lume, si deci el trebuie botezat fara nici o retinere.

Asa, astazi voi merge la botezul nepotului meu Andrei-Spiridon (acesta este un singur nume, compus) zis si Spirica. Ne vom bucura de crestinarea lui la Biserica Sf. Spiridon si apoi vom petrece la carciuma. Cu poze si detalii voi reveni dupa chermeza. Acum va voi pune o singura poza cu fericitul protagonist:

Sa ne traiesti, Spirica !

joi, 12 februarie 2009

Leapsa pozitiva... partea a doua

Am primit de la Nenea Boby. Executat. (Scuzati intarzierea, da' mai am si alte trebushoare de facut)
Iacata rezultatul:

1.soarele
2.trandafirii
3.cartile
4.povestile SF
5.povestile
6.salatele
7.marea
8.acul si ata
9.mana lui peste mine, imbratisandu-ma in somn
10.tango-ul
11.salsa
12.rumba
13.dansurile irlandeze
14.baletul
15.muzica clasica
16.ceafa la gratar
17.tocanita de rinichi
18.prajitura Magura
19.margelele, multe si colorate
20.albastru
21.curcubeul
22.patinajul
23.ridichile
24.ceapa verde
25.pachetelele de primavara
26.sushi
27.teriyaki
28.spumantul de baie
29.parfumul samsara
30.ceaiurile
31.vinul alb, dulce, licoros (merge si porto ;)
32.muraturile dulci acrisoare
33.vantul rece-cald de primavara
34.primulele
35.liliacul
36.muntii si vaile
37.excursiile
38.bicicleta
39.motocicleta
40.rolele
41.jocurile pe calculator
42.semineul cu flacari
43.sobele (iarna la gura sobei)
44.patul moale si pufos
45.merele verzi
46.portocalele cu pui
47.papanasii
48.ananasul
49.ciorapii cu degete
50.vacile
51.magnetii de frigider
52.cestile de cafea
53.canile de ceai
54.Japonia cu japonezii ei
55.florile de cires
56.caii
57.cainii
58.carasii aurii
59.broderiile frumoase
60.manusile de dantela
61.lego
62.fotoliile joase si comfortabile in care poti sa te adancesti aproape ca in pat cand citesti
63.dulceata de gutui
64.clatitele
65.fustele largi si colorate
66.moda anilor 50-60 (ma refer la fete)
67.Parisul
68.Madurodam-ul
69.ustensilele de bucataria
70.sa gatesc
71.geamurile pictate
72.vitraliile
73.Bach cantat la orga in biserica

si altele.... ;)

Dau mai departe la Sezgrey, Elreo si... Marmota. Andrei, vrei si tu? ;))))

miercuri, 11 februarie 2009

Leapsa ...

Am primit leapsa pozitiva de la nenea Boby. Super. Ma dezmortesc un pic si va spun cele 73 de lucruri, sentimente sau stari ce-mi plac. Boby a enumerat 86, numarul lui norocos, io nu pot sa enumar numai 3 ;). Deci iata:

1. intelepciunea
2. bunatatea
3. corectitudinea
4. dintzuiala :D
5. muntele
6. fotografia
7. rock
8. jazz-ul
9. clasicii
10. bruneta
11. motoreta ;)
12. parapanta
13. schiul si placa (snowboard-ul)
14. kite boarding-ul
15. checul de ciocolata cu glazura
16. gemul de caise
17. irisul
18. trandafirul rosu (tinut intre dinti)
19. ananasul
20. potocala (de Cuba)
21. mandarina (de Valencia)
22. excursiile cu cortul
23. giugiulitul cu Pitzirica
24. campul cu maci
25. campul cu floarea soarelui
26. drumul virajat (Cheia, Transfagarasan, Grossglockner,...)
27. Praga
28. Venetia
29. Barcelona
30. motoGP
31. F1
32. Pannoniaring
33. Kenzo for men
34. Vivaldi
35. Bach
36. Paco de Lucia
37. John McLaughlin
38. Al Di Meola
39. Alina Cojocaru
40. Manastirile
41. Colindele si colindatul
42. Impodobitul bradului
43. Craciunul
44. Sf. Paste
45. tango-ul
46. salsa
47. chitara
48. muzicuta
49. pesterile (Cetatile Ponorului)
50. fiordurile (arhipelagul Lofoten)
51. montaigne russe
52. toboganul cu apa
53. bicicleta (si mersul cu ea)
54. ciocolata
55. tortul de ciocolata
56. jofra
57. matematica, logica matematica
58. chimia
59. city fm
60. eurosport
61. trabucul proaspat, de pe plantatie, cu rom
62. pastravul la gratar
63. albastrul
64. focul de tabara
65. ciobanescul mioritic
66. masina germana
67. scufundarea (diving)
68. branza telemea cu rosii (de gradina)
69. parfumul bradului
70. cafeaua buna turceasca
71. vinul fiert pe partie
72. the 6th sense
73. 3

Iaca cele 73 luate aleator fara sa existe vreo ierarhie si fara sa fi terminat lista, dar a zis Boby 73 si m-am conformat. Acum dau si eu leapsa mai departe: lui Guru', lui Vlad si Nanei. Spor, he he he ...

marți, 10 februarie 2009

"Lenesul la toate zice ca nu poate" - Anton Pann

Asta este senzatia ce-mi vine in minte privind un alt schimb de replici intre anonimii zilelor noastre tangoiste. Nu va dau link, pentru ca deja o parte din schimb a disparut. Probabil ca si restul va disparea la fel. Optiunea proprietarului blogului respectiv.

Ideea principala insa este alta. De fapt sunt doua.
1.Aplecarea catre criticism distructiv.
2.Gasirea de scuze pentru lene/nesimtire/indolenta/egoism.

De cand a luat fiinta prima scoala de tango argentinian in Bucuresti, acest fenomen pasional a fost insotit de, evident, pasiune. Numai ca la noi, romanii, pasiunea se manifesta, de cele mai multe ori, prin dorinta de a vedea moarta capra vecinului. Multi veniti, putini chemati, parabola biblica, se potriveste perfect: multi si-au incercat pingelele si puterile in centrul vechi, in Amsterdamul nou, in Cismigiu, la Chocolat, La Italieni, la Miorita, la Clubul Taranului si in alte locuri. Majoritatea au plecat cum au venit, renuntand dupa primele lectii. Este o activitate grea, cere disciplina, efort, daruire, un strop de nebunie, poate un pahar de vin. Cei care au ramas sunt alta poveste. Vor sa faca parte din povestea nebuna a tangoului. Cum aleg insa sa faca asta… e ceea ce ii defineste.

Unii se implica total. Tango-ul devine masa, casa, hrana, somn, iubit/a, toata viata. Devin “tango-junkie”. Si, dupa masura inzestrarilor date, sunt mai mult sau mai putin buni. Ceea ce conteaza este intensitatea cu care traiesc acest fenomen.

Altii stau pe margine. Observa. Se ridica si incep sa munceasca. OK.

Altii stau pe margine. Carcotesc. Cutare nu e bun, cutare danseaza prost, cutare e nesimtit si ignorant, cutare n-a calcat la BA dar are pretentia ca stie.
(Paranteza: cunosc un profesor de alt dans care n-a iesit din tara ani buni inainte de a ajunge la Mecca lui. A invatat din doua DVD-uri. A pus pasiune multa. E cel mai bun, si pana de curand, era singurul. Are chemare, charisma, aplecare. La Mecca, a dansat cu profii locali si le-a dat lectii. Il iubesc pentru asta, desi cateodata e infumurat si orb.)
Revin la carcotasi. Din cand in cand, findca nu poti sa stai jos la o milonguta bine orchestrata, la un D’Arienzo jucaus, la un Pugliese dramatic decat daca esti complet surd si amortit, binevoiesc sa iasa din balconul lor (ii mai stiti pe mosii aia doi din Muppets? La ei ma refer). Si atunci sa te tii expunere de orgoliu, nesimtire, infatuare. Eu ii numesc zmei. Exact ca zmeul cel rau din poveste, vin dupa bunul plac si matura tot ce le sta in cale, fara a tine cont de (vestita) eticheta de milonga. (De fapt, eticheta de milonga e un set de reguli de buna purtare. Cine a beneficiat de 7 ani de acasa stie 90% din eticheta de milonga fara sa fie nevoie sa i-o explice cineva). Ei celebrii, ei marii, ei nemaipomenitii. Partenerele, ocazionale sau nu (pentru ca unii nu-si blagoslovesc decat jumatatile cu stilul propriu) sunt ignorate, tarate, certate, folosite ca accesoriu de demonstratie a “muschilor” domnului. Cei care au nefericirea de a fi pe ring in acelasi timp, sa se pazeasca. Zmeii ii vor lovi, incomoda, injura. Inca n-am vazut o bataie, dar ma astept in curand si la asa ceva. Tot ei, marii, bunii, super-dansatorii, au cate o privire dezaprobatoare pentru fiecare instructor, cate o critica, cate un cuvant rau. Pentru ei, toti sunt prosti, neinstruiti, insuficienti.
Cu greu, unii care au muncit supra-omeneste (plecand la un curs sau un seminar in afara si de doua ori pe luna, timp de … niste ani), capata o oarecare aprobare, si aceea cu jumatate de gura. Oare ce le trebuie sa fie multumiti? Dumnezeu din cer? Eventual nascut tanguero la Buenos Aires, ca altfel, de, nu-i suficient de titrat.
Oare dorinta, studiul individual, rabdarea, munca (nu stiti cata munca implica o singura secventa vazuta pe video pentru executi, dar’mi’te s-o descompui, s-o integrezi, s-o asimilezi si sa mai fii capabil si s-o explici unor care n-au habar de disocieri, cultura fizica etc, in asa fel incat s-o inteleaga si s-o poata reproduce cat de cat) nu merita respect si apreciere?.
Stiu pe cineva care a inceput prin a diseca casete. De ciuda, stiu, dar a stat si si-a spart capul zi si noapte ca sa priceapa, sa schematizeze, sa explice ce vedea si executa. Rezultatul? Primeste injuraturi pentru ca e…. alternativ.
Stiu pe unii care se certau pe strada cand veneau acasa de la lectii, pentru ca nu pricepeau ce se intampla si pentru ca vanataile cresteau in loc sa scada. Rezultatul? Desi a inceput ca profesor, el se rezuma acum doar la participari ocazionale la milongi. Ea mai supravietuieste in jungla, dar cu greu, printre reprosuri, observatii si critici.
Stiu o fata care a descoperit uimita la Amsterdam ca exista ceva special pe lume. De atunci, munceste permanent, atat cat poate, sa isi imbunatateasca tehnica, calcatura, pozitia. Accepta orice incepator, pentru a-i da incredere, pentru a-l ajuta sa creasca corect (si ea, ca si altii, stie ce inseamna o deprindere de inceput gresita: e foarte greu, aproape imposibil, de corectat), pentru a-i facilita accesul la bucuria care se numeste tango. Ce primeste? Este acuzata de impostura.
Si exemplele pot continua, din pacate…
N-am vazut un cuvant bun, o lauda meritata, un multumesc. In schimb, am vazut barfe, rautati, critici, insulte, aberatii. Toate de la niste … unii care nu muncesc, nu se obosesc, nu se gandesc la altceva decat la persoana proprie. Vor principiile gata mestecate si turnate cu lingurita in capul lor mic, si nici pe acelea nu le accepta daca le solicita neuronul prea mult. Vor super partenere, viseaza la zeitele tango-ului si ofteaza dupa ele daca au avut sansa (prin munca si investitia profilor injurati si nesatisfacatori, de altfel) sa danseze cu Mariana sau Maria sau Michelle sau Eva sau Jennifer sau… dintre cele ce au venit aci. Localnicele trebuie corectate (nu dansezi ca X, ea era usoara, aici trebuia sa faci nu-stiu-ce-figura), tarate la subbrat (e mai usor decat sa o tii in brate fata in fata corect, comod, comfortabil), si intr-un final obligate sa fie recunoscatoare ca li s-a facut favoarea de a fi dansate (pai, oricum sunt multe fete dornice, nu?), desi numai dans nu este ala. Am vazut atitudinea asta si la femei, dar mult mai putine. Mult de tot mai putine. Si oricum, egoistele si auto-suficientele se cam elimina din start, pentru ca nu au loc de zmei :D in exprimarea orgoliului personal. Ca fata, e greu sa fii tu pretentioasa acolo unde trebuie sa fii aleasa/invitata la dans pe criterii …. subiective (e draguta, miroase bine, nu ma critica, ma simt bine cu ea).

Suntem romani. Ne simtim mai bine sa stim si sa spunem ca Eminescu a avut sifilis. Ca Nichita era betiv. Ca … etc. povesti triste si scabroase. Jurnalul de la ora cinci. Ne place sa ii coboram pe ei la nivelul nostru, pentru ca noi nu putem urca la nivelul lor. Daca am invata sa canalizam energia cheltuita in mizerii pe alte directii, poate ca am reusi sa iesim din zloata nationala. Dar noua ne place sa fim pitzipoance. Cocalari. Musculite de otet. Zmei.

P.S. link-ul la DEX este pentru cei cu vocabular mai restrans, ca si pentru cei care au dubii asupra sensului exact al unor cuvinte mai putin folosite. Ca suntem si agramati, peste toate…

P.S.2: Si nu mai folosesc diacritice in posturile mele pentru ca exista browsere care nu le recunosc si care rescriu textul cu patratele si alte semne ciudate. Consider ca este mai lizibil fara diacritice, decat cu semne bizare inserate prin tot textul. Optiune personala, nu lipsa de interes, sau lenea de a folosi tastatura extinsa.

duminică, 8 februarie 2009

Curcubeul

“Curcubeul este un fenomen optic şi meteorologic care se manifestă prin apariţia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci cînd lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se observă după ploaie, cînd soarele este apropiat de orizont.” Acesta este inceputul explicatiei stiintifice. Daca sunteti curiosi, puteti citi mai multe aici.

Multe popoare au multe credinte despre curcubeu. Iata.

Eu sunt crestina. Facerea.9.

Azi, pe drumul catre casa, am vazut un curcubeu. Semnul legamantului. Atat de frumos. Semnul sperantei. Semnul unei noi vieti. Priviti, bucurati-va, fiti mai buni.



A fost odata ca niciodata...

... o fata. Care s-a sucit, s-a invartit, si dupa ce s-a uitat luuung in stanga, luuung in dreapta, si mai luuuuung inapoi, a decis ca, pen...