A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 8 ianuarie 2008

O poveste de tango

A fost odată ca niciodată o sală desprinsă din vis, în care nişte oameni pictau dorinţele lor în corpurile şi în minţile celor care doreau. Am visat împreună cu ei în acea sală, până când visul a devenit coşmar, încet încet, alunecând sumbru, lent, dar ireversibil, în mocirla musculiţelor de oţet.

Prinţesa a căzut, cu aripile tăiate, cu visele frânte, cu inima zdrobită. Am fost acolo. O stea călătoare i-a trecut pe la ureche, şi i-a şoptit că nu trebuie să se dea bătută: ea e o luptătoare. Şi nu numai că e o luptătoare, mai are şi câţiva prieteni, unii poate neştiuţi, alţii nici măcar bănuiţi, alţii care vor veni, alături de care poate continua să viseze, să respire, să..... danseze. Da, să danseze, căci prinţesa noastră dansează tango .... un vis, desigur, un vis pe care îl visăm şi îl trăim împreună cu ea, prin ea, lîngă ea.

La ceas de ianuar, când se împlineşte un an de când şi-a reluat zborul, îi urez o viaţă lină, liniştită, cu numai atâta zbucium cât prinde bine ca antrenament.

La mulţi ani, La Morocha! Să continui să dansezi, să continui să crezi, să continui să exişti. Pentru asta te iubesc, pentru că exişti.

P.S. E frumos calendarul, e şi mai frumoasă locaţia, unde este şi de ce nu avem măcar din când în când o milonga acolo? El mi-a amintit de începuturile poveştii... când eu aveam aripile frânte şi inima secată, iar prin tine mi-am regăsit axa şi calea, în acea încăpere magică de la etajul unu al unei clădiri semi-ruinate din centrul vechi...

Trimiteți un comentariu