Superficialismul

Am observat din ce în ce mai des în ultimii ani o tendinţă (pentru mine) destul de supărătoare: superficialismul. Să mă explic: oamenii nu mai gândesc/acţionează/trăiesc dincolo de moment. Acel american îndemn “trăieşte clipa” a devenit stil de viaţă. Oportunismul este în fruntea bucatelor. Nu mai există prieteni adevăraţi, familia îţi e duşman, până şi omul cu care alegi să-ţi împarţi cele mai intime momente e câteodată un “one night stand”, concept importat, de asemenea, de la americani.

Comportamentul de carton, “haina de circumstanţă” adoptată doar pentru a-ţi genera un fals avantaj este practicat în proporţie de 90%. Nu prea mai există oameni care să îşi susţină punctul de vedere, nu prea mai există oameni care să aibe puncte de vedere, deoarece asta cere un efort susţinut, o continuă căutare de argumente, o zbatere pentru crezul tău. Am devenit comozi, zapăm prin viaţă, nu ne mai interesează decât compotul călduţ (adesea reîncălzit) al bălăcelii zilnice. Ne trebuie porţia de informaţii din tabloide, am devenit dependenţi de zâmbete false şi de drame la fel de false. Vedetele noastre sunt de mucava, viaţa la fel.

Mergem cu valul: s-a decretat criză mondială, ne isterizăm naţional în secunda doi, deşi nimic nu ne împingea către asta. Poate la vară să apară ceva efecte reale, dar noi ne comportăm deja “adecvat”…

Şi totuşi, deşi prima reacţie este de dezgust şi de abandonare a oricărei tentative de comunicare, voi ierta şi voi continua să-mi susţin crezul, să-mi apreciez prietenii, să mă comport în funcţie de morală şi de educaţie, şi nu de ocazie. Asta pentru că m-am gândit că, dacă şi aceia (puţini) dintre noi care mai au coloană vertebrală, ne vom retrage, ceilalţi nu vor mai avea nici un reper. Şi exită două tipuri de consecinţe: fără repere, nesimţirea atinge culmi nebănuite, nemaiexistând măsură, iar a doua îi priveşte pe cei care, nevăzând altceva, imită pentru că nu cunosc alternativă.

Asta apropo de motto-ul piesei lui Amiel Gladstone…

p.s. mai e cineva de aceeasi parere....