”Toamna - ploaie, vint, noroi. Nimic nu poate fi mai sumbru decat acest anotimp rece, cu ploile lui nesfirsite. Si daca toamna [...].”
Asa incepea postul prietenului Boby despre depresiile de toamna, care m-a facut sa-mi aduc aminte de o frumoasa poezie scrisa de al meu frate intr-o toamna pe vremea cand era soldat (1987). Apoi, intr-o iarna cu nametii pana la geam (1991), in cabana Piatra Arsa, cu un vin fiert, o chitara si impreuna cu alti doi prieteni, Budu si Catalin, am reusit sa compunem o melodie, foarte reusita, dupa parerea mea, pe care promit sa i-o cant cu prima ocazie si lui Boby.
"Afis zdrentuit
Ploaia ma uda,
Vantul ma bate,
Pe strada curata o lacrima-mi cade
Cainii ma latra,
Oamenii fug,
Mai am o dorinta: Sa fiu ars pe rug."
2 comentarii:
Pai nenea Vidu, te astept cu chitara...
pune vinu' la fiert ca sa ne inspire si o facem ;)
Trimiteți un comentariu