A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 31 ianuarie 2008

3 Year Old Solves Rubik's Cube in 114 seconds

Mi-am retrăit toată copilăria atunci când un prieten mi-a adus un cub Rubik. Şi, ca un prieten foarte bun ce se află, nu s-a mulţumit cu ceea ce îl rugasem şi mi-a adus un bonus: cub Rubik cu patru rânduri. De două săptămâni muncesc sa-l rezolv. Ba nu, de trei. Cu toate instrucţiunile din bookletul ataşat, n-am reuşit. M‑am apucat de săpături pe net. Am gasit informaţia. Am compilat (a se citi frecat stanga-dreapta-sus-jos-faţă-spate până la halucinaţie) diverse metode si am izbândit: am rezolvat puzzle-ul!

Un coleg ma tachinează cu puştoaica de pe youtube, în vârstă de trei ani, care rezolvă cubul clasic în două minute….

Mama imi povesteşte că atunci când am întâlnit pentru prima oară acest joc, nu m-a mai putut dezlipi de el până nu mi s-a făcut literalmente rău: greaţă, vărsături …. Şi aveam în jur de 10 ani. Eu imi amintesc doar cum ne luptam, eu şi tata, să rezolvăm ecuaţia. Pe mine mă învăţase cineva câteva mişcări, dar din nefericire nu avusesem decât o jumătate de zi pentru învăţătură la dispoziţie… şi finalul nu-l reţinusem bine. Oftica era foarte mare: ştiam că se poate rezolva, dar eu nu reuşeam să mai nimeresc combinaţia câştigătoare. Cred că atunci am realizat prima data frumuseţea şi vastitatea matematicii. Tatăl meu, un tip deştept şi încăpăţânat, matematician amator de mare clasă, a plecat într-o delegaţie de trei zile, iar când a revenit a adus cu sine şi soluţia finalului.

Am învăţat‑o, şi apoi ani de zile cubul mi-a fost tovarăş nedespărţit. Născoceam noi aranjamente ale feţelor, jocuri complexe de culori şi aşezare.

O soluţie pe care n-am mai întâlnit-o, de atunci. Sunt în posesia unei soluţii unice. Ceea ce mă supără acum este faptul că ani de zile m-am îndoit de tatăl meu. Numai acum, printr-o pură întâmplare, am constat că soluţia lui a fost gândită, calculată, de către el. Există multe alte soluţii poate mai bune, mai eficiente, mai rapide, dar aceasta este soluţia pe care mi-a lăsat-o el.

Şi, ca un memento al naturii umane, veşnic nemulţumită, acum că am rezolvat cubul cu patru rânduri, îmi doresc să‑l am pe cel cu cinci…. Oare de ce nu doresc un cub cu două rânduri?

Mi-e dor de tata...... şi nu numai când vad un Rubik's Cube.

miercuri, 16 ianuarie 2008

Italia, here we come!!!

E oficial: plecăm călare pe mături în turul coastelor Europei :D
1 iunie este etapa de la Muggelo.
8 iunie cea din Catalunia.
Michelin zice aproximativ 2850 km.
De abea astept!!!!

sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Brno


Am fost la circuit. Mai precis, am fost la Brno, în Cehia, la aproximativ 200 de kilometri de Praga.
Mai precis aici. Asta se întâmpla astă-vară, în august, o luna caldă şi fierbinte.
Am plecat de acasă joi, două motoare, restul gaştii fiind deja pe drum de miercuri. Ah, am uitat nevestele: ele veneau direct cu avionul, la shopping. Am ajuns vineri sara, sâmbătă ne-am recules, iar duminica am fost pe circuit. Am încheiat şederea cu o masă epică la cârciuma "Soldatul Sveik".
A doua zi de dimineaţă, am împachetat şi am purces din nou la drum: trebuia să ajungem inapoi, acasă. Miercuri am fost deja la muncă.

Acesta este de şapte ori campionul mondial la clasa regină, Valentino Rossi. În timpul cursei. Când eram în gradene. Acolo. Atunci.


Am parcurs aproape 3000 de kilometri în şaua motocicletei, ţinându-mi pilotul în braţe. Acesta a fost drumul care m-a hotărât că vreau mai mult, şi că nu mă mulţumesc cu locul din spate. Ca atare, mi-am luat motocicletă. Senzaţiile pe care le întâlneşti în acest fel de drum sunt unice. Nu mă refer la nebunia adrenalinei dată de viteză, nu mă refer la vedetisme şi acrobaţii gen wheelie sau stoppie. Mă refer strict la plăcerea de merge tu cu tine însuţi, cu sinele tău, cu gândurile tale, in liniştea data de vâjâitul aerului pe lângă cască. Mă refer la spaţiul atemporal în care te trezeşti suspendat, loc pentru tine pe care nu-l mai găseşti nicăieri. Este aproape de miracolul pelerinajului. Mi-a trebuit, desigur, ceva vreme, să ajung să degust plăcerea muştelor prinse cu dinţii. Ăsta este un rafinament pe care nu-l poate înţelege oricine, dar, pe lângă neajunsurile inerente, găsesc că acel spaţiu timp nedefinit şi suspendat pe care aglomeraţia mizeră de azi nu ţi-l mai permite este cu atât mai preţios cu cât nici nu sesizai măcar că-ţi lipseşte.

Acum e iarnă. Motoarele tac în garaje. Piloţii se adună la Becker Brau si după ce termină cu glorioasele poveşti despre drumurile trecute, încep noi planuri pentru curse fabuloase. Anul ăsta mergem la două etape de Grand Prix: Muggelo, Italia, pe 1 iunie, şi Montmelo, Catalunia, pe 8 iunie. Ne vom plimba pe Coastele lui Azor, cum în glumă se numeşte faimoasa regiune, vom sta în circuit cu cortul la Muggelo, vom face 1 milon de poze şi vom căuta un hot spot să ne citim mailurile şi să le facem sâc celor care au rămas acasă, să se bucure de confortul dulce-amar al comodităţii.

marți, 8 ianuarie 2008

O poveste de tango

A fost odată ca niciodată o sală desprinsă din vis, în care nişte oameni pictau dorinţele lor în corpurile şi în minţile celor care doreau. Am visat împreună cu ei în acea sală, până când visul a devenit coşmar, încet încet, alunecând sumbru, lent, dar ireversibil, în mocirla musculiţelor de oţet.

Prinţesa a căzut, cu aripile tăiate, cu visele frânte, cu inima zdrobită. Am fost acolo. O stea călătoare i-a trecut pe la ureche, şi i-a şoptit că nu trebuie să se dea bătută: ea e o luptătoare. Şi nu numai că e o luptătoare, mai are şi câţiva prieteni, unii poate neştiuţi, alţii nici măcar bănuiţi, alţii care vor veni, alături de care poate continua să viseze, să respire, să..... danseze. Da, să danseze, căci prinţesa noastră dansează tango .... un vis, desigur, un vis pe care îl visăm şi îl trăim împreună cu ea, prin ea, lîngă ea.

La ceas de ianuar, când se împlineşte un an de când şi-a reluat zborul, îi urez o viaţă lină, liniştită, cu numai atâta zbucium cât prinde bine ca antrenament.

La mulţi ani, La Morocha! Să continui să dansezi, să continui să crezi, să continui să exişti. Pentru asta te iubesc, pentru că exişti.

P.S. E frumos calendarul, e şi mai frumoasă locaţia, unde este şi de ce nu avem măcar din când în când o milonga acolo? El mi-a amintit de începuturile poveştii... când eu aveam aripile frânte şi inima secată, iar prin tine mi-am regăsit axa şi calea, în acea încăpere magică de la etajul unu al unei clădiri semi-ruinate din centrul vechi...

joi, 3 ianuarie 2008

CUBAAAAA!

Plecăm la Roma pe 29 aprilie, apoi la Havana pe 30. Înapoi vom fi pe 16 (la Roma), 17 (Bucureşti). Rugaţi-vă să nu moară Castro între timp, căci am pus-o de-o revoluţie! Cel mai rău ar fi să ne prindă acolo un astfel de eveniment. Şi noi nu vrem decât un singur lucru: salsa cubana!

Ce e Salsa Cubana? Ei bine, este dansul practicat de muritorii de rând din Cuba, dans de la care s-a pornit atunci când a fost inventată, peste o aruncătura de baţ, in LA, ceea ce este îndeobşte cunoscut drept salsa.

Şi care îmi place. Şi care nu mă forţează. Şi care mă lasă să mă bucur de melodie, de dans, de partener. Şi care, mi se pare mie, se apropie de tango in comuniunea dintre cei doi, care sunt acolo doar pentru ei, atât cât durează magia dansului, numai ei, unul pentru celălalt, calzi, apropiaţi, umani.

LA este rece. Este tehnică. Este show (nu am zis spectacol, spectacol este Joachin Cortez). Este macho (există oare şi un termen pentru fetele care afişează aceeaşi atitudine ostentativă de genul "uite cât de bun/ă sunt eu şi cât de mic eşti tu" ?). LA este actuală: conţine in proporţiile cunoscute toate tarele societăţii de azi. (studiu de caz: le conţine pentru că este LA sau pentru că o practică un anumit tip de oameni? extindere a studiului: LA atrage oamenii superficiali pentru că este superficială sau ... ce?)

În LA zbârnâi în spinuri multiple, cu travelling sau fără, cu dip sau fără, cu accente pe jumătatea timpului, pe sfertul timpului, pe optimea timpului (obsesia timpului tststs). În LA trebuie să am o tensiune pentru pasul de bază, o tensiune pentru piruetă simplă/dublă, o alta pentru multiple, o alta pentru mâinile sucite pe jos şi o cu totul alta pentru cele sucite pe sus. Touch and Go!!!! (mi se pare culmea cinismului: spinuri multiple conduse printr-o atingere fugară de o secundă.)

Cubana mă relaxează. Sunt liniştită. Îmi permit să mă bucur. Nu contează cât se încurcă la un moment dat mâinile, întotdeauna rămâne binefăcătoarea măsură simplă şi clară dată de picioare: orice ai face sus, jos merge la fel. Fără exhibiţii la bară, simpla mişcare de şolduri dată de călcătura simplă şi ritmică este de departe mai sexi şi mai atragătoare decât toate perversităţile inventate în LA pentru a suplini lipsa de satisfacţie a perverşilor-căutători-de-plăceri-niciodată-satisfăcuţi. Cubana e mai erotică prin simplitatea ei primară decât toţi anii de exerciţii şi invenţii necesare în LA. Şi culmea, e mai uşor de deprins decât orice altceva, asta ca dovadă a naturaleţii acestui dans!

În fine, plecăm în Cuba. Bucuraţi-vă cu noi.