Cele mai....

...grozave madarine din viata mea au fost furate.

Sa ma explic: imi plac citricele. Imi plac portocalele si mandarinele dulci si parfumate, nu acriturile pe jumatate putrezite pe care le gasim cel mai adesea la supermarket. Portocalele de Cuba, mici, maro cu verde, de nu dai doi bani pe ele, ce dau un suc dulce si gros de parca e nectar. Mandarinele coapte, lucioase, aromitoare, ce se topesc in gura.

Ei bine, "cele mai nemaipomente" mandarine pe care le-am mancat vreodata au fost furate. Furate din copac, de pe plantatie. Erau atat de coapte, incat jumatate din coaja ramanea in copac. Le-am furat cu japca. Am facut tricoul punga, strans in centura, si in cinci minute adunasem o poala. Prima a fost divina. A doua la fel. Si restul, pana la sfarsit. Sucul lor dulce se scurgea parfumat si cald (era putin dupa apusul soarelui), pulpa lor avea o consistenta suava si molateca ce incita cu totul si cu totul alte pofte....

Am revenit a doua seara, si am luat mai multe. Am mancat mandarine dimineata, la pranz si seara, si pentru prima data, am avut destule citrice bune, dulci, divine.

Am cunoscut Raiul mandarinelor. E o plantatie mica, undeva, pe taramul de basm suprarealist al Spaniei. Spania lui Dali, Spania lui Gaudi, Spania calda, primitoare, Spania maura, catolica, neinduratoare. Spania cu cele mai dulci si mai parfumate mandarine, pe o plantatie mica si prafuita, undeva la marginea unui drum.

Spania...

Soferul meu punct ro

Daca nu ştiaţi, există în Bucureşti un serviciu la care poţi apela când ai băut şi vrei sa te ducă acasă un şofer profesionist cu maşina ta. Ei bine, acesta se vrea un serviciu de talie europeană.

Eu nu am ştiut de el până aseară, când veneam agale spre casa cu maşina pe strada Tunari. Zic agale pentru ca rulam cu o viteza de circa 40-50 km/h, obosit fiind, strada îngustă cu pavaj prost, ora înaintată (spre 23) şi cu teama de a nu-mi ieşi cineva sau ceva în fata maşinii. Si iată ca mi-a apărut ceva în fata maşinii, dar nu va vine sa credeţi de unde? Din spatele maşinii, rula cu peste 120 km/h şi ceea ce am văzut eu în oglinda retrovizoare a trecut ca acceleratul lui Toparceanu pe lângă mine. Dar ca de obicei la stop, ghinion, a prins roşu, asa ca l-am ajuns din urma. Ma uit curios sa vad cine e vitezanul. Normal, un ”profesionist”.

Râd eu, dar se presupune ca era şofer profesionist, întrucât maşina aparţinea firmei ce oferă serviciul amintit mai sus, fiind acoperită cu colante de reclamă cu adresa de web şi sloganul “şoferul nostru, maşina ta!” Ok, maşina mea, şoferul vostru, dar oare cei care promovează acest serviciu ştiu cum conduc şoferii lor? Sau poate era chiar unul dintre şefi la volan...

Oare dacă beau şi nu vreau sa-mi pierd permisul, şi apelez la un “şofer profesionist”, nu îmi doresc sa ajung sănătos şi întreg acasă? De maşina mea puţin îmi pasa, prietenii mei ştiu că o împrumut fără reţinere, la fel şi motoreta, dar viata mea nu vreau sa o dau în mâna unui ”profesionist” ca cel pe care l-am întâlnit aseară. Personal nu aş apela la serviciile lor, deşi m au făcut suficient de curios încât sa le accesez site-ul ca să vad cine sunt şi ce oferă.

Vă întreb: voi aţi apela?

POVESTEA NEBUNA A VACII NEBUNE

Citez:

"De la sfarsitul anului 1987, presa scrisa anunta “debarcarea” presupusei SIDA in Europa si se interesa plina de exaltare de lansarea sa publicitara.

Terorismul mass-mediei cu privire la escrocheria SIDA incepe spre a doua parte a anului 1986 si functioneaza in plin la inceputul lui 1987.

In acel moment incepeam sa intuim multe lucruri prea ciudate pentru a fi vorba de un caz simplu; dar s-o luam in ordine:

In 1976, industria farmaceutica atotputernica, cauta o modalitate de de a-si extinde afacerile, in indiferent ce directie.

In acel moment, un cercetator oarecare, crede ca a identificat in virus numit “al gripei porcine”, la O SINGURA persoana care murise in urma unei infectii putin cunoscute.

Cei mai corupti dintre medicii si cercetatorii aflati in solda marilor societati multinationale au difuzat imediat stiri false si foarte alarmante despre o presupusa epidemie “de gripa porcina” care ameninta populatia. 40.000.000 de persoane au fost vaccinate impotriva unei boli care nu fusese vazuta si care nu a aparut niciodata.

Acest scandal nu a fost niciodata denuntat de ziarul corupt aflat in serviciul vanzatorilor de minciuni; dar s-a sfarsit de la sine, atat era de ridicol si absurd. Dar faptul ca nici macar cercetatorii si medicii mai putin corupti nu au denuntat aceste manevre murdare, arata destul de clar starea in care a ajuns medicina.

Constatand acest succes facil, cinci ani mai tarziu a fost inventata o alta minciuna mult mai banoasa si de dimensiuni mult mai semnificative: pretinsa SIDA. Ziarul de larga difuzare nu a denuntat-o niciodata si de 30 de ani ne impuie capul cu alarme false si prostii asezonate, considerandu-ne pe toti afectati de “coma sapientiala ireversibila” (CSI) sau de dizabilitate culturala.

Dar pentru ca am ajuns aici, va voi spune inca niste lucruri despre boala “vacii nebune” care-i vor interesa si pe pretinsii seropozitivi, pentru ca asa veti intelege ca degradarea si putreziciunea stiintei este totala, nu extinsa doar in anumite sectoare sau raspandita marginal.

Boala “vacii nebune” pare sa fie datorata prionilor, proteine ciudate , putin cunoscute pana acum si prezente in creierul tuturor animalelor. Dar prioni mutanti sau degenerati pot, se pare, sa depaseasca numarul celor normali si ajunsi in aceasta situatie pot sa inceapa sa distruga celulele nervoase normale: deci iata faimoasa maladie. Care a fost raspunsul stiintei corupte? Simplu: s-a apucat sa vada cum se pot produce animale fara prioni, deci imune la boala “vacii nebune”.

Cu soarecii a mers bine, in curand vor incerca si cu vacile acelasi lucru. In cativa ani, poate stiinta va produce vaci fara prioni......pe care sa le hraneasca din abundenta cu faina de natura animala, obtinuta din hoituri cu miros pestilential, cu caini si pisici adunate de pe strada, cu animale in descompunere, moarte de cancer sau orice alta boala, poate infectioasa.

De ce nu le-o trece oare prin cap acestor blestemati de oameni, ideea de a le da vacilor pur si simplu hrana lor naturala, sau cel putin ceva sanatos? Se ocupa in schimb sa fabrice vaci care sa poata inghiti orice porcarii fara a produce daune (cel putin vizibile) consumatorilor, pentru ca in acest fel, marii producatori industriali sa castige mai mult.

De fapt, o operatiune similara s-a facut deja cu soia : ADN modificat, ca sa poata tolera cele mai puternice ierbicide toxice si pe care sa le puteti inghiti pentru eternitate.

Sugerez acestei nobile si folositoare “stiinte” sa treaca la un stadiu industrial mai avansat si mai banos: de ce nu cerceteze modul de a alimenta “stiintific” vacile de lapte, cu propria balega? Sistem eficient, fara deseuri; alimentatie cu circuit inchis, fara cheltuieli pentru cumpararea nutretului si soiei...laptele va lasa poate de dorit, intrucatva, dar cu cateva miliarde pentru publicitate, publicul va ignora si asta ca doar a inghitit atatea in trecut....." - am incheiat citatul.

Ati fi capabili sa faceti orice ce pentru a deveni stapanii unei mine de aur pe care s-o exploatati numai in folosul vostru.....dar chiar buzunarele voastre au ajuns mine de aur...de care profita insa doar acei “smecheri” care ajung sa convinga umanitatea ca medicina inseamna doar cheltuieli uriase si aparate din ce in ce mai costisitoare?

Hmmm.... oare gluma asta mai poate fi o gluma?

Despre frustrari si frustrati in trafic

Azi. Noiembrie. Frig. Totusi soare placut si uscat.
Conditii foarte bune pentru sofat masina mica intr-un trafic sufocat al capitalei, dar si mai imbietoare la pilotat motoreta in sus si-n jos. Am optat pentru doua roti deoarece trebuia sa ajung pe Centura Bucurestiului unde dai piept cu “marele zid romanesc” de tiruri, pe care cu greu reusesti sa-l dovedesti chiar si cu ea, motoreta. Intrucat asfaltul e rece, cauciucurile la fel - deci gripul foarte mic - am incercat sa nu depasesc viteza de 70 km/h, tre' sa recunoasteti ca e o viteza mica, desi o poate atinge in numai 2 secunde jumate. O alegere foarte inteleapta, nu? …
NU.
Adica nu si din punctul de vedere al soferilor, care in momentul in care vad un motorist ce merge cuminte devin agresivi si vor “sa-l faca”, mai ales daca au o masina mai bengoasa. Doar au si ei ceva peste suta cai putere si se simt potenti. Scuze, am uitat ca si soferitele reactioneaza la fel, in special categoria “pitzi ajunsa” (cele ce il au ca profesor pe numitul “cocalar bazat” :D).
Astfel, pe Calea Floresca m-am dat la o parte din fata unei Pitzi cu talpa grea, invitand-o chiar sa ma depaseasca. Recunosc ca mi-a multzumit. Dar a urmat coloana de pe podul de la Elvila unde calutzul meu s-a strecurat si am ajuns iar in fata ei, moment in care a aparut frustrarea. Merg cuminte in coloana intrucat urma o trecere de pietoni si e mai bine asa, nu? …
NU.
Nu si daca esti cu motoreta. Masina din fata mea franeaza si invita pieteonul sa traverseze, un gest normal. Eu franez progresiv concomitent cu frana de motor, va amintiti ca asfaltul e rece, nu? Dar… ghinion, Pitzi tocmai baga piciorul in gaz cu intentia de a ne face pe linia de tamvai pe amandoi. Ea doar poate si duce. Are antrenament (vezi cocalaru :D). Fractiunile de secunda incep sa ma copleseasca. Manevra de evitare pe partea stanga a masinii… cu frana “mangaiata” cu grija sa nu derapez… claxon din plin pentru ca pietonul sa nu treaca de botul masinii eu nefiind sigur Pitzi nu ne va zbura pe toti trei (masina, motoreta si pieton). Pitzi cu ochii mari, sanii pe volan (deh, inertia nu iarta) fundul masinii ce juca stanga-dreapta, iata ce imagini aveam io in oglinda. In urechi scartaitul ascutit al rotilor blocate. Daca eram incepator si opream regulamentar in spatele masinii asa cum intentionam initial, mi-o tragea Pitzi pe la spate si ma trimitea sa iau o portie de masina si din fata.

Iata de ce ii multumesc lui Cristi (instructorul moto), care insista sa invatam manevra de evitare si sa o folosim in locul franarii violente. Dar bine ca am scapat cu bine. Se pare ca evenimentul a avut menirea sa o linisteasca si pe Pitzi cea bazata, care s-a ales cu frigiderul plin de carne din partea pietonului speriat de moarte, pentru ca dintr-o data talpa ei cea grea s-a usurat.
Mi-am continuat drumul cu ochii jucand intre oglinzi, imaginea din zare, masina din fatza mea, parcarea benzinariei de unde poate iesi masina cu soferul ce e mai interesat de formarea numarului de telefon decat de faptul ca are cedeaza trecerea, iar la urma urmei motoreta are loc, si daca iese el, ca de-aia e subtire si “taliata”.

Da, dragii mei, cand esti “calare” trebuie sa-ti arunci privirea in toate partile si sa prevezi si anticipezi orice miscare facuta de soferul plictisit de traficul aglomerat in care motociclistul daca se descurca si se strecoara la 10-15 km/h ar trebui sa o faca la fel de bine si la 50-70 km/h. Iar daca reuseste si se descurca, cuminte fiind in trafic, atunci vine frustratul si il face pe dreapta sau pe stanga, numai ca satisfactia lui mica nu tine dacat pana la primul ambuteaj. Satisfactie care nu de multe ori duce la accidente stupide. Stiu, si motociclistii au frustrarile lor si exagereaza in trafic.

Ar trebui sa lasam cu totii frustrarile la o parte. Conduc si masina si motoreta si fiecare isi are avantajele si dezavantajele ei, dar asta nu trebuie sa ne faca sa nu ne respectam in trafic.
Va doresc tuturor Asfalt uscat!

P.S. Daca vreti sa stiti ce masina avea Pitzi cititi Oda lui Dono la: http://dono.ro/?p=167

Rumba...

Prima dată am întâlnit-o la cursuri, prezentată ca o specialitate exotică. N-am înţeles nimic. Profesorii ne arătau mereu o secvenţă oarecare, seacă, stereotipă, ce nu se lega de nimic şi n-avea nici un înţeles.
Am auzit apoi muzica. Ritmuri adânci, răscolitoare, care chemau la .... ceva îndepărtat, nedesluşit, aţâtător.
Am ajuns apoi în Cuba. Cuba calda, Cuba îndepartată, Cuba lui Fidel, misterioasă şi fermecătoare, leagănul salsei, salsa care este copilul son-ului. Son cubano venit din rumba. Aaaaa, da, vă povestesc despre rumba. Rumba cubana, nu denaturarea din dans sportiv. Expresia Santeria, dansul Orishas, explozie de culoare, sunet, sexualitate.

În fiecare sâmbătă după-masa, la El Gran Palenque, veneau preoţii Santera. Forţa brută, primitivă pe care o emanau e indescriptibilă. O putere hipnotică, chemând comunitatea să se adune la rumba, cu congile. Palmele lor mari, cu degete puternice ce fac să rezoneze orice bucată de lemn. Sunetul constant al clavelor rumba: pa. pa. pa-u-papa.

Cine sunt Orishas? Ei sunt emisarii lui Olodumare/Zeul suprem. Ei sunt stăpânii forţelor naturii şi ai eforturilor omenirii. Se recunosc între ei şi sunt recunoscuţi prin numărul şi culoarea specifică, fiecare are o mâncare favorită şi alte lucruri pe care le place sa le primească ca ofrandă. Astfel le putem dărui ceea ce îşi doresc într-un mod acceptabil, astfel încât să recunoasca darul şi să ne poată veni in ajutor. Conga cheamă Orisha.

Primul intră în scenă Rastaman: negru/galben/verde/rosu sunt culorile sale. El este mesagerul, vestitorul, deschizătorul de drumuri. Sunet/muzica/culoare/mişcare.

Intai vine Iemanjá: albastru profund, regina mărilor şi mama tuturor. Serioasă, demnă, mama cu copii nenumaraţi.
Urmeaza Ochun: tânără femeie, veselă şi jucauşă, pusă pe şótii şi glume. Galben strălucitor şi auriu sunt culorile ei, vârtej de lumină ce-ţi ia ochii. Simbolul căsătoriei şi al fertilităţii, supărarea ei nu e niciodată prea adâncă.

Vine apoi Shango: roşu, mândru, războinic. Primitiv, ameninţător, tăvălug orb şi nesimţitor al războiului, n-are milă, înţelegere, răbdare.
Obatalá. Spiritul superior. Tatăl tuturor orisha şi al oamenilor. Rece şi mândră instanţă supremă. Alb.
Oameni în rumba. Femei care cheamă. Barbaţi ce le urmaresc. Copii care cresc, devin adulţi, bătrâni ce-şi amintesc ce-au fost şi care vor sa arate că încă mai sunt.Cuba. Amestec de Africă neagră, creştinism spaniol şi spirit străvechi al Americii. Stranie şi înfricoşătoare, caldă şi familiară precum casa vecinilor.
Rumba......

P.S. Poze by Costele

Eliberarte - the album

Daca o neintelegere de orgolii, in tonul general din Romania zilelor noastre, nu ar fi inchis o usa, asta-sara as fi dansat alaturi de prieteni dragi la o milonga frumoasa, inspirata de festivalul de tango care de abea a trecut peste noi.
Cum asta nu se poate, ma multumesc cu vizionarea prelucrarii pozelor din ultima seara a festivalului, singura in care fotografierea de catre „amatori” a fost permisa, si cu distilarea noilor amintiri calde si dragi.

Anul trecut i-am cunoscut la Paris. Impresia puternica si de neuitat pe care mi-au lasat-o atunci a fost reinnoita acum. Mai mult, bucuria de a-i vedea din nou pe acesti profesori extraordinari si totodata dansatori exceptionali a fost dublata de faptul ca acest eveniment a avut loc acasa.
In Bucurestiul nostru plin de gropi si stangacii balcanice, de tiganisme si incultura, iata ca se poate intampla si altceva: un festival de arta, o bucurie pentru toti participantii, fie ei veterani sau neofiti, ce au putut participa la sarbatoare. Caci asa am simtit-o eu: un regal de arta, cu lectiile de tango gratuite sau specifice, cu spectacolele extraordinare puse in scena de maestrii, cu milongile pline de miscare si culoare. Fete frumoase, baieti entuziasti, multa bucurie si caldura. Locatia a fost frumoasa si ea, si mai ales specific romaneasca, cu vinul fiert, fasolea batuta si salata de vinete, si acele placinte (o, placinta de mere!!!! cine n-a gustat macar una a pierdut enorm in termeni de papile gustative), cu terasa externa dar incalzita, per total un loc minunat. Clubul Taranului Roman s-a dovedit odata in plus o gazda primitoare si permisiva pentru tango-ul romanesc si prietenii sai. (multumesc D./A da Tango, inca o data, pentru ca ai descoperit si pus in valoare acest spatiu...)

Sau prezenta lor a facut ca totul sa fie perfect? Caci si ultima seara, in care au activat in doua locatii, in care la lectia gratuita au participat 120 (da, 120!) de oameni, in care au dansat maiastru la Villa Rodizio a fost la fel de entuziasta si de plina ca si celelalte.

Am incheiat saptamana cu o lipsa cronica de somn, dar fericita. Au fost aici pentru noi: Sebastian Arce si Mariana Montes, Mariano Chicho Frumboli si Juana Sepulveda, si, bonus, Damian Rosenthal si Celine Ruiz. Plutesc inca in dulcea visare a tango-ului dansat de Mariana.... si condus de Sebastian...

P.S. Pozele din slideshow sunt cele despre care va vorbeam la inceput. Impresiile tocmai le-ati citit. Spor la vizionare!




P.S. Poze by Costele

Milonga de duminica ... a murit

Din pacate am aflat ca milonga de duminica seara de la New Yorker nu se va mai tine :((
Totodata si seara de salsa de la aceeasi locatie a fost anulata gratie unei neintelegeri intre niste orgolii, probabil mai mari decat dorinta dansatorilor de a fi acolo :D.
Vom reveni cu vesti noi, pana atunci sperand ca baietii nostrii (D. si C.) sa gaseasca o alta locatie.