Long way up - ziua 9

Stiu, am ramas dator. Am facut o pauza datorita factorilor externi ce mi-au mancat timpul si energiile (mutare, vacanta, op... etc). acum am revenit. Ziua a 9-a am rezervat-o pescuitului in Arhipelagul Lofoten. Am inchiriat un vas cu capitan cu tot si am iesit in larg. Datorita curentilor calzi arhipelagul este plin de bancuri de torsk, un soi de cod, cu carnea alba si buna, exemplarele prinse de noi avand intre 3 si 5 kg. Maruntaiele au fost aruncate pescarusilor care s-au batut pentru ele, oferindu-ne noua cateva cadre de exceptie.

O zi...

...diferita de toate celelalte. Cum diferita? De ce diferita? Pentru ca ieri, draga noastra mica a implinit noua ani. Si verisoara ei, doi. Numai ca Doi ani, n-a putut fi prezenta la petrecerea lui Noua ani... le desparte din pacate un ocean. Eeeeehhhh, sa nu cadem in pacatul intristarii, ci sa vedem de ce avem sa ne bucuram.

Intai preparativele:
Aperitiv de iarna


Urda cu marar

 Cascaval cu rosii

Salata de vinete

Degetele din piept de curcan si chiftelute

Salata de boeuf cu floricica de morcov

Somon cu pasta de branza si ou de prepelita

Adica, pana aici, cam asa:

Mai departe, ousoare cu mustar si ardei rosu

Tapas cu rosii, ulei de masline si jamon serrano

Platou cu betisoare de legume si sos tartar

Pasta de peste cu capere si decor de masline negre

Ceva dulce sa nu moara invitatii de la tort :D

Tarta cu lamaie

Fantezie cu iaurt si fructe de padure

Apoi invitatii

La urma, "Multi ani traiasca!"

 A fost, deci, o zi foarte frumoasa! Iar la anul, repetam, cu imbunatatiri :))))

 p.s. Tortul e de cofetarie. Io nu stiu sa procesez asa ceva Nici nu vreau sa invat :))))

E toamna iar....

Si daca e toamna, nu numar bobocii, dar (param pam pam, atentie suspans va rog!) facem muraturi!

Ah, cum, ce e asta?
Pai, aperitiv de iarna. Adica ceva dulce acrisor, bun de mancat in post pe paine, sau langa friptura, sau oricum si in orice situatie.

Eeee? Arata mai bine asa?

Bine, am inteles, vreti reteta.
Iat-o. E simpla.

Aperitiv de iarna

(pentru aprox. 10 borcane de 400 gr)

1 kg morcovi – daţi pe răzătoarea mare
1 kg gogoşari – tăiaţi cubuleţe
1 kg gogonele – tăiate fâşiuţe
1 kg ardei gras (şi/sau capia) – tăiat cubuleţe

Se opăresc  in aceasta ordine într-o zeamă formată din:
500 ml oţet de 90
1 litru apă
2 linguri sare
300 gr. zahăr
piper, foi dafin
Pe masura ce se oparesc, se scot la scurs intr-o sita.
Se scot apoi din sită, se storc bine, se lasă să se răcească, şi se amestecă cu 1 cană hrean ras (opţional) şi o maioneză din 400 gr muştar şi 500 ml ulei. Se pun in borcane mici, se inchid bine si... gata!

POFTA BUNA!

Prospeed - Brno 2010

Da, a fost prima mea cursa. Nu credeam ca o sa particip la ea. Vineri am reusit sa-mi imbunatatesc evolutia si cu un timp de 2:38.396 sa ma calific la "The best of the rest", adica o cursa pentru cei de valoarea mea. Sambata dimineata a plouat, deci deja faptul ca nu o sa particip era clar, cauciucuri de ploaie nu aveam si imi era sincer teama sa ma dau pe ud. Dar la ora unu a iesit soarele si cum cursa era programata la trei jumate pista s-a uscat. Asa ca m-am echipat si am participat. O nebunie ce nu poate fi explicata in cuvinte. Startul este ametitor, adrenalina 100 %, un zgomot infernal, iar senzatiile din mountain rousse sunt mici copii. Cursa a fost o lupta cu mine insumi, sa ma concentrez, sa nu gresesc si sa fiu constant, fapt dovedit ulterior de timpii scosi pe tur. Am reusit sa termin antepenultimul, un rezultat bun pentru un incepator. Razvan a plecat de pe locul 6 pe grila si a reusit sa termine pe 2, primul lui podium.


Circuitul de la Brno ramane in continuare circuitul meu de suflet :)

"In ziua in care m-am iubit cu adevarat"

- scris de Charlie Chaplin

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Si atunci, am putut să mă linistesc.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că nelinistea si suferinta mea emotională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viată diferită si am început să înteleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greseală să fortez o situatie sau o persoană, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiti si că nu este momentul …

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, ratiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, a încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber si am renuntat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place si în ritmul meu.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înselat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

In ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viată. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Si aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că ratiunea mă poate însela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.

si toate acestea înseamnă … Să stii să trăiesti cu adevărat.

Dependenta de click

De cand nu ma mai joc, Facebook a devenit plicitisitor. Nu mai am de adunat oua/struti/camile/bonusuri, nu mai am prieteni de ajutat/scufundat/tradat/muscat, nu mai am cadouri oferte unice si speciale si numai pentru tine si numai acuuuum! de dat si de primit numai pana la data aia, ai ratat data ai ratat oferta esti un bou! Da’ nu-i nimic, mai vine una uite in compensatie poti sa faci o suta de mii de clickuri aici si acolo si dincolo, si daca te-a plictisit, vino si incearca noul cel mai cool ultra extra mega joc asta e nou e trendy flendy hai prinde-l nu-l rata asta este viata ta!!!!!!!

Uuuuuffff! Cate ore/zile/saptamani pierdute! Culmea e ca imi gaseam si justificari. Fac asta pentru ca acum ma plictisesc! Fac asta ca sa vad cum se decurca prietenii! Ba nu, o fac ca sa vad ce prieteni au copiii si ce ii intereseaza si cu ce culoare isi picteaza peretii caselor virtuale…

Una mai patetica decat alta.

Iar eu nu mai am timp de nimic. Ma culc cu gandul la “recolta” pe care o s-o adun, ma trezesc cu lap-top-ul langa pat si e primul lucru pe care-l fac inainte chiar sa merg la toaleta. Nu deschid ochii bine, ci ecranul. Sa seman, sa culeg, sa plantez, sa sap, sa impushc banda, sa adun pietrele, sa adun experienta, sa imbunatatesc nivelul de aia si ailalta… de fapt nimic. Un mare nimic, consumator de timpul meu pretios. Un mare nimic care blocheaza orice alta actiune. De ce sa fac altceva, nu am decat ½ de ora la dispozitie, ia sa vad ce mai fac vacile! S-o fi copt budinca? Da’ insulica mea ce face? Ia sa vedem, ce mobila noo a mai aparut pentru pet-ul meu? Culmea a fost cand am primit SMS, da, mesaj-scris-trimis-pe-telefonul-mobil, sa fac bine si sa intru naibii odata sa adun buruienile ca se duce medalia de aur de la recolta in comun… pe cuvant, nici Warcraft nu era atat de invaziv!

Pozele sunt in dezordine, nici nu mai stiu unde le am, tiparele sunt imprastiate prin toata casa, treburile zilnice sunt aruncate de pe o zi pe alta, si facute in sila si in graba si la “minimum necesar”. Chiar hobby-ul meu preferat sta in detrimentul pixelilor colorati si aiuritori.

“n-am timp”, “sunt obosita”, “maine”.

Si maine vine si trece la fel ca azi, la fel ca ieri, la fel ca fiecare zi, aducand acumulare de frustrare si de nervi (cum poate ala sa adune atatea? Ia uite ce cotet cool si-a tras!), aducand doar un munte de oboseala si consum.

Dupa ce mi-am deconectat toate “feed-urile” de jocuri, pagina mea e goala. Sau aproape. Inainte avea actiune la fiecare moment, daca nu eram pe faza scapam cea mai noua broasca pictata, sau cel mai cool dragon cu colti de aliaj ultra mega extra…..

Inca mai primesc informatii, prin cei carora nu le ajung comunicarile automate din joc si isi mai folosesc si statusul pentru “informatii urgente” cum ar fi “cine vrea un iepure olandez” (WTF is a dutch rabbit anyway?)

Bleah!

Am ramas cu ticul cercetarii paginii principale la fiecare 5 minute. Nu ma simt bine daca nu sunt conectata si nu stiu ce se intampla. De fapt, oricum nu stiu nimic. De fapt, nu am nevoie de asta. De fapt, eu am lucruri mai importante de facut. Cum ar fi o viata frumoasa si plina de trait impreuna cu familia mea, apropiata si extinsa.

Mda. Pai, de fapt, stiam asta.

Voi stiti?

p.s. si blogo-frunzarirea extensiva consuma timp. O sa va povestesc si despre asta, despre capcanele citirii blogurilor, dar alta data. Acum trebuie sa-mi up-datez blogurile, sa gasesc cateva poze cool, sa fie postul interesant, sa incropesc repede ceva pentru blogul de craft, ca de facut n-am timp, doar sunt atatea informatii pe care “trebuie” sa le citesc, nu-i asa?

Despre tango... consideratii vizuale

Citeam azi un blog de “scandal si voie buna”, nu-i dau numele ca se bucura prea mult. Nu comentez ce povesteste autorul acolo, insa am descoperit ceva datorita adunaturii de informatie pe care a realizat-o.

Mai exact, privind la diversele comparatii, la multele clipuri cu exemple de “asa da, asa nu”, citind nesfarsitele comentarii, m-a izbit revelator raspunsul la intrebarea de ce ai nostri nu-s ca ai lor (critica de altfel adresata de un anonim, pe pomenitul blog, ca profesorii/instructorii/dascalii nostri de tango nu-s ca ai lor).

Ah, da. Catalizatorul acestei reactii, informatia care a determinat scanteia, a fost un alt video clip. Acesta.

Am remarcat un lucru: el o asteapta pe ea, in timp ce asculta muzica. El asculta muzica. Dupa ce asculta muzica, o interpreteaza. Cand o interpreteaza, se gandeste si ce face ea, pe unde este, si cum s-o puna mai bine in valoare fara s-o dezechilibreze sau incomodeze, in timp ce asculta si interpreteaza muzica. Cam asta am vazut. Si in timp ce incercam sa pun intr-o forma comestibila aceste concepte ce se involburau prin fata ochilor mei, am realizat brusc de ce “ai nostri nu sunt ca ai lor”.

E simplu. Ai lor au foarte multi ani de experienta. Ai lor, aia admiratii si super profesionistii, aia mai putin cunoscutii, dar tot admiratii, pana si aia de care n-am auzit in viata mea, dar cine sunt eu sa stiu tot?, toti, absolut toti, traiesc tango, respira tango, mananca tango. Si in restul de timp mai fac cate ceva care sa le dea un plus in tango. Ca se numeste body awareness, yoga, balet, n-are nici o importanta. Se cauta doar ceva care sa dea un plus de valoare.

Si mai e ceva. Fiecare super “O, tu zeu!” danseaza cu cineva necunoscut la fel de bine ca mine sau ca tine. Cineva necunoscut care poate sa fie la aceeasi cota de piata de super prof, sau doar un incepator oarecare. Ei danseaza super-tare-super-bine-wow-ce-misto DOAR cu partenerul lor de dans. Cand se schimba partenerul, o jumatate de an nu-i vezi pe piata. De ce? Jelesc schimbarea? Neah. Exerseaza. Lucreaza. Danseaza. Aceste experiente traite si insusite pana la nivel corporal le faciliteaza adaptarea. Ei sunt obisnuiti sa se adapteze mult mai repede. De aceea, un super maestru va dansa mai bine cu o necunoscuta la o milonga decat un obisnuit al locului, desi poate ca obisnuitul locului va dansa mai spectaculos decat “maestrul” cu fetele pe care le cunoaste...

Pentru fete e mai usor, in sensul ca fiecare are particularitatile ei si trebuie doar sa fie foarte, foarte ascultatoare. Nu cu urechile de auzit, ci cu urechile de tango ;).

Ce nu au ai nostri? Pai, am zis, experienta. Experienta de a se adapta usor, si, mai important decat tot, experienta de a sti ca FIECARE PARTENERA ARE STILUL EI. Pasul ei. Rasucirea ei. Dansul ei. Si de aceea, nu e important sa crosetezi artistic, demonstrand stiinta de figuri (din cap), ci este esential sa determini, ca leader, ce poti face cu partenera din dansul respectiv, pe melodia respectiva.

Concluzionand: Baieti, invatati sa dansati cu fiecare fata individual, si nu cu “fetele” in general. Fetelor, aveti individualitate, nu trebuie sa va fie rusine de asta, si nu mai incercati sa fiti uniforme, conform cu cerintele diversilor (ce dau sfaturi in timpul dansului, al milongii, al practicii si pe oriunde se mai intampla sa fie), care cerinte, fie vorba intre noi, sunt la fel de individuale ca si capetele sfatuitorilor....