Z T A

zilele
tangoului
argentinian
...in memoriam Anca Parghel

"Sir" Oliver Mally's Blues Distillery

”Daca cineva din Austria este capabil sa cante ”Blues Contemporan”, acela este Oliver Mally si trupa sa Blues Distillery” JAZZZEIT (cel mai cunoscut ziar de jazz din Austria)

„Blues Distillery“ poate fi usor numita trupa austriaca etalon cand canta blues contemporan. De la bluesul texan la cel din Chicago, de la bluesul coastei de vest la cantecele pornite din adancul inimii, totul e acolo.

Majoritatea cantecelor sunt originale si arata varietate bogata si o apropiere unica. Isi imbogatesc programul cu preluari de la Steve Earle, Tommy Castro, Muddy Waters… ca sa enumaram numai cativa. Nu incearca sa copieze, ci numai sa interpreteze cu un profund respect pentru varianta originala. Nu e usor sa-i incadram intr-un stil deoarece ”Distilatorilor” le place sa mixeze bluesul cu multe alte stiluri diferite. Un cocktail plin de energie va fi servit garantat!... de o trupa ce nu face prizonieri.



Acest text l-am preluat de pe site-ul oficial al leader-ului trupei the Blues Distillery, "Sir" Oliver Mally. Am navigat pe acest site dupa ce sambata seara am fost incantat sa-i ascult intr-un club din Bucuresti. Sunt muzicieni profesionisti, iubitori de blues, si stiu sa-l faca sa te patrunda. Publicul bucurestean a fost si el la inaltime, comunicand cu muzicienii pe tot parcursul concertului. Muzica si voia buna au fost la ele acasa. Bucuria a fost cu si mai mare cand pe scena a urcat la invitatia "distilatorilor" Catalin, muzician roman, maestru la muzicuta. O seara de neuitat, udata cu multa bere romaneasca :)

Oliver reprezinta pentru muzica blues austriaca ceea ce A.G. Weinberger reprezinta pentru noi romanii, adica un ”nebun frumos” ce nu vrea ca bluesul sa moara intr-o perioada in care alte ritmuri moderne invadeaza radiourile contemporane. Ma bucur din suflet ca mai exista astfel de muzicieni.



Multumim "Sir" Oliver si Blues Distillery Band.

P.S. La multi ani, Ileana ! ;)

Simpatice

Dupa cum ati citit in posturile anterioare am avut bucuria sa-i avem printre noi pe Mazen, Maria, Murat si Michelle, profesori cu har si cu tehnica desavarsita ce au avut rabdare cu noi impartasindu-ne din tainele tangoului. Au insistat foarte mult asupra axei si a mentinerii ei, precum si asupra relatiei de transmitere a energiei intre parteneri si mai ales a modului in care se intampla aceasta. Au trecut pe la fiecare corectind postura sau imbratisarea, in fine au reusit sa ne elimine pas cu pas cate o deprindere gresita (bad habits).
Dar postul de azi are alta motivatie decat a-i lauda pe cei patru magnifici. Uitandu-ma pe fotografiile ce le-am facut la demonstratii am descoperit un lucru simpatic, fapt pentru care am atasat-o pe aceasta.


In prim plan avem cei patru profesori invitati ai festivalului si organizatorul, profesor al unei scoli de tango din Bucuresti. In planul secundar avem 4 ”zane” (sa nu uitam ca a fost o poveste cu zane si tango) care au exact aceeasi pozitie. Oare atat de mult sa ne fi insusit elementele de tango incat si atunci cand ne relaxam si nu dansam sa adoptam toti aceeasi postura? :))))))))))

Practica ... versus milonga

Exista de mult discutii despre cum si in ce fel este eticheta de milonga. Care este sensul de dans, de ce nu trebuie folosit un parfum strident, cu cine dansezi Cumparsita si altele. Sunt posturi, comentarii, articole, pareri, dezbateri si opinii o gramada. Numai cine nu vrea nu gaseste. Bine, recunosc, marea majoritate nu sunt in limba noastra, dar nici comunitatea de tango de pe la noi nu este atat de mare, si nici atat de experimentata.
De o vreme incoace, am inceput sa iesim in lume. Multi dintre noi au ajuns, chiar de mai multe ori, la Mecca tango-ului, la Buenos Aires, La Plata. Au vazut milongi, practici si lectii pe continentul acesta si pe celalalt.
Cat despre mine, n-am ajuns chiar in atatea locuri, dar ieri, pentru prima data, am vazut in Bucuresti o practica ce a aratat ca o practica. Chiar daca unii au fost de parere ca nici la "Mecca" pratica nu e altceva decat o milonga mai relaxata (din punct de vedere al etichetei stricte despre care am auzit cu totii - imi amintesc chiar polemici grozave de pe malurile Dambovitei in care s-au adus acuze cum ca "milonga adevarata nu e doar spatiul in care se danseaza tango pe muzica tango, ci toata filosofia si eticheta aferente").
Personal, eu cred ca practica este spatiul cu o muzica ritmata (cred ca poti dansa tango pe orice are un ritm clar si egal, fie el in masura 2/4, 3/4 sau 4/4), nu prea tare, care se intampla ideal dupa o lectie, in care te joci cu variantele pe care le permite ce ai invatat la lectia respectiva, in care te opresti si comunici cu partenerul, in care clarifici dilemele de greutate si de axa, in care sedimentezi ce ai invatat si experimentezi eventual variatiuni pe tema data.
A fost nevoie de profesori straini, care au venit ca orice elev la lectie, care au ramas la practica, care s-au ridicat de pe podea (stateau pe jos, simplu, fara fasoane, cu o bucurie evidenta pentru tinerii care se straduiesc sa predea si sa invete tango) si au inceput sa exerseze intr-o parte ce se facuse la lectie, timp de cateva ore, cat a durat practica respectiva. N-au zis nimic nimanui, nu au criticat nimic, din contra, au avut numai cuvinte de lauda, de incurajare si de apreciere, iar singura lectie pe care au dat-o a fost cea a exemplului personal. Cine a avut ochi de vazut si minte de inteles, a urmat exemplul. M-as bucura sa se repete si cand ei nu vor mai fi aici. (zmeii au ramas pe ring, chiar bucurosi ca-si pot demonstra "maretele" talente in pace, fara "incepatori incurcaciosi" printre picioare).


Multumesc, Murat. Multumesc, Michelle. Pe ai nostri nu-i numesc, sa nu se inteleaga gresit ca fac partizanat. (singurul meu partizanat este de partea dansului, de partea bunului simt, de partea omeniei si intelegerii...), dar le multumesc si lor, pentru ca sunt.

Cap compas… Nordkapp

Da, vrem la Capul Nord.

O provocare ce se afla in acest moment la stadiul de proiect pentru iunie 2009. S-a aflat si anul acesta pe program dar “inima” proiectului, Razvan N., a trebuit sa se opereze la coloana si am renuntat, dar nu de tot.

Suntem 10-12 motoristi infocati, ciupiti de sindromul doua roti, si vrem sa ajungem la cel mai nordic punct al batranului continent calare pe "caii nostrii". O sa mai avem probabil si insotitori, pasageri ce vor trebui sa reziste celor circa 12000 km, lucru deloc usor. Le vom da camere de filmat si de fotografiat pentru a imortaliza traseul si locurile frumoase pe care le vom vizita. Sa munceasca si ei.

Dar iata traseul probabil:

BUCURESTI - SATU MARE - VARSOVIA - VILNIUS - RIGA - TALLINN - SANKT PETERSBURG - HELSINKI - LAHTI - ROVANIEMI - IVALO - NORDKAPP - RONDHEIM - LILLEHAMMER - OSLO - GOTEBORG - KOPENHAGA - ROSTOCK - BERLIN - DRESDA - PRAGA - BRATISLAVA - BUDAPESTA - ARAD - BUCURESTI

In 1996 am avut bucuria sa merg in Laponia cu masina si sa vizitez tara lui Mos Craciun. Acum provocarea este de doua ori mai mare deoarece, unu, vrem sa mergem cu motoarele si, doi, mergem prin tarile baltice si un pic de Rusia. Merita tot efortul. Sunt locuri de basm, sunt locuri incarcate de mister si sa nu uitam ca vom prinde si ziua polara, adica la 12 noapte vom putea citi ziarul de la lumina soarelui :D.


Dar pana atunci… planuri… vise… vise.... Avem voie. Nu?

Poveste de iarna cu zane - filmul

Poveste de iarnă cu zâne – partea a doua

Asa cum nu ma asteptam, povestea cu zâne a fost cu zâne. Zâna a fost Maria. Maria Filali. Partenera lui Mazen Kiwan. Pe Mazen il stiam de la Tangocamp. Contrar majoritatii parerilor, mie personal Mazen mi-a placut atunci. Mi-a placut si acum. Din ce in ce mai mult. Mazen este tipul nepopular. Exagereaza reactiile pentru a obtine intelegere rapida. Nu e genul care te bate linistitor pe umar spunand “da, ai progresat nitel, continua, o sa reusesti tu ceva” chiar daca tu nu auzi timpul tare din muzica. Mazen este tipul acela inalt si slab, cu charisma de Iisus Hristos, care nu s-ar teme sa spuna: “Trebuie sa munciti foarte mult ca sa obtineti ceva. Talentul este 10%, restul de 90% vine din munca”. In fine, Mazen Kiwan, libanezul.


Maria Filali...ei, Maria este o poveste. Este vie, stralucitoare, calda, buna, blânda.... pâna o superi (e foarte greu sa o superi pe Maria, dar sa te fereasca Dumnezeu – N.B. Asta se scrie cu majuscula – de mânia ei cand e furioasa). Maria este zâna din povestea noastra de iarna, zâna pe care am primit-o ca pe un dar ceresc, venita din cele zari si plecata inapoi in ele. Maria este poezia in forma pura, coborata printre noi pentru a ne lumina si a ne incalzi inimile...


Imi pare rau ca nu am stiut ca au venit mai devreme. Imi pare rau ca nu i-am prins decat pentru doua vorbe pe fuga. Imi pare insa extrem de bine ca i-am intalnit. Pe Mazen a doua oara, pe Maria prima data. Mazen organizeaza un festival in aprilie, la el acasa. Maria va fi si ea acolo. Vin si Pino si Natalie. Pe celelalte doua cupluri nu le stiu, deci n-o sa va povestesc despre ele.

Nu stiu cum sa ma impart: tot in aprilie, in acelasi week-end, vin aici Adrian Veredice si Alejandra Hobert. Dam cu banul? Alegem in functie de .... ce? Uf, tare-s mic si necajit... (tip: baicarii pregatesc o excursie la Capul Nord, TOT in aceeasi zona de timp!!!)

P.S. Ca in orice poveste cu zâne, a fost si zmeul prezent. Un zmeu nesimtit si mitocan, ca daca l-ar fi dus mintea altfel, n-ar mai fi fost zmeu, ci om de treaba. Puah. Sa-l ignoram in continuare, si daca va mai scoate capul ala mare si urât, să i-l taiem cu sabia, si sa-l zdrobim sub calcai, năpârcă veninoasă ce se află!