Tangocamp

Pe scurt, rezumat fotografic....

Colaj by la Viajerina

Primii 500 de kilometri

Am parcurs primii mei 500 de kilometri la drum lung, intr-o excursie pana la Tulcea si inapoi. Fiecare kilometru a pus ceva in plus in mine. Diferenta intre cea care a plecat, crispata, fricoasa, stresata si cea care a venit, relaxata, avantata, indrazneata, e foarte mare. Imi doresc sa nu uit frica. Imi doresc sa-mi pastrez acel minimum de instinct de conservare, care sa ma tina in continuare pe drum, pe trasa si in viata.
Nu am experienta drumurilor in afara localitatii, nici macar cu masina. Sunt „sofer de Bucuresti” si cam atat. Nu stiu sa fac depasiri, mi-e frica cand ma inghesuie altii si merg defensiv. Insa, cu ajutorul unui om drag mult mai experimentat, merg, depasesc, invat. Mi-as dori sa existe pentru toti soferii (sau pilotii) un curs, o scoala, un prieten, in fine, cineva care sa-i invete cum se merge la drum lung, in ce conditii, pe ce trase se pot deplasa in siguranta. Majoritatea accidentelor se produc din cauza celor fara experienta. Necazul e ca nu realizeaza lipsa de indemanare, de cunostinte, de relflexe, tind sa se creada zmei si se trezesc in situatii imposibile, din care cu greu scapa in viata, daca mai scapa. Iar motocicleta este mult mai putin iertatoare decat masina, unde de bine de rau te mai protejeaza fierul, centura, air-bag-ul.
Dragii mei, fie-va frica la fiecare drum, aveti rabdare cu voi si pentru voi si tineti minte cat de oameni (supusi greselii) suntem cu totii! Nu vrea sa mai pierd pe nimeni drag din cauza unei prostii de moment…

Mai departe

Barcelona superba, Gaudi taie respiratia, Rossi la fel, urmeaza Tangocamp Grecia. Cand am timp sa respir, va povestesc mai multe. Si poze, da, si poze...

Reveniri... si constatari

Asta-vara, la un boot-camp de salsa, instructoarea ne-a tinut o ora „cu fetele” si una „cu baietii”. Ce le-a spus baietilor nu stiu, stiu doar ce ne-a spus noua. Atunci ma uitam la ea, aprobam o parte din poveste, si ma intrebam ce vrea sa spuna cu „atitudinea cubaneza”. Vedeam doar interpretarea data de ea acelei atitudini, si, desi este o excelenta instructoare de salsa, nu este o persoana feminina, desi stie si incearca sa treaca peste acest fapt cu cat mai multa gratie. Am priceput ce ne povestea atunci abia acum, dupa ce am fost in Cuba. Avea dreptate. Fiecare cuvant pe care ni l-a spus a fost adevarat: femeile cubaneze se poarta ca si cum ar fi Miss Univers. Nu va ganditi la decor: sunt sarace din punct de vedere al hainelor. In schimb, sunt dotate cu sarm, caldura, eleganta naturala. Ele stiu ceea ce noi toate am uitat: sa fie femei pana in varful unghiilor.

Se spune despre romance ca sunt cochete, ca au grija de imaginea lor, ca sunt aranjate si dragute. Ca suntem un popor cu foarte multe femei frumoase. Ei bine, cubanezele ne bat de departe. Si nu prin frumusetea fizica, sau, repet, prin lux, ci prin atitudine. Au miscari line, domoale (n-am vazut pe nimeni grabindu-se, in Cuba), si, de la 5 la 100 de ani, debordeaza de feminitate. Le ajuta si conformatia corporala: la ele, grasimea nu se depune unitar si nu este gelatinoasa, ci strict localizata si cu o consistenta de invidiat. Am vazut femei obeze, cu talie, cu sani si posterior atat de obraznice incat ai fi jurat ca-s manufacturate. Am vazut fete anorexice, gen „snur”, care aveau conturate exact rotunjimile cu pricina. Si toate erau feminine. Noi calcam apasat si grabit. Noi privim in pamant sau in zare, duse de ganduri. Noi am uitat ca, oricata propaganda s-ar face egalitatii intre sexe, suntem totusi diferite de barbati.

Ma uitam pe strada, in Habana, si orice persoana iesea in evidenta era un strain, un vizitator, un om care nu se adaptase ritmului local si care continua sa alerge asa cum fusese obisnuit, fara gratie, fara eleganta, fara sa traiasca.

Vreau sa fiu femeie, si sa ma bucur de asta!

Planuri...

Traseu de Barcelona (sambata):
La Pedrera – Casa Battlo – Sagrada Familia – Parc Guell – Plaza Spania – fantana Magica – Plaza Catalunia (pentru suveniruri) - Rambla - Plaza Real - tourist bus

Duminica: circuit. Catalunia. Rossi?

Alte sugestii?

Yupeeee!

Am iesit pe strada! Am iesit nu numai pe strada, ci pe autostrada! Ce daca a fost o plimbare de placere, pana la prima iesire si inapoi! Am iesit, m-am dat si mai tare si mai incet, am facut si gafe, am fost inghesuita de niste idioti, dar mi-s happy!

Mai vreau, mai vreau, mai vreau! Si mai vreau si pe altfel de drumuri, si mai vreau si mai mult (nu spun cum am venit acasa: m-am asezat in pat pentru 5 minute si am dormit tun 2 ore)...

Da, mai vreau! :))))

Raport de Cuba

Am fost in Cuba. E departe, e diferit, e acasa, e fascinant, e periculos, e deosebit. Am vizitat oameni si locuri, mi-am retrait o parte din tinerete (am ajuns pe 30 aprilie seara. A doua zi de dimineata am deschis televizorul, si ce sa vezi, marsul de 1 Mai, cu pancarte, lozinci, defilare militara, oamenii muncii, “Viva la Revolucion!!!”) Socant, ca dupa atatia ani imaginile acelea sa-mi fie inca vii in memorie.

Poze, poze, poze. Observ acum in poze detalii pe care pe viu nu le-am vazut. Muzica nu o am in poze; o am insa pe CD-uri. De la fiecare terasa unde un grup de “cantaciosi” ne-au gadilat urechile cu dulcele son, sau bolero, sau cha cha, am luat CD-ul cu marile hituri reinterpretate de ei. Poate ca nu sunt Sonorra Carruseles, dar sunt cei pe care i-am ascultat acolo, cei cu care am dansat si am trait vreme de doua saptamani.

Am fost turistul german venit pe litoralul romanesc sa se dea mare, stand la hotel all-inclusive pe malul marii, mufat la Daiquiri/Mojito/Pina colada/Cuba libre. Peste tot, cocktailurile nationale, cu rom cat vrea clientul.

Am fost in general turisti, ne-am luat tepe, unele umilitoare:

In cursul unei excursii auto-organizate, ne-a fost propusa o “masa rustica” (sarmale cu mamaliga in varianta cubaneza, adica languste cu fulgi de banana). La prima vedere, desi pretul ni s-a parut mare, am zis da, in idea cine stie caror bunatati urmau sa ne fie servite. In decursul mesei, a devenit clar ca pretul era bataie de joc si jumuleala pe fata. Cum se contura tot mai tare nemultumirea pe noi, gazdele, inventive, au simulat ”Sase, vine politia, carati-va ca altfel ne baga 100 de ani la inchisoare!”, iar noi am pus totii banii gramada, fara sa ne mai targuim si am fugit, toti cu aceeasi teama de Politie/Securitate etc bine implantata in subconstient.

Bineinteles, a fost o cacealma, menita doar sa ne faca sa platim fara comentarii :))).

Ufff, plina, frumoasa, calda Cuba! Mai vreau…

Voi reveni si cu alte povesti…