Intermezzo

Tangocamp Suedia - prima parte

Am ajuns la jumatatea celei de-a doua zile, trecand deja prin doua cursuri. Turcii, care sunt fabulosi, si Mazen si Maria, despre care nu va mai povestesc, ca v-am facut destul capul mare aici.
Asteptam cu nerabdare cursul cu Dana si Pablo, si cel de-al doilea concert Sexteto Milonguero de la milonga de desara.

In rest, spa, piscina, baie turceasca, sauna finlandeza.... pffff, rau de tot, ce sa zic!

Pozele, by Costele, sunt Sexteto Milonguero in prima seara, si Baile de Maestros.

Noutati - pe scurt, foarte pe scurt

1. Am terminat trei quilt-uri, mai am doua. Sunt multumita de vacanta asta.

2. Calatorul e pe drum, maine sara ar trebui, daca drumul e bun si vremea tine cu ei, sa fie acasa! Iupiiii!

3. Miercuri plecam la Tangocamp! Noi mergem in Suedia, restul prietenilor sunt deja in Grecia.

4. Am adunat niste retete de gauffre. Daca am timp, incerc, si daca iese bine, va povestesc ;)

Poze? Sa vina Costele, ca el e specialist :)))))

Primul meu patch

Tot cautand pe ici pe colo, tot colindand netul in cautare de inspiratie, discutand cu unul cu altul, mi-am amintit cum am ajuns eu la ...peticit.

Eram oarecum exilata intr-o tara exotica, unde ca activitate principala aveam statul degeaba in casa. Printre putinele iesiri, am reusit totusi sa o cunosc pe Francoise, o doamna din Franta, care se intampla si ea pe acolo. Avand mult mai multi ani la activ de sedere, deja cunostea locurile, oamenii si, mai mult decat orice, avea organizata si iesirea din casa. (mda, ca sa iesi din casa, ca femeie, trebuia sa fii insotita. Oricum, pe jos n-aveai nici o sansa sa ajungi undeva. Desi eram in oras, acesta era in mijlocul desertului, si construit pe orizontala, astfel ca principalele zone comerciale erau inaccesibile pietonal, iar transport in comun nu exista). Ne-am intalnit la o manifestare organizata de tarile francofone, un soi de eveniment unde mai aveai cu cine schimba o vorba.

Ei, ca sa revenim la subiectul de astazi, aceasta draga doamna m-a dus la un atelier/magazin/club/scoala de ... petice. Acolo am intalnit pe Nicole Friday, o alta doamna cu atat mai extraordinara cu cat avea si o varsta respectabila. Frantuzoaica si ea, la origine, casatorita din tinerete cu un american, invatase sa peticeasca de la soacra ei. Acum, dupa o viata intreaga, oriunde in lume se duceau, organiza atelierul de patchwork. Una dintre cele doua fete ale sale se ocupa cu o afacere asemanatoare in Franta, si astfel avea mereu contact cu noutatile din domeniu, mergea des sa ia sau sa dea lectii pe la festivaluri, o energie si o putere extraordinare.
Eu auzisem despre petice, dar mi se parea atat de complicat incat am zis ca nu voi face vreodata ceva atat de migalos si de prezumtiv usor de gresit. Numai gandul ca ar fi trebuit sa desfac de multe ori ma ducea la disperare...

Aceasta doamna a peticelor, Nicole, a reusit, intr-o ora, sa-mi schimbe complet parerea. A stat de capul meu cu carti, cu exemple, cu metraje, cu sfaturi, astfel incat m-a facut sa iau cursul.
Sa va mai spun ca urma sa plecam intr-o luna, definitiv, revenind acasa, fara sa ne mai intoarcem? :) Am convins-o pe Nicole sa ma primeasca in fiecare zi in care avea deschis (de obicei, dadea o tema, un patrat, si cursantele il executau in doua, trei sedinte... o data pe saptamana. Eu am fost de patru ori pe saptamana, venind de fiecare data cu tema facuta si luand instructiunile pentru noua tema).

Primul meu bloc a iesit gresit. Pentru ca n-am vrut sa iau "bagheta de un sfert de inch" pentru trasarea marginii, si am folosit un carton, blocul meu a iesit mai mic .... Cand l-a masurat, Nicole a fost dezamagita... era primul bloc, iesise prost, nu mai avea mari sperante ca o sa termin ... Lectia odata invatata, primul bloc a devenit perna, eu mi-am cumparat bagheta respectiva si am executat restul de blocuri fara nici o alta greseala. Dupa doua saptamani, cele noua blocuri erau gata, taiam benzile intermediare si asamblam top-ul, iar ultima lectie a fost despre cum se matlaseaza ... Am mai apucat sa mai merg o data, cand mi-a copiat aproape jumatate din colectia ei de carti, mai ales modele de matlasat... si cateva alte blocuri... si mi-a facut capul calendar cu sfaturi... si a facut o poza, pentru ca avea cate o poza cu fiecare quilt terminat de catre fiecare eleva a ei. Al meu a fost singurul fotografiat in stadiu nematlasat, si din nefericire nu am mai reusit sa-i facem alta poza cand a fost gata.

A, da. M-am intors pentru inca un an, si am continuat sa merg la atelierele ei, cand si cand, si am mai facut un quilt mare si cateva mici pe care le-am daruit atunci, fara a apuca sa le fotografiez...

Iata si cateva poze ale primului quilt:

Primul bloc, cel care mi-a pus probleme....

Alte blocuri...




Fiecare bloc a reprezentat o tehnica, acest quilt este un fel de abecedar. Tot ce am invatat apoi se bazeaza pe ceea ce m-a invatat Nicole, in doua saptamani de curs intensiv :))

Si uite asa am incalecat p-o ata si v-am mai dat o povata (nu de alta, dar rima bine ;))))

P.S. Calatorul se afla in Lofoten, acum da la peste pe baleniera, dimineata a mancat burger de somon si pastrama de balena, si sunt cu totii bine sanatosi si voiosi, gata s-o rupa maine din nou la drum.

Po-vesti de pe drum

"Cu manerele incalzite, mi-a inghetat degetul mic. Mi-ar fi trebuit manusi fara degete. Am incalzitorul de spate pornit, toate straturile costumului de touring puse, plus costumul de ploaie si mi-e frig. Ma bucur ca n-ai venit cu noi."

Asa mi-a povestit Costele, bucuros ca, in sfarsit, dupa 70 de kilometri prin ninsoare, 20 de lapovita si 30 de ploaie, au ajuns la un hotel, intregi si fara incidente. De la Lillenhammer incolo, pana la Trondheim, au indurat ploaie, si apoi ninsoare. In afara de ei, mai mergeau pe drum cateva tiruri, la temperaturi de 0 pana la 4 grade maxim.

Si cateva poze, din ziua pe care au petrecut-o la Copenhaga, o zi de pauza intre cei 2200 de km pana acolo si ceea ce ii asteapta in continuare pana la Nordkapp.

Long way up... just started!!!!

Nu m-am putut abtine, suna prea bine in engleza, asa ca acest titlul ramane in ne-romana.
Deci, Costele e pe drum. Marea expeditie a inceput.
Pana revine cu documentare serioasa, va dau eu o scurta privire aruncata cu coada ochiului:


Asta e calutul, incarcat pana peste urechi (mmm, mi-a luat sacul de bagaje, dar fie, odata se pleaca la Nordkapp!).



Accesorii... necesare ;)


Kilometrajul la plecare...



Cavalerul meu in armura stralucitoare, gata de plecare la razboi...

Drum bun dragilor, asfalt uscat si fara incidente! Fie-va drumul usor, cu oameni buni si povesti frumoase de adus acasa!


P.S. Asara erau deja la Dresda, azi urmeaza Copenhaga ca punct de odihna.

Si daca e adevarat?

In general nu cred toate reportajele de pe net. In general ma indoiesc de gigantul "National Geografic" de la Sasketchuan, de "sirenele adevarate" si de alte facaturi la fel de dubioase. Dar asta... pe langa socant, are toate sansele fie adevarat. Am fost acolo. I-am vazut. Am trait printre ei.

Si desi nu pot va scriu, desi ma doare sufletul si nu vreau sa vorbesc cu nimeni, o vreme, asta totusi trebuie spus.



Ganditi-va si voi...