Hipioti si bolsevici - povestea

Motto:

“Altruism is fine, but like everyone else I wouldn’t mind to be as rich as Crassus. Let’s face it, the reason most people go to law school is to get a license to print money. There might be an odd duck in your class who’s interested in social causes, but that person was probably raised by Bolsheviks or hippies”

Douglas Man, un avocat din Edmonton,
in editia din toamna 2003 a Nationalului,
o revista pentru juristi

In copilaria de sub comunisti, nu erau prea multe lucruri de facut: televizorul era proscris, video-ul, un lux interzis, calculatoarele nu existau (home pc? Se afla inca in faza de proiect SF), asa ca ocupatiile ramase (in afara de munca/scoala) erau destul de putine: lecturile, vizitele pe la rude si prieteni, si arta, sub formele ei permise de cenzori: expozitii, muzee, film, teatru.
Asa se face ca posedam abonament la teatru, si nu ratam nici o premiera. Aveam actori preferati, regizori, stiam scenariul pe de rost, luam flori pentru preferatii mei. Erau pasaje subversive pe care le pandeam cu aviditate, erau oameni pe care ii revedeam in foaier, o lume aparte…
Tot aparte erau si povestile soptite despre acei ciudati numiti hippie, grupurile de prieteni ”deocheati”, care ascultau cantece interzise, aveau postere obtinute cu greu prin contrabanda, purtau parul lung si imbracaminte stranie…
Am revazut acele timpuri cu ochii mintii sambata, cand am fost invitati la o “repetitie cu public” a unei piese pusa in scena de un prieten. Piesa dezbate exact subiectul unei tinere trecute prin curentul hippie, care se regaseste cu dileme, intrebari, dezorientari la 26 de ani, si care se zbate sa-si clarifice un drum in viata, sa-si lamureasca optiunile, sa se adune cu ea insasi.
Nu stiu ce a simtit restul salii, dar reactiile la unison ma fac sa banuiesc ca ceilalti nu au fost departe de aceleasi trairi pe care le-am incercat eu: am fost acolo, mi s-a intamplat asta. Ne-am identificat cu personajele, cred ca si actorii insisi au facut acest lucru, facand parte din aceleasi generatii ca si spectatorii. Tanarul Jeff (Lari Giorgescu) n-a gustat experientele prin care au trecut ceilalti doi protagonisti, este abea iesit din adolescenta, naiv si inocent, bine intentionat dar complet dezorientat intr-o lume intoarsa cu susul in jos. Star (Ela Ionescu) isi vede existenta din ultimii ani naruita si risipita, aruncata in vant, o scurgere de energie inutila si ne apreciata de nimeni. GreenTree (Mihai Cuciumeanu) a sesizat si el impasul, rascrucea la care se afla vietile lor, dar singura solutie pe care o intrezareste este intoarcerea la conservatorism, la valorile parintilor, la rigiditatea pe care o combatuse din pozitia de hippie…
Finalul cu “happy-end” trist m-a bucurat nespus: nu trebuie sa-ti fi gasit o rezolvare a tuturor problemelor pentru a fi capabil sa mergi mai departe. A avut totusi o nota pozitiva: umbrela ei galbena, care, sub lumina ultimului reflector, a fost soarele care a rasarit din nou in viata ploiasa a lui Star….