Am fost la circuit. Mai precis, am fost la Brno, în Cehia, la aproximativ 200 de kilometri de Praga.
Mai precis aici. Asta se întâmpla astă-vară, în august, o luna caldă şi fierbinte.
Am plecat de acasă joi, două motoare, restul gaştii fiind deja pe drum de miercuri. Ah, am uitat nevestele: ele veneau direct cu avionul, la shopping. Am ajuns vineri sara, sâmbătă ne-am recules, iar duminica am fost pe circuit. Am încheiat şederea cu o masă epică la cârciuma "Soldatul Sveik".
A doua zi de dimineaţă, am împachetat şi am purces din nou la drum: trebuia să ajungem inapoi, acasă. Miercuri am fost deja la muncă.
Acesta este de şapte ori campionul mondial la clasa regină, Valentino Rossi. În timpul cursei. Când eram în gradene. Acolo. Atunci.
Am parcurs aproape 3000 de kilometri în şaua motocicletei, ţinându-mi pilotul în braţe. Acesta a fost drumul care m-a hotărât că vreau mai mult, şi că nu mă mulţumesc cu locul din spate. Ca atare, mi-am luat motocicletă. Senzaţiile pe care le întâlneşti în acest fel de drum sunt unice. Nu mă refer la nebunia adrenalinei dată de viteză, nu mă refer la vedetisme şi acrobaţii gen wheelie sau stoppie. Mă refer strict la plăcerea de merge tu cu tine însuţi, cu sinele tău, cu gândurile tale, in liniştea data de vâjâitul aerului pe lângă cască. Mă refer la spaţiul atemporal în care te trezeşti suspendat, loc pentru tine pe care nu-l mai găseşti nicăieri. Este aproape de miracolul pelerinajului. Mi-a trebuit, desigur, ceva vreme, să ajung să degust plăcerea muştelor prinse cu dinţii. Ăsta este un rafinament pe care nu-l poate înţelege oricine, dar, pe lângă neajunsurile inerente, găsesc că acel spaţiu timp nedefinit şi suspendat pe care aglomeraţia mizeră de azi nu ţi-l mai permite este cu atât mai preţios cu cât nici nu sesizai măcar că-ţi lipseşte.
Acum e iarnă. Motoarele tac în garaje. Piloţii se adună la Becker Brau si după ce termină cu glorioasele poveşti despre drumurile trecute, încep noi planuri pentru curse fabuloase. Anul ăsta mergem la două etape de Grand Prix: Muggelo, Italia, pe 1 iunie, şi Montmelo, Catalunia, pe 8 iunie. Ne vom plimba pe Coastele lui Azor, cum în glumă se numeşte faimoasa regiune, vom sta în circuit cu cortul la Muggelo, vom face 1 milon de poze şi vom căuta un hot spot să ne citim mailurile şi să le facem sâc celor care au rămas acasă, să se bucure de confortul dulce-amar al comodităţii.
Mai precis aici. Asta se întâmpla astă-vară, în august, o luna caldă şi fierbinte.
Am plecat de acasă joi, două motoare, restul gaştii fiind deja pe drum de miercuri. Ah, am uitat nevestele: ele veneau direct cu avionul, la shopping. Am ajuns vineri sara, sâmbătă ne-am recules, iar duminica am fost pe circuit. Am încheiat şederea cu o masă epică la cârciuma "Soldatul Sveik".
A doua zi de dimineaţă, am împachetat şi am purces din nou la drum: trebuia să ajungem inapoi, acasă. Miercuri am fost deja la muncă.
Acesta este de şapte ori campionul mondial la clasa regină, Valentino Rossi. În timpul cursei. Când eram în gradene. Acolo. Atunci.
Am parcurs aproape 3000 de kilometri în şaua motocicletei, ţinându-mi pilotul în braţe. Acesta a fost drumul care m-a hotărât că vreau mai mult, şi că nu mă mulţumesc cu locul din spate. Ca atare, mi-am luat motocicletă. Senzaţiile pe care le întâlneşti în acest fel de drum sunt unice. Nu mă refer la nebunia adrenalinei dată de viteză, nu mă refer la vedetisme şi acrobaţii gen wheelie sau stoppie. Mă refer strict la plăcerea de merge tu cu tine însuţi, cu sinele tău, cu gândurile tale, in liniştea data de vâjâitul aerului pe lângă cască. Mă refer la spaţiul atemporal în care te trezeşti suspendat, loc pentru tine pe care nu-l mai găseşti nicăieri. Este aproape de miracolul pelerinajului. Mi-a trebuit, desigur, ceva vreme, să ajung să degust plăcerea muştelor prinse cu dinţii. Ăsta este un rafinament pe care nu-l poate înţelege oricine, dar, pe lângă neajunsurile inerente, găsesc că acel spaţiu timp nedefinit şi suspendat pe care aglomeraţia mizeră de azi nu ţi-l mai permite este cu atât mai preţios cu cât nici nu sesizai măcar că-ţi lipseşte.Acum e iarnă. Motoarele tac în garaje. Piloţii se adună la Becker Brau si după ce termină cu glorioasele poveşti despre drumurile trecute, încep noi planuri pentru curse fabuloase. Anul ăsta mergem la două etape de Grand Prix: Muggelo, Italia, pe 1 iunie, şi Montmelo, Catalunia, pe 8 iunie. Ne vom plimba pe Coastele lui Azor, cum în glumă se numeşte faimoasa regiune, vom sta în circuit cu cortul la Muggelo, vom face 1 milon de poze şi vom căuta un hot spot să ne citim mailurile şi să le facem sâc celor care au rămas acasă, să se bucure de confortul dulce-amar al comodităţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu