miercuri, 12 august 2009

Se lumineaza de toamna...


Se lumineaza de toamna cu lemne ce nu stiu, nu pot si nu vor sa-si gandeasca sfarsitul…
Amintiri vechi incearca sa-si gaseasca in sfarsit pacea, incetand sa mai bantuie prin subsolul constiintei chinuite de intrebari fara raspuns.
Te-am gasit, si, in sfarsit, dupa atata amar de vreme, viata mea are sensul ei bun. Curge linistita, cu soare cald si luna plina, cu fructe pline si arome dulci. Uitate si iertate sunt acum ratacirile tineretii, naluci fantomatice care mai incearca arar sa rasara si sa tulbure linistea asternuta.
Vise noi rasar, suma zilelor se face mai repede, cheltuiala de suflet e mai mare si bogatia de bucurii adunate face un mare plus.
Te-am cautat ani de zile, te-am cautat cu toata suflarea si fiinta mea, singura si nesigura. Am stiut tot timpul ce caut, dar vartejul nebun al zilelor, lunilor, anilor, ne-a dat amandurora lectii multe de invatat. Am pierdut si am castigat, am avut indoieli, am ratacit, dar mereu o Lumina deasupra mea m-a indrumat chiar si in ratacire. Cand am gresit, am platit, dar am primit si posibilitatea de a merge mai departe.
Te-am gasit, dragul meu, si sentimentul de implinire care imi stapaneste inima, sufletul, ratiunea, este atat de minunat ca nu-mi mai trebuie nimic altceva.
Te iubesc, domnule, te iubesc, si ma bucur ca te-am gasit.

Niciun comentariu:

A fost odata ca niciodata...

... o fata. Care s-a sucit, s-a invartit, si dupa ce s-a uitat luuung in stanga, luuung in dreapta, si mai luuuuung inapoi, a decis ca, pen...