luni, 10 noiembrie 2008

Rumba...

Prima dată am întâlnit-o la cursuri, prezentată ca o specialitate exotică. N-am înţeles nimic. Profesorii ne arătau mereu o secvenţă oarecare, seacă, stereotipă, ce nu se lega de nimic şi n-avea nici un înţeles.
Am auzit apoi muzica. Ritmuri adânci, răscolitoare, care chemau la .... ceva îndepărtat, nedesluşit, aţâtător.
Am ajuns apoi în Cuba. Cuba calda, Cuba îndepartată, Cuba lui Fidel, misterioasă şi fermecătoare, leagănul salsei, salsa care este copilul son-ului. Son cubano venit din rumba. Aaaaa, da, vă povestesc despre rumba. Rumba cubana, nu denaturarea din dans sportiv. Expresia Santeria, dansul Orishas, explozie de culoare, sunet, sexualitate.
În fiecare sâmbătă după-masa, la El Gran Palenque, veneau preoţii Santera. Forţa brută, primitivă pe care o emanau e indescriptibilă. O putere hipnotică, chemând comunitatea să se adune la rumba, cu congile. Palmele lor mari, cu degete puternice ce fac să rezoneze orice bucată de lemn. Sunetul constant al clavelor rumba: pa. pa. pa-u-papa.
Cine sunt Orishas? Ei sunt emisarii lui Olodumare/Zeul suprem. Ei sunt stăpânii forţelor naturii şi ai eforturilor omenirii. Se recunosc între ei şi sunt recunoscuţi prin numărul şi culoarea specifică, fiecare are o mâncare favorită şi alte lucruri pe care le place sa le primească ca ofrandă. Astfel le putem dărui ceea ce îşi doresc într-un mod acceptabil, astfel încât să recunoasca darul şi să ne poată veni in ajutor. Conga cheamă Orisha.
Primul intră în scenă Rastaman: negru/galben/verde/rosu sunt culorile sale. El este mesagerul, vestitorul, deschizătorul de drumuri. Sunet/muzica/culoare/mişcare.
Intai vine Iemanjá: albastru profund, regina mărilor şi mama tuturor. Serioasă, demnă, mama cu copii nenumaraţi.
Urmeaza Ochun: tânără femeie, veselă şi jucauşă, pusă pe şótii şi glume. Galben strălucitor şi auriu sunt culorile ei, vârtej de lumină ce-ţi ia ochii. Simbolul căsătoriei şi al fertilităţii, supărarea ei nu e niciodată prea adâncă.
Vine apoi Shango: roşu, mândru, războinic. Primitiv, ameninţător, tăvălug orb şi nesimţitor al războiului, n-are milă, înţelegere, răbdare.
Obatalá. Spiritul superior. Tatăl tuturor orisha şi al oamenilor. Rece şi mândră instanţă supremă. Alb.
Oameni în rumba. Femei care cheamă. Barbaţi ce le urmaresc. Copii care cresc, devin adulţi, bătrâni ce-şi amintesc ce-au fost şi care vor sa arate că încă mai sunt.Cuba. Amestec de Africă neagră, creştinism spaniol şi spirit străvechi al Americii. Stranie şi înfricoşătoare, caldă şi familiară precum casa vecinilor.
Rumba......




P.S. Poze by Costele

duminică, 9 noiembrie 2008

Eliberarte - the album

Daca o neintelegere de orgolii, in tonul general din Romania zilelor noastre, nu ar fi inchis o usa, asta-sara as fi dansat alaturi de prieteni dragi la o milonga frumoasa, inspirata de festivalul de tango care de abea a trecut peste noi.
Cum asta nu se poate, ma multumesc cu vizionarea prelucrarii pozelor din ultima seara a festivalului, singura in care fotografierea de catre „amatori” a fost permisa, si cu distilarea noilor amintiri calde si dragi.

Anul trecut i-am cunoscut la Paris. Impresia puternica si de neuitat pe care mi-au lasat-o atunci a fost reinnoita acum. Mai mult, bucuria de a-i vedea din nou pe acesti profesori extraordinari si totodata dansatori exceptionali a fost dublata de faptul ca acest eveniment a avut loc acasa.
In Bucurestiul nostru plin de gropi si stangacii balcanice, de tiganisme si incultura, iata ca se poate intampla si altceva: un festival de arta, o bucurie pentru toti participantii, fie ei veterani sau neofiti, ce au putut participa la sarbatoare. Caci asa am simtit-o eu: un regal de arta, cu lectiile de tango gratuite sau specifice, cu spectacolele extraordinare puse in scena de maestrii, cu milongile pline de miscare si culoare. Fete frumoase, baieti entuziasti, multa bucurie si caldura. Locatia a fost frumoasa si ea, si mai ales specific romaneasca, cu vinul fiert, fasolea batuta si salata de vinete, si acele placinte (o, placinta de mere!!!! cine n-a gustat macar una a pierdut enorm in termeni de papile gustative), cu terasa externa dar incalzita, per total un loc minunat. Clubul Taranului Roman s-a dovedit odata in plus o gazda primitoare si permisiva pentru tango-ul romanesc si prietenii sai. (multumesc D./A da Tango, inca o data, pentru ca ai descoperit si pus in valoare acest spatiu...)

Sau prezenta lor a facut ca totul sa fie perfect? Caci si ultima seara, in care au activat in doua locatii, in care la lectia gratuita au participat 120 (da, 120!) de oameni, in care au dansat maiastru la Villa Rodizio a fost la fel de entuziasta si de plina ca si celelalte.

Am incheiat saptamana cu o lipsa cronica de somn, dar fericita. Au fost aici pentru noi: Sebastian Arce si Mariana Montes, Mariano Chicho Frumboli si Juana Sepulveda, si, bonus, Damian Rosenthal si Celine Ruiz. Plutesc inca in dulcea visare a tango-ului dansat de Mariana.... si condus de Sebastian...

P.S. Pozele din slideshow sunt cele despre care va vorbeam la inceput. Impresiile tocmai le-ati citit. Spor la vizionare!




P.S. Poze by Costele

Milonga de duminica ... a murit



Din pacate am aflat ca milonga de duminica seara de la New Yorker nu se va mai tine :((
Totodata si seara de salsa de la aceeasi locatie a fost anulata gratie unei neintelegeri intre niste orgolii, probabil mai mari decat dorinta dansatorilor de a fi acolo :D.
Vom reveni cu vesti noi, pana atunci sperand ca baietii nostrii (D. si C.) sa gaseasca o alta locatie.

ASFALT USCAT !


1. Spune-mi cate ceva despre tine .

Ma numesc M. M., sunt din Bucuresti, am 26 de ani, sunt medic, si sunt necasatorit. (suna ca la un concurs de miss :))) )

O. T., din Bucuresti, 36 de ani, medic dentist (dintzar :D), am trei copii: 2 baieti si o fetita.

2. Ce inseamna pentru tine motocicleta?

M.M.: Mai bine zis ce a insemnat. Incepind de la varsta de 4-5 ani(varsta la care am inceput sa merg pe bicicleta si sa aud despre motociclete), a fost un vis.Visul a prins contur cand pe la 13 ani mi-au luat ai mei o motoreta cu care am batut campurile din spatele curtii bunicii mele, iar de cativa ani reprezinta realitate. Azi inseamna relaxare, inseamna nevoie(in caz ca nu pot merge cu masina), inseamna rapiditate mai ales prin traficul din Bucuresti. Una peste alta a insemnat si inseamna placere.

O.T.: A insemnat tot timpul o atractie greu de explicat in cuvinte, atractie pe care o observ si la copiii mei. Cand am inceput sa ascult muzica rock a inceput sa insemne si o imagine ce se potrivea foarte bine cu muzica ce o ascultam. Astazi vad ca se potriveste si cu muzica house, dar cu o mentiune foarte importanta: in timp ce rockerii sunt adeptii clasicului, a se citi choppere-cruisere, ceilalti sunt adeptii “vitezanelor” cu multi cai putere.













3. In ce fel ti-a modificat viata motocicleta?

M.M.: Nu mi-a modificat viata in nici un fel. Sau poate eu nu simt asta.

O.T.: De cand mi-am luat prima motoreta, un chopper desigur, desi nu-mi luasem permisul, m-am simtit mult mai liber... Au urmat apoi multe momente in care o plimbare cu motoreta m-a scos dintr-o pasa proasta. Plimbarile cu prietenii au devenit o obisnuinta si e suficient un telefon pentru a ne reuni si a pleca sa facem o tura de relaxare, fara un motiv anume, doar sa le simtim vibratia .














4. Ce preferi? Motocicletele de viteza sau chopper-ele? De ce?

M.M.: Prefer chopper-ele, si asta de la inceput de cand am ajuns interesat de masinariile astea. De fapt s-a intamplat sa il aud pe tata vorbind despre Harlrey-Davidson si de acolo a plecat totul. Nu stiam bine sa vorbesc la varsta aia dar le spuneam alor mei ca atunci cand voi fi mare voi merge pe motocicleta si neaparat va trebui sa fie H-D. Imi plac si motoarele de viteza dar pe circuit :))), glumesc. Ideea este ca sunt un tip clasic si ma atrage tot ce este clasic si dupa mine nu se compara aspectul, cromul, sunetul unui chopper cu 3 carene de plastic care zboara cu 250 km/h.

O.T.: Personal am trei motociclete: un chopper, un sport-touring si un enduro (on-off). Sentimental sunt cel mai legat de chopper si-mi place cel mai mult. Sport-touringul l-am cumparat din necesitatea de a parcurge distante lungi in unitati de timp mai mici decat cu chooperul, mai ales ca deplasarile au loc pe sosele europene unde vitezele de deplasare sunt mari (140-150 km/h), spre deosebire de State unde daca rulezi cu 150 km/h (95 mph, limita fiind de 65 mph) te iau cu catusele si stai si o noapte la racoare. De aceea in Europa ai sa vezi multe touringuri si “vitezane”, iar in America multe choppere si cruisere. Motoreta de enduro este foarte binevenita pentru drumurile Romaniei si mai ales pt capitala fiind foarte manevrabila, mai usoara si mai rezistenta la gropanele “reabilitate” de primarie (nu de multe ori cauza unor accidente stupide a celor ce se deplaseaza pe doua roti). Totodata cu enduro facem si iesiri offroad unde ne relaxam activ si admiram peisajul mioritic.














5. Mai exista acum acel spirit din "easy rider"? Mai exista spirtul "hell's angels"?

M.M.: Nu stiu daca mai exista aceste spirite sau nu. Si nu stiu cat s-au alterat in caz ca mai exista. Insa este foarte posibil ca ele sa mai existe intacte in sufletele catorva. La noi in tara cred ca nu au existat si nici nu exista.














O.T.: Spiritul de “easy rider” exista in sufletul fiecarui rider, dar se manifesta si iese la suprafata atunci cand el se rupe de agitatia cotidiana si pleaca sa “calareasaca” singur sau in gasca cu 90-100 km/h, nestresat de timp de ruta sau de vreme. Doar vantul, vibratia motorului si gandul ce zboara liber il insotesc. La noi nu cred ca a existat si nici nu exista spiritul “hell’s angels”, exista doar "bikeri" care incearca sa-l imite fara success, uneori sfarsind tragic.

6. Cat de scump e sa ai o motocicleta?

M.M.: Depinde de motocicleta.(Daca ai o Mobra cum am avut-o eu la 13 ani este foarte scump, de fapt inestimabil momentul cand o auzi ca merge :)))) ). Este destul de scump, mai ales cand te gandesti ca o motocicleta poate fi de multe ori mai scumpa decat o masina. Consumabilele, piesele sunt de asemenea scumpe. Insa depinde ce inseamna scump pentru fiecare. Multi se gandesc cat ii costa motocicleta, fac calcule, au banii si o cumpara. Nu se gandesc ca le trebuie si echipament si aici e marea problema, pentru ca multi observa ca mai dau pe echipament jumatate din suma pe care au dat-o pe motocicleta. Pe urma intervin accesoriile sau personalizari cum ar fi de exemplu o aerografie care iar costa foarte mult. Dar pana la urma depinde de buzunarul fiecaruia si din cauza asta unii au moped-uri iar altii eu stiu ce custom de zeci de mii de euro.

O.T.: Functie de buzunarul fiecaruia. Cert este ca e mai scump sa ai si sa intretii o motocicleta comparativ cu o masina. Foarte scumpe sunt si echipamentele de protectiie de calitate care sunt foarte importante si indispensabile, uneori chiar vitale (mie imi place sa glumesc si sa le compar cu habitaclu de la masina). Nu e suficient sa ai o motocicleta de 150 CP fara sa ai si echipamentul adecvat, din pacate pustii teribilisti nu au inteles acest lucru.

7. Ti-ai lasa copiii sa se suie pe motocicleta?

M.M.: NU. Asta este raspunsul care imi vine de fiecare data pe limba cand aud intrebarea asta. De fapt as prefera ca nici apropiatii mei sa nu mearga pe motocicleta, mai ales in haosul de pe soselele noastre. Abia acum il inteleg pe tata cat de stresat sta cand sunt plecat cu motocicleta. Insa pana la urma daca ei vor vrea sa mearga cu motorul nu am cum sa le interzic eu, pentru ca daca le va intra microbul vor face asta cu sau fara stirea si voia mea.Asa ca mai bine sa stiu si sa le explic cat se poate de clar la ce pericole se vor expune.


O.T.: DA. Baietii , care au 8 si 10 ani, au motocicletele lor si merg la scoala moto unde sub indrumarea instructorului invata din tainele acestui sport. Am decis asa pt ca la varsta de 16 ani cand vor putea sa-si ia permis categoria A1 sa nu fie tentati sa se suie pe motoreta prietenului (sau sa fure motorul tatalui) si sa “mane” cu viteza pentru a cuceri inimile fetelor expunandu-se la riscuri necunoscute si necalculate. Pana atunci au timp sa-si descarce adrenalina si sa experimenteze tot in poligon si pe circuit unde este mai putin riscant.

8. Ce presupune sa fii biker? Dicolo de a merge pe motor ?

M.M.: In cazul meu nu presupune nimic special. Merg pe motocicleta pentru ca imi place sa o aud duduind sub mine si sa imi fluture vantul franjurii de la haina.

O.T.: Sa fii tu insuti. Sa-ti calculezi si sa constientizezi riscurile pentru a te putea bucura de “calaritul” motorului indiferent de tipul lui: chopper, sport, enduro, etc. La intalniri sa te simti bine cu ceilalti fara sa exagerezi, sa cunosti oameni fie ei bikeri sau numai admiratori. Sa-i repecti pe cei ce nu te inteleg (a se citi soferi, in special cei frustrati si impulsivi), mai ales in trafic.

9. Cat de des mergi la intalnirile mari de motociclisti? Ce se petrece la o astfel de intalnire?

M.M.: Nu merg foarte des, la una sau doua pe an si la astea mai ales daca ma atrage vreo trupa care concerteaza. Intrunirile incep de vineri si tin pana duminica.In general se sta la cort. In serile de vineri si sambata sunt concerte si se organizeaza fel de fel de concusrsuri. Sambata dimineata se organizeaza o parada a motociclistilor prin orasul respectiv. Lumea de obicei se simte bine, multi care sunt din diferite colturi ale tarii se reintalnesc, discuta, beau o bere. Cum nu exista padure fara uscaturi sunt cazuri cand alcoolul preia conducerea si pot aparea incidente neplacute, cum ar fi ambalari demente ale motoarelor in miezul noptii sau accidente stupide.

O.T.: Rar, de obicei cand prietenii (motoristi sau nu) dau apelul de rigoare si atunci mergem sa ne distram.

10. Care ar fi primul sfat pe care i l-ai da cuiva care vrea sa isi ia un motor? De ce?

M.M.: Sa aiba capul pe umeri, nu doar suport pentru casca. Sa nu faca pe viteazul pentru ca pe motocicleta cea mai mica greseala se poate plati scump. Sa se suie pe motocicleta in fiecare zi ca si cum s-ar sui pentru prima data pe ea, sa conduca preventiv si sa se fereasca el de altii, sa nu astepte sa il fereasca cineva. Sa nu plece primul de la semafor, iar daca o face in nici un caz sa nu plece tare. Sa nu confunde soseaua cu circuitul si sa priceapa ca daca merge pe Magheru cu 200 si toata lumea zice mirata UAUUU va fi eroul lor pentru cateva secunde iar pe el il va costa poate totul.

O.T. Sa fie pregatit psihic pentru motor, sa nu-l ia ca pe o jucarie pentru oameni mari. Sa-si ia un motor ”cuminte” = cu minte! - pentru inceput pentru a-si acorda sansa sa si-l poata cumpara si pe cel “nervos” mai tarziu. Sa foloseaca motorul de viteza pe circuit nu pe bulevard. “Sa mearga cu motorul ca si cu masina pentru a supravietui”, citat de la un prieten motociclist mai tanar cu 10 ani ca mine.

11. Este motocicleta o declaratie despre ceea ce esti tu ca persoana? Te defineste ca om? Sau este pur si simplu o modalitate de a agata femei?

M.M.: Da. Ma defineste. De fapt cred ca motorul fiecaruia este o declaratie a ceea ce este el ca persoana si il defineste (in cele mai multe dintre cazuri). Niciodata nu am socotit motocicleta un mijloc de a agata femei.

O.T.: Daca ma defineste nu stiu, asta o pot spune prietenii. Cert este ca ma simt foarte bine atunci cand o “calaresc”, mai ales daca apare si sentimentul de “easy rider”. Nu, nu este o modalitate de agatat femei, iar sfatul meu pe care-l dau fetelor este de a nu se urca pe motor cu oricine si mai ales fara casca (lucru ce se intampla destul de des). Trebuie facuta diferenta intre baiat si biker, sa nu se aleaga numai cu bikerul, baiatul fiind absent din ecuatie. Baiatul trebuie sa cucereasca fata, nu bikerul sau motorul lui.

12. Adauga te rog ce crezi ca ar mai trebui spus despre motoare sau motociclisti.

M.M.: Ideea principala in sportul asta este sa ajungi la 80-90 de ani dupa ce ai mers pe motocicleta vreo 40 si ai facut cel putin cateva sute de mii spre un milion de km fara evenimente marcante si sa le povestesti nepotilor, stranepotilor cum era pe vremea ta. Atunci vei putea spune ca esti motociclist. Pana atunci esti doar un tip care merge cu motocicleta. (parerea mea :)))) )

O.T.: Motociclistii sunt oameni normali si trebuie tratati ca atare. La randul lor si ei trebuie sa-si respecte colegii de trafic, daca nu sa se duca sa-si descarce adrenalina pe circuit unde isi pericliteaza numai viata lor. Mersul pe Motocicleta este riscant prin definitie si noi, motociclistii, nu trebuie sa-l facem si mai riscant prin frustrarile si nebuniile noastre. Sa ne laudam cu cat mai multi km fara cazatura decat cu ce tranta grozava am luat, ca sa nu fie si ultima. ASFALT USCAT!




P.S. Poze si film by Costele

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

A fost odata ca niciodata...

... o fata. Care s-a sucit, s-a invartit, si dupa ce s-a uitat luuung in stanga, luuung in dreapta, si mai luuuuung inapoi, a decis ca, pen...