luni, 1 februarie 2010

Long way up - ziua 8

Povestea merge mai departe. Am parasit Mo i Rana pe la orele pranzului, dar asta in nord nu mai conteaza atat timp cat la miezul noptii vara poti conduce la lumina soarelui. Primul popas a fost la trecerea Cercului Polar de Nord, unde am marcat locul cu steagul Romaniei. Tot acolo ne-am primit si diplomele ce atesta ca am trecut linia imaginara ce delimiteaza zona Pamantului unde, in jurul solstitiului de vara, soarele nu apune niciodata pentru cateva zile, fenomen cunoscut ca "ziua polara". Locul nu este deosebit prin peisaj, fiind un platou inalt inzapezit mai tot timpul anului, ci datorita semnificatiei geografice. Exista chiar si o gara in care trenul opreste pentru ca pasagerii sa poata cobora pentru poze, suveniruri sau diploma.
Mai departe drumul spre Bodo, pe care l-am parcurs voiniceste intrucat trebuia sa prindem ultimul feribot spre Moskenes, a fost mirific. Vai de rauri, coasta de fiorduri, poduri suspendate si tuneluri, toate presarate cu viraje ce innebunesc orice impatimit al motorului. Acelasi drum l-am parcurs si in 1996 in sens invers, dar pot spune ca din saua motocicletei este incomparabil mai frumos, "prietenii stiu de ce". Am reusit sa ajungem la timp sa ne imbarcam pentru traversarea catre Arhipelagul Lofoten. Consider, si aici puteti sa ma contraziceti, ca Lofoten-ul este cea mai frumoasa parte a Norvegiei chiar daca Nordkapp-ul, cu exclusivismul lui, atrage mai multi turisti. Sper ca si pozele sa vina in sprijinul celor afirmate mai sus.



Niciun comentariu:

A fost odata ca niciodata...

... o fata. Care s-a sucit, s-a invartit, si dupa ce s-a uitat luuung in stanga, luuung in dreapta, si mai luuuuung inapoi, a decis ca, pen...