Spaima zmeilor

Nu stiu cine a scris povestioara aceasta, dar mie mi-a placut, asa ca v-o impartasesc si voua:









"A fost odata ca niciodata un barbat si o femeie. Ei traiau in belsug si se intelegeau foarte bine si toata lumea ii invidia ce familie reusita erau. Insa ei nu erau multumiti, pentru ca nu aveau copii. Toata ziua se rugau la Dumnezeu sa le dea si lor macar un singur copil.
Dupa ce Dumnezeu le-a tot ascultat rugile pana s-a saturat de ele, s-a sfatuit cu Sfantul Petru si au hotarat sa le indeplineasca dorinta. Si femeia a inceput sa aiba copii. Unul dupa altul, ca in poveste, cam cate unul pentru fiecare ruga a lor. Femeia a inceput sa se cam sature de ei, dar barbatul era fericit privindu-i.
Barbatul asculta de dimineata pana seara vaicarelile femeii, care nu mai stia cum sa potoleasca copiii si nici nu mai avea ce sa le dea de mancare de multi ce erau. Isi tot trimitea sotul in lume sa gaseasca o munca care sa fie foarte bine platita si apoi sa se intoarca cu o multime de bani acasa. Barbatul o porni in lume de dragul copiilor.
A tot umblat el zile intregi dar nimeni nu se indura sa-i dea ceva de lucru. Vazand ca in lumea aceasta nu face nici o treaba, trecu in lumea de dincolo. Aici ajunse la cuibul zmeilor unde vazu o casa mare, unde locuia Mama Zmeilor. Aceasta il intreba cine este si ce cauta:
- Eu sunt tata lor si caut o slujba. - raspunse omul.
Tare se mai sperie Mama Zmeilor cand auzi ca el e tata lor. De Mama Padurii si de Mama Ielelor auzise, dar de tata nici pomeneala, cine stie ce dihanie o fi si tatal acelor lighioane.
Se invoi, deci, Mama Zmeilor sa-l primeasca la munca pe tata lor si sa-i slujeasca timp de un an, un an ca la zmei, adica de trei zile. Sambria era de o galeata de galbeni pe zi. In prima zi l-a trimis pe om sa aduca apa de la fantana intr-un burduf de bivol.
Burduful de bivol din lumea zmeilor era atat de greu ca omul abia putea sa-l ridice cand era gol. Stiind ca nu va reusi sa-si faca treaba se gandi la un viclesug.
Vazand Zmeoaica ca nu mai vine, trimise un fecior de-al ei sa vada ce se intampla.
Aceasta il gasi pe om racaind marginea fantanii cu un briceag. Zmeul intreba mirat de ce face asa ceva. Omul raspunse ca de ce sa se mai chinuie carand apa, cand poate lua fantana acasa unde o pune in pod si cand ii trebuie apa face o gaura si curge. Zmeul se sperie ca vor muri inecati sau ca va prapadi bunatate de fantana facuta de bunicul bunicului sau si il ruga pe om sa lase fantana, promitandu-i inca o galeata de galbeni. A doua zi omul avea porunca sa mearga in padure sa aduca lemne. La zmei nu era obiceiul cu taiatul copacilor, aici copacii erau smulsi cu radacina cu tot. Barbatul cum nu era obisnuit cu asa treaba se gandi iar la ceva smecherie. Cand veni zmeul din ziua precedenta sa vada de ce nu se mai intoarce omul, il gasi legand copacii cu o sfoara unul de altul. Inspaimantat il intreba ce face.
- M-am gandit sa nu mai tot smulg cate un copac, mai bine ii leg pe toti si duc padurea acasa -raspunse omul.
Zmeul ii mai promise o galeata de galbeni daca va lasa padurea cum a fost. Iar copacii ii cara singur acasa, cum facu inainte si cu apa.
A treia zi trebuia sa se intreaca cu zmeul la aruncatul buzduganului. Se uita omul la cele douasprezece buzdugane si se gandi ca pe cel mai mic l-ar putea cu greu ridica, dar pe celelalte nici vorba. Atunci intreba:
- Dar unul mai mare nu aveti.
Zmeul se sperie si incepu el intrecerea. Arunca buzduganul, care se intoarse peste o jumatate de ora. Cand veni si randul omului, acesta statea neclintit si se uita la luna.
Zmeul iritat il intreba ce face.
- Astept sa se dea putin luna la o parte. Nu vreau sa patesc ca data trecuta cu barda bunicului, care a rama s pe luna si nu am mai putut sa o recuperam -raspunse omul.
Zmeul se uita atent la luna si vazu ceva ce putea sa semene cu o barda. Il ruga frumos pe om sa renunte, dar acesta zicea ca nu vrea sa piarda distractia. Atunci ii promisese doua galeti de galbeni si pana la urma omul se invoi.
Asa isi termina omul nostru anul de lucru si zmeii ii erau datori cu sapte galeti de galbeni. Sapte galeti cu galbeni era destul de mult si pentru zmei. Se tot sfatuira dansii ce sa faca cu omul si hotarara ca cel mai bine ar fi sa-l omoare, ca tare se mai temeau de el. Omul trase cu urechea si auzi ce i se pregateste. Lua troaca de la porci si o puse in locul lui, o inveli si el se culca sub pat si se apuca de sforait. Zmeii auzind ca doarme s-au napustit pe el cu buzduganele si l-au lovit pana au crezut ca e mort. Dimineata urmatoare zmeii au incremenit de spaima cand l-au vazut pe om in viata.
L-au intrebat tremurand cum a dormit, iar el raspunse ca destul de bine, numai ca sa scape de el. Atunci omul zise ca lui nu-i prea place sa umble cu saci de bani in spinare, sa-l ajute zmeii pana acasa. Ei au sarit imediat sa-l ajute.
Acasa copii omului au devenit si mai neastamparati si neascultatori, incat intreg satul se temea de poznele lor. Cand au auzit ca se intoarce tatal lor au apucat fiecare cate o furculita si un cutit, au iesit pe drum si au inceput sa strige:
- Vrem carne de zmeu! Ne este foame! Vrem carne de zmeu!
Zmeii acum s-au speriat de-a binelea, au lasat jos sacii si au fugit mancand pamantul, jurand sa nu se mai intoarca vreodata. De atunci nu mai sunt zmei pe lumea aceasta."

Iar cei ce se cred zmei gresesc, conform povestii ei nu exista :)))))
Ei traiesc fericiti in lumea lor pana la adanci batraneti.

P.S. M-am documentat, ajutat de La Viajerina, si am aflat ca povestea a fost culeasa de Petre Ispirescu. Varianta originala o puteti citi aici.